Ana-Maria Badea, director general adjunct al Direcției Generale de Autorizare Jocuri de Noroc din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), a fost reținută de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzată de luare de mită.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de miercuri, față de Ana-Maria Badea, director general adjunct al Direcției Generale de Autorizare Jocuri de Noroc din cadrul ONJN, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale).
Joi, aceasta este prezentată Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Totodată, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu zilele de miercuri și joi, față de mai multe persoane:
- Radu Andrei Blaga, inspector în cadrul Direcției Generale de Supraveghere și Control din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, pentru săvârșirea a șase infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată;
- Radu Constantin Brătan, inspector în cadrul Direcției Generale de Supraveghere și Control din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, pentru săvârșirea a șase infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată;
- B.V.R., soțul Anei-Maria Badea, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită;
- B.I.A., administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Procurorii anticorupție notează că în cauză s-a conturat existența unui mecanism prin care reprezentanți ai unor operatori economici din domeniul jocurilor de noroc ar fi remis funcționarilor din cadrul ONJN sume de bani cu titlu de mită, în scopul soluționării favorabile a unor cereri, solicitări ori demersuri administrative aflate în competența acestora.
'În perioada 23 decembrie 2025 - 21 mai 2026, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpata Ana-Maria Badea, în calitatea menționată anterior, atât în mod direct, cât și prin intermediul inculpatului B.V.R., ar fi primit suma totală de 2.500 de euro de la reprezentantul mai multor societăți comerciale care își desfășurau activitatea în domeniul jocurilor de noroc, în legătură cu îndeplinirea și urgentarea îndeplinirii unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu. În schimbul acestor foloase, inculpata ar fi asigurat soluționarea cu celeritate și în mod favorabil a solicitărilor adresate Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc de societățile respective, privind aprobarea unor jocuri noi de noroc, reautorizarea acestora ori alte demersuri administrative aflate în competența instituției', menționează anchetatorii.
Conform procurorilor, în perioada 23 septembrie 2025 - 26 mai 2026, în contextul efectuării unor controale la diverși operatori economici din domeniul jocurilor de noroc, Radu-Andrei Blaga și Radu-Constantin Brătan în calitatea lor de inspectori în cadrul ONJN, ar fi primit de la reprezentanții societăților verificate sume de bani cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei, în total 25.000 de lei, pentru a nu aplica măsurile legale cu privire la neregulile constatate în cadrul controalelor și, implicit, pentru îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu.
'Între persoanele care ar fi remis astfel de sume de bani se numără și inculpata B.I.A., care, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, le-ar fi remis inculpaților Blaga Radu-Andrei și Brătan Radu-Constantin, la data de 09 ianuarie 2026, suma de 2.000 de lei', spun anchetatorii. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)
DNA: Directorul general adjunct al Direcției Generale de Autorizare Jocuri de Noroc din ONJN - reținut

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, pe agenda CCR
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, pe agenda CCR
CCR discută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Procurorii cer arestarea preventivă a 10 persoane care au participat la incidentele violente de la protestul din Piața Victoriei
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis, marți, să solicite judecătorilor arestarea preventivă a zece persoane care ar fi participat la incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București transmis AGERPRES,
Călin Georgescu a părăsit sediul tribunalului
Călin Georgescu a părăsit marți sediul Tribunalului București, după ce un judecător a respins cererea DIICOT privind arestarea preventivă a fostului candidat la prezidențiale, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Magistratul Vlad Andriescu a decis ca Georgescu să fie plasat sub cont
Alți șapte manifestanți violenți de la protestul din Piața Victoriei au fost reținuți de procurori
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat marți că a dispus reținerea altor șapte manifestanți violenți care au atacat forțele de ordine la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei. Reținerile vin după ce anchetatorii au efectuat în cursul zilei 29 de percheziții în 16 județe, fiind aduse 30 de pers
Hunedoara: Bărbat căutat pentru furt, prins la Petrila cu peste 33.000 de lei asupra sa
Un bărbat de 45 de ani, care era căutat de polițiștii din județul Dolj într-un dosar de furt, a fost prins, în cursul nopții de luni spre marți, în orașul Petrila, suspectul având asupra sa suma de 33.647 lei, bani despre care există suspiciunea că ar proveni în urma infracțiunii menționate, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hun
Călin Georgescu, lăsat în libertate de instanță sub control judiciar (oficial)
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Aceeași decizie a fost l
Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar (surse)
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Aceea









