Doi tineri au fost răniți și duși la spitale din București după ce mașina în care se aflau s-a lovit de un tir, iar apoi s-a răsturnat pe un câmp, accidentul având loc luni, la intersecția dintre drumul județean DJ 412 și drumul național DN 5A, între localitățile Prundu și Mironești, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu.
'Doi tineri au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, la intersecția dintre DJ 412 și DN5A, între localitațile Prundu și Mironești. În eveniment au fost implicate un autoturism și un autotren. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Colibași, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, două ambulanțe SAJ și poliția. În sprijin, a fost solicitat și elicopterul SMURD. Autoturismul a fost găsit răsturnat în afara părții carosabile', a transmis sursa citată.
Cei doi tineri pasageri din autoturism au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spitale din capitală, unul cu ambulanța, iar celălalt cu elicopterul SMURD.
Autoturismul a fost repus pe roți, iar pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări, mai menționează informarea ISU Giurgiu. AGERPRES / (AS - editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Giurgiu: Doi tineri răniți după ce s-au lovit cu mașina de un tir și s-au răsturnat pe câmp

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Tentativă eșuată de mituire - a oferit ''bani de o friptură'' polițiștilor care au vrut să-l sancționeze cu avertisment
Un brașovean s-a ales cu o pedeapsă cu închisoarea de 1 an și 4 luni și 90 de zile de muncă în folosul comunității după o tentativă eșuată de mituire a unui polițist cu 100 de lei. Bărbatul a fost oprit în trafic pentru depășirea limitei legale de viteză și, când i s-a spus că va fi sancționat cu avertisment, le-a oferi
CCR: Sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament - amânată pe 30 septembrie
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, luarea unei decizii în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE.
CCR amână sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă
Curtea Constituțională a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților.
Botoșani: Șase percheziții ale polițiștilor într-un dosar de proxenetism
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au efectuat, miercuri, șase percheziții domiciliare la persoane bănuite de proxenetism, din municipiul Botoșani, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ. Potrivit sursei citate, persoanele vizate de anchet
Gorj: Tânăr arestat preventiv într-un dosar de proxenetism; au fost efectuate 5 percheziții în Târgu Jiu și Scoarța
Un tânăr de 20 de ani a fost arestat preventiv, iar față de un alt bărbat a fost dispusă măsura controlului judiciar, în urma celor cinci percheziții domiciliare din Târgu Jiu și comuna Scoarța, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism. ''Cei doi reținuți au fost prezentați, ieri (marți n.r.
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, pe agenda CCR
Curtea Constituțională discută miercuri sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supr
CCR discută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Procurorii cer arestarea preventivă a 10 persoane care au participat la incidentele violente de la protestul din Piața Victoriei
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis, marți, să solicite judecătorilor arestarea preventivă a zece persoane care ar fi participat la incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București transmis AGERPRES,









