Tribunalul București a respins marți cererea de intrare în insolvență a Societății de Transport București (STB), pentru că nu au fost depuse toate documentele necesare.
'Respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de debitorul Societatea de Transporturi București STB, față de nedepunerea tuturor documentelor prevăzute la art. 67 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 66 alin. (7) teza finală din Legea nr. 85/2014 coroborat cu art. 134 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, disjunge cererile de deschidere a procedurii insolvenței formulate de creditori în prezentul dosar și dispune înaintarea lor la dosarul nr. 30071/3/2026. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă', se arată în decizia tribunalului.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, susține că a vorbit cu cei din conducerea STB și aceștia 'se jură că le-au verificat de șapte ori'.
'Neașteptat. Tribunalul a respins cererea de intrare în insolvență depusă de către STB. Motivația? Lipsă de documente. Am vorbit cu managementul STB și se jură că le-au verificat de șapte ori și că s-au depus toate, că cererea a fost completă. Voi verifica. Au fost cinci dosare opisate, în sală nimeni nu a invocat nicio lipsă. Sper ca STB să facă apel. STB a făcut ceea ce era corect, a cerut insolvența în instanță. Sunt câteva cifre izbitoare, care vorbesc de la sine, de ce acest pas, care va duce la salvarea companiei, este necesar. Transportul în comun, doar transportul în comun de suprafață, ne costă în București 34% anual din bugetul Primăriei Capitalei. Apoi, dacă la costul de operare adăugăm și datoriile și penalitățile, valoarea cumulată a acestora ajunge cât la întregul buget al PMB. Da, ați citit bine. Aceasta este realitatea șocantă. Pentru a fi livrat populației, prima condiție a oricărui serviciu public este să fie suportabil din punct de vedere bugetar. Iar transportul public devenea din ce în ce mai greu suportabil bugetar. Este decizia corectă pentru că așa nu vom acumula penalități, implicit datorii și mai mari. Este decizia corectă pentru că va urma un plan de restructurare și de redresare a companiei care nu va afecta nici continuitatea', a comentat Ciucu, într-o postare pe Facebook.
Dosarul a fost înregistrat joia trecută și a fost soluționat marți, la primul termen de judecată, prin respingerea cererii STB, care are calitatea de debitor.
La capitolul creditori sunt menționate 19 firme, printre care Astra Vagoane Călători SA, Tinmar Energy SA, Electroputere VFU Pașcani SA, Romprest Servicii Integrate SRL, Daimler Truck&Bus Romania SRL.
La mijlocul lunii iulie, Ciprian Ciucu declara că STB are datorii de peste 1,6 miliarde de lei și considera că societatea de transport se află 'într-o stare de insolvență nedeclarată'.
'În acest moment, la jumătatea anului, avem o datorie la STB de peste un miliard șase sute și cu asta cred că am spus cam totul. Deci, trebuie să plătim datorii din trecut, în special (...) către ANAF. La ANAF avem 1,5 miliarde datorii, din care 400 de milioane doar penalității. Cred, am ajuns la concluzia că nu există suficientă capacitate de reformare structurală la nivelul STB și că singura soluție pentru a eficientiza cât de cât compania și de a nu mai acumula penalități și de a nu ne fi poprite conturile, pentru că am fi ajuns oricum în incapacitate de plată, este insolvența. Practic, prin acest proces de insolvență putem să protejăm angajații, șoferii, vatmanii, muncitorii, în special, dar și alți angajați, ca să nu ne fie poprite conturile și în momentul în care le facem plățile să nu ni se ia banii de acolo', spunea Ciucu în luna iulie. AGERPRES/(AS-redactor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Tribunalul București respinge cererea de intrare în insolvență a STB; Primarul general: Neașteptat

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, pe agenda CCR
Descoperă lumea prin imagini de impact
CCR discută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Procurorii cer arestarea preventivă a 10 persoane care au participat la incidentele violente de la protestul din Piața Victoriei
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis, marți, să solicite judecătorilor arestarea preventivă a zece persoane care ar fi participat la incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București transmis AGERPRES,
Călin Georgescu a părăsit sediul tribunalului
Călin Georgescu a părăsit marți sediul Tribunalului București, după ce un judecător a respins cererea DIICOT privind arestarea preventivă a fostului candidat la prezidențiale, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Magistratul Vlad Andriescu a decis ca Georgescu să fie plasat sub cont
Alți șapte manifestanți violenți de la protestul din Piața Victoriei au fost reținuți de procurori
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat marți că a dispus reținerea altor șapte manifestanți violenți care au atacat forțele de ordine la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei. Reținerile vin după ce anchetatorii au efectuat în cursul zilei 29 de percheziții în 16 județe, fiind aduse 30 de pers
Hunedoara: Bărbat căutat pentru furt, prins la Petrila cu peste 33.000 de lei asupra sa
Un bărbat de 45 de ani, care era căutat de polițiștii din județul Dolj într-un dosar de furt, a fost prins, în cursul nopții de luni spre marți, în orașul Petrila, suspectul având asupra sa suma de 33.647 lei, bani despre care există suspiciunea că ar proveni în urma infracțiunii menționate, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hun
Călin Georgescu, lăsat în libertate de instanță sub control judiciar (oficial)
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Aceeași decizie a fost l
Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar (surse)
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Aceea









