Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila a transmis, miercuri, un punct de vedere după apariția în spațiul public a unor informații potrivit cărora unul dintre inculpații din clanul Buricea, reținut de DIICOT pe 17 iulie și eliberat în urma unei decizii a Tribunalului București, s-ar fi deplasat la locuința unui polițist din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, iar acesta ar fi apelat numărul unic de urgență 112.
Potrivit unui comunicat al IPJ Brăila, pe 20 iulie, un polițist din cadrul instituției a sesizat polițiștii Biroului Ordine Publică cu privire la faptul că la ușa apartamentului său a sunat un bărbat de 38 de ani, din municipiul Brăila, cunoscut cu antecedente penale.
''Polițistul i-a solicitat bărbatului să părăsească zona, neexistând dialog între aceștia. Ulterior, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au identificat persoana indicată în zona scării sale de domiciliu. Aceasta a afirmat că și-ar fi căutat un prieten, astfel ar fi sunat la mai multe uși ale blocului respectiv din municipiu. La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au fost luate măsuri specifice din competență, pentru prevenirea unor astfel de evenimente'', a transmis IPJ Brăila.
Pe 17 iulie, procurorii DIICOT au efectuat zeci de percheziții la membrii clanului Buricea din Brăila și au dispus reținerea a 22 de persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, tentativă la omor calificat, șantaj, camătă, favorizarea făptuitorului, trafic de persoane, proxenetism și spălare a banilor.
Anchetatorii au confiscat 12 autoturisme în valoare de aproximativ 500.000 de euro, trei ambarcațiuni estimate la circa 100.000 de euro, peste 80.000 de euro, o armă neletală, peste 30 de săbii și bijuterii.
Potrivit DIICOT, gruparea, constituită în 2021, este suspectată că a comis mai multe fapte de violență, inclusiv patru tentative de omor, precum și infracțiuni de camătă, șantaj, trafic de persoane, proxenetism și spălare a banilor.
Ulterior, Tribunalul București a respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii DIICOT, iar inculpații au fost puși în libertate. AGERPRES / (AS - redactor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Brăila: Un inculpat din clanul Buricea a mers acasă la un polițist de la Investigații Criminale, care a apelat 112

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Tentativă eșuată de mituire - a oferit ''bani de o friptură'' polițiștilor care au vrut să-l sancționeze cu avertisment
Un brașovean s-a ales cu o pedeapsă cu închisoarea de 1 an și 4 luni și 90 de zile de muncă în folosul comunității după o tentativă eșuată de mituire a unui polițist cu 100 de lei. Bărbatul a fost oprit în trafic pentru depășirea limitei legale de viteză și, când i s-a spus că va fi sancționat cu avertisment, le-a oferi
CCR: Sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament - amânată pe 30 septembrie
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, luarea unei decizii în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE.
CCR amână sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă
CCR amână sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă
Botoșani: Șase percheziții ale polițiștilor într-un dosar de proxenetism
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au efectuat, miercuri, șase percheziții domiciliare la persoane bănuite de proxenetism, din municipiul Botoșani, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ. Potrivit sursei citate, persoanele vizate de anchet
Gorj: Tânăr arestat preventiv într-un dosar de proxenetism; au fost efectuate 5 percheziții în Târgu Jiu și Scoarța
Un tânăr de 20 de ani a fost arestat preventiv, iar față de un alt bărbat a fost dispusă măsura controlului judiciar, în urma celor cinci percheziții domiciliare din Târgu Jiu și comuna Scoarța, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism. ''Cei doi reținuți au fost prezentați, ieri (marți n.r.
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, pe agenda CCR
Curtea Constituțională discută miercuri sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supr
CCR discută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Procurorii cer arestarea preventivă a 10 persoane care au participat la incidentele violente de la protestul din Piața Victoriei
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis, marți, să solicite judecătorilor arestarea preventivă a zece persoane care ar fi participat la incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București transmis AGERPRES,









