Senatorul Paul Ciprian Pintea, fost membru POT, a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul după ce dreptul de a conduce i-a fost suspendat, potrivit unor surse judiciare.
'Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, având calitatea de senator în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat', informează un comunicat transmis luni de PICCJ.
Potrivit rechizitoriului, pe 7 noiembrie 2025, în jurul orelor 23:57, inculpatul, deși avea dreptul de a conduce suspendat, a condus un autoturism pe raza municipiului Zalău.
Organele de poliție din cadrul IPJ Sălaj - Serviciul Rutier, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe strada Andrei Mureșanu, la intersecția cu strada Cloșca din Zalău, au procedat la efectuarea semnalului de oprire regulamentar pentru autoturismul condus de inculpat.
Acesta nu a respectat dispozițiile legale de oprire efectuate cu brațul întins orizontal al polițistului rutier, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea autoturismului pe o distanță de câteva sute de metri, până la parcarea din zona Casa Armatei, unde a fost interceptat și legitimat.
Dosarul va fi judecat de un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție - instanța competentă să judece cauza.
Senatorul Paul Ciprian Pintea a fost condamnat, pe 19 ianuarie, de Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie definitivă, la un an și cinci luni închisoare cu suspendare, după ce a fost prins conducând o mașină având permisul suspendat.
Decizia a confirmat, astfel, sentința din 17 iunie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care senatorul primise o pedeapsă de un an și cinci luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de doi ani.
Anterior, Paul Ciprian Pintea primise nouă luni de închisoare pentru conducerea unui vehicul cu permisul suspendat, pedeapsă contopită cu o altă condamnare, de un an și două luni, primită în martie 2024 la Judecătoria Zalău, tot pentru aceeași infracțiune, în final rezultând pedeapsa rămasă definitivă prin decizia din 19 ianuarie.
Judecătorii au mai decis ca senatorul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
De asemenea, el a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Zalău sau la Spitalul Județean de Urgență Zalău.
Paul Ciprian Pintea a fost ales în decembrie 2024 senator de Sălaj din partea Partidului Oamenilor Tineri (POT), pentru ca el să devină parlamentar neafiliat după ce grupul POT de la Senat s-a dizolvat, prin plecarea a doi senatori.
Pintea a devenit cunoscut în spațiul public după ce jurnaliștii au descoperit că a trecut în CV-ul postat pe site-ul Senatului că urmează cursuri la 'Academic Singles', care era de fapt un site de matrimoniale.
Tot în CV el a menționat că a absolvit Liceul Mihai Viteazul din Zalău în 2004, însă acest lucru ar fi însemnat că a intrat la liceu când avea 12 ani și 10 luni. Ulterior, și-a modificat CV-ul și a trecut perioada 2001-2005, 'cu diplomă de bacalaureat'. Și această ultimă mențiune s-a dovedit a fi eronată, el urmând doar trei ani de cursuri la liceu. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niță, editor online: Irina Giurgiu)
Senatorul Paul Ciprian Pintea, trimis în judecată pentru conducere cu permisul suspendat (surse)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, pe agenda CCR
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, pe agenda CCR
CCR discută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
CCR discută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Procurorii cer arestarea preventivă a 10 persoane care au participat la incidentele violente de la protestul din Piața Victoriei
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis, marți, să solicite judecătorilor arestarea preventivă a zece persoane care ar fi participat la incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București transmis AGERPRES,
Călin Georgescu a părăsit sediul tribunalului
Călin Georgescu a părăsit marți sediul Tribunalului București, după ce un judecător a respins cererea DIICOT privind arestarea preventivă a fostului candidat la prezidențiale, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Magistratul Vlad Andriescu a decis ca Georgescu să fie plasat sub cont
Alți șapte manifestanți violenți de la protestul din Piața Victoriei au fost reținuți de procurori
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat marți că a dispus reținerea altor șapte manifestanți violenți care au atacat forțele de ordine la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei. Reținerile vin după ce anchetatorii au efectuat în cursul zilei 29 de percheziții în 16 județe, fiind aduse 30 de pers
Hunedoara: Bărbat căutat pentru furt, prins la Petrila cu peste 33.000 de lei asupra sa
Un bărbat de 45 de ani, care era căutat de polițiștii din județul Dolj într-un dosar de furt, a fost prins, în cursul nopții de luni spre marți, în orașul Petrila, suspectul având asupra sa suma de 33.647 lei, bani despre care există suspiciunea că ar proveni în urma infracțiunii menționate, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hun
Călin Georgescu, lăsat în libertate de instanță sub control judiciar (oficial)
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Aceeași decizie a fost l
Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar (surse)
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Aceea









