Peste 64.000 de țigarete de diferite mărci, ascunse și nedeclarate, au fost descoperite, joi, de autoritățile de frontieră și cele vamale din cadrul Aeroportul Internațional 'Henri Coandă' Otopeni, care, împreună cu inspectorii vamali, au desfășurat acțiuni comune de control.
'În perioada 13-15 iulie, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului Poliției de Frontieră Aeroport Henri Coandă și lucrătorii vamali au verificat zece persoane de sex masculin și feminin, cetățeni români, cu vârste cuprinse între 24 și 58 ani. Acestea soseau din direcții precum Turcia și Egipt, iar după ridicarea bagajelor de cală, și-au continuat drumul pe culoarul destinat persoanelor care nu au nimic de declarat autorităților', informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră transmis AGERPRES.
Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au efectuat controale amănunțite asupra bagajelor de cală și de mână ale acestora, în urma cărora au fost descoperite, ascunse și nedeclarate, pachete de țigări inscripționate cu numele unor mărci cunoscute.
'În urma inventarierii, în bagajele acestora se aflau, în total, 64.660 de țigarete (3.233 pachete)', arată sursa citată.
Ca urmare a celor constatate, cetățenii implicați au fost sancționați contravențional de inspectorii vamali și bunurile descoperite au fost reținute în vederea confiscării. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
IGPF: Peste 64.000 de țigarete, descoperite în bagajele unor pasageri pe Aeroportul Otopeni

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CCR: Sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament - amânată pe 30 septembrie
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, luarea unei decizii în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE.
CCR amână sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă
Curtea Constituțională a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților.
Botoșani: Șase percheziții ale polițiștilor într-un dosar de proxenetism
Botoșani: Șase percheziții ale polițiștilor într-un dosar de proxenetism
Gorj: Tânăr arestat preventiv într-un dosar de proxenetism; au fost efectuate 5 percheziții în Târgu Jiu și Scoarța
Un tânăr de 20 de ani a fost arestat preventiv, iar față de un alt bărbat a fost dispusă măsura controlului judiciar, în urma celor cinci percheziții domiciliare din Târgu Jiu și comuna Scoarța, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism. ''Cei doi reținuți au fost prezentați, ieri (marți n.r.
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, pe agenda CCR
Curtea Constituțională discută miercuri sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supr
CCR discută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Procurorii cer arestarea preventivă a 10 persoane care au participat la incidentele violente de la protestul din Piața Victoriei
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis, marți, să solicite judecătorilor arestarea preventivă a zece persoane care ar fi participat la incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București transmis AGERPRES,
Călin Georgescu a părăsit sediul tribunalului
Călin Georgescu a părăsit marți sediul Tribunalului București, după ce un judecător a respins cererea DIICOT privind arestarea preventivă a fostului candidat la prezidențiale, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Magistratul Vlad Andriescu a decis ca Georgescu să fie plasat sub cont









