Patru bărbați și o femeie au fost reținuți de polițiști în weekend pentru violență în familie, informează, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Teleorman.
Duminică, polițiștii au deschis dosar penal pe numele unui bărbat pentru violență în familie și amenințare. În timp ce se aflau la domiciliul din comuna Pietroșani, pe fondul unor neînțelegeri, bărbatul și-ar fi agresat fizic concubina și ar fi amenințat-o. Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Împotriva bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu, însă persoana vătămată s-a opus montării unui sistem electronic de supraveghere.
Într-un alt caz, polițiștii au intervenit pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu. Vineri, în jurul orei 19:50, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii au surprins în flagrant un bărbat, ce s-ar fi aflat în curtea imobilului mamei sale, în comuna Sfințești, deși împotriva acestuia este emis ordin de protecție provizoriu. Bărbatul a fost reținut și pe numele lui a fost deschis dosar penal.
Un bărbat a fost reținut și pe numele lui a fost deschis dosar penal pentru distrugere și amenințare, după ce sâmbătă, în timp ce se afla la domiciliul din comuna Vedea, sat Albești, ar fi amenințat-o pe sora sa cu moartea și ar fi provocat distrugeri asupra telefonului mobil al acesteia. Împotriva bărbatului a fost emis și ordin de protecție provizoriu.
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal după ce, sâmbătă, o femeie ar fi mers la locuința soacrei sale din municipiul Roșiori de Vede, unde, pe fondul unor neînțelegeri, ar fi agresat-o fizic pe aceasta și i-ar fi provocat distrugeri asupra telefonului mobil. Împotriva femeii a fost emis ordin de protecție provizoriu.
Duminică, un tânăr a fost reținut după ce, în timp ce se aflau la domiciliul din comuna Vârtoape, pe fondul unui conflict spontan, și-a bătut sora.
'Cercetările sunt continuate, în toate cauzele expuse, în cadrul dosarelor penale întocmite, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede', precizează IPJ Teleorman. AGERPRES/(AS - redactor: Cornelia Dumitru, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu)
Teleorman: Cinci persoane reținute în weekend pentru violență în familie

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Tentativă eșuată de mituire - a oferit ''bani de o friptură'' polițiștilor care au vrut să-l sancționeze cu avertisment
Un brașovean s-a ales cu o pedeapsă cu închisoarea de 1 an și 4 luni și 90 de zile de muncă în folosul comunității după o tentativă eșuată de mituire a unui polițist cu 100 de lei. Bărbatul a fost oprit în trafic pentru depășirea limitei legale de viteză și, când i s-a spus că va fi sancționat cu avertisment, le-a oferi
CCR: Sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament - amânată pe 30 septembrie
CCR: Sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament - amânată pe 30 septembrie
CCR amână sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă
Curtea Constituțională a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților.
Botoșani: Șase percheziții ale polițiștilor într-un dosar de proxenetism
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au efectuat, miercuri, șase percheziții domiciliare la persoane bănuite de proxenetism, din municipiul Botoșani, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ. Potrivit sursei citate, persoanele vizate de anchet
Gorj: Tânăr arestat preventiv într-un dosar de proxenetism; au fost efectuate 5 percheziții în Târgu Jiu și Scoarța
Un tânăr de 20 de ani a fost arestat preventiv, iar față de un alt bărbat a fost dispusă măsura controlului judiciar, în urma celor cinci percheziții domiciliare din Târgu Jiu și comuna Scoarța, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism. ''Cei doi reținuți au fost prezentați, ieri (marți n.r.
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, pe agenda CCR
Curtea Constituțională discută miercuri sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supr
CCR discută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Procurorii cer arestarea preventivă a 10 persoane care au participat la incidentele violente de la protestul din Piața Victoriei
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis, marți, să solicite judecătorilor arestarea preventivă a zece persoane care ar fi participat la incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București transmis AGERPRES,









