Un magistrat de la Judecătoria Oltenița i-a aplicat lui Eugen Sechila cea mai ușoară sancțiune prevăzută de Codul penal - avertismentul, pe motiv că fostul luptător din Legiunea Străină are o 'periculozitate redusă', iar troița cu însemnele mișcării legionare Garda de Fier, ridicată de acesta într-o comună din județul Călărași, a avut 'o expunere publică minimă'.
În martie 2025, Eugen Sechila, unul dintre colaboratorii lui Călin Georgescu, a fost trimis în judecată de Parchetul General, fiind acuzat că a construit și amplasat, pe raza comunei Radovanu din județul Călărași, o troiță cu însemne ale mișcării legionare Garda de Fier.
La sfârșitul săptămânii trecute, Judecătoria Oltenița a dat un prim verdict în acest caz, Sechila primind doar un avertisment.
*** Sechila neagă că a făcut propagandă legionară, iar troița a sculptat-o în calitate de artist.
În timpul procesului de la Judecătoria Oltenița, Eugen Sechila a invocat libertatea artistică, pretinzând că este pasionat de artă, iar troița a fost ridicată în memoria unui tânăr din comuna Radovanu.
'Audiat fiind în fața instanței, inculpatul a declarat că, într-adevăr, el este cel care a sculptat troița, însă demersul său a fost unul artistic, și nu propaganda unei ideologii. Astfel, inculpatul a arătat că este sculptor, având numeroase opere de artă realizate, însă nu expuse în (...). A mai arătat că unul din elementele care i-au marcat existența este simbolul Sfintei Cruci, dorind să arate cum a înțeles să își exprime arta prin simbolul Sfintei Cruci. De asemenea, inculpatul a precizat că este vorba de crucea tridimensională, reprezentată de lungimi, înălțimi, adâncimi și profunzimi, arătând că figura de la baza troiței simbolizează crucea în plinătatea ei. Mai mult, inculpatul a învederat că nu a făcut niciun fel de promovare a troiței, aspectul că alte persoane au pozat-o și expus-o pe rețelele de socializare nefiind intenția sa. Nu în ultimul rând, inculpatul a precizat că știa că figura de la baza troiței poate fi asociată cu un însemn legionar, acesta considerându-l în primul rând un însemn religios, iar prevederile alin. 3 ale art. 4 îi permiteau libertatea artistică. Mai constată instanța că inculpatul a depus la dosar (...) broșuri privind lucrările expuse de acesta din care rezultă că este sculptor, fiind pasionat de artă', se arată în motivarea deciziei instanței.
*** Un doctor în etnologie de la Academie spune că simbolul de pe troiță este prezent în cultura 'noastră' de 8.000 de ani, deși e unul 'tradițional creștin'.
În sprijinul apărării sale, Sechila a adus mai mulți martori, printre care și un bărbat care a susținut că este doctor în etnologie în cadrul Academiei Române și care a declarat că simbolul de pe troiță nu este legionar, ci 'tradițional creștin'.
'Martorul (...) a declarat că este doctor în etnologie în cadrul Academiei (...). A arătat că a fost contactat de către inculpat pentru a depune mărturie și a explica originea simbolului crucii întreite, iar ulterior a sintetizat totul într-o lucrare care a fost depusă la dosar de către apărătorul inculpatului. A mai arătat că există numeroase modele ale simbolului crucii, cea mai răspândită fiind crucea ierusulimiteană. De asemenea, martorul a precizat că nu consideră că simbolul de la baza troiței este un simbol legionar, ci este vorba de un simbol tradițional creștin, prezent de cel puțin 8.000 ani în urmă în cultura noastră, iar acest simbol a avut ca scop punerea celui decedat și a celor dragi sub ocrotirea sfintei treimi', se mai spune în documentul instanței.
*** Judecătorul apreciază că simbolul legionar nu este 'în mod direct rasist', iar Sechila nu e un pericol public.
Magistratul care s-a ocupat de acest caz explică faptul că lui Sechila i se impută confecționare unei troițe, care are la bază o figură geometrică asociată cu mișcarea legionară.
Mai departe, el pune în discuție două aspecte: dacă Sechila a urmărit să promoveze ideologia legionară și dacă se poate aplica art.4 alin.(3) din OUG 31/2002, care prevede că nu constituie infracțiune fapta care e săvârșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public.
Judecătorul precizează că, în cadrul grupărilor extremiste, simbolurile au și un rol propagandistic, fiind utilizate pentru promovarea ideologiilor și atragerea de noi adepți, iar prin repetarea și afișarea lor în spațiul public sau în mediul online, acestea pot contribui la creșterea vizibilității unui grup și la transmiterea mesajelor sale către un public mai larg.
'Simbolul Mișcării Legionare este reprezentat de crucea triplă, formată din trei bare verticale și trei orizontale intersectate o rețea de zăbrele de închisoare ca simbol al martiriului. Simbolul nu este în mod direct rasist, în sensul că elementele grafice nu conțin în mod direct un mesaj rasist, cum se întâmplă în cazul altor simboluri (spre exemplu: pumnul arian, simbol al supremației albe și al diferențelor pe care adepții ideologiilor de extremă dreapta le consideră a exista între oameni). Cu toate că nu este un simbol rasist sau xenofob prin grafica pe care o înfățișează, este un simbol asociat cu rasismul și antisemitismul din cauza contextului în care a fost folosit. Mișcarea Legionară este un curent politic interbelic de extremă dreapta, care a promovat idei ultranaționaliste, antisemite, autoritare. (...) Analizând astfel figura geometrică de la baza troiței, instanța constată că aceasta este identică cu simbolul Mișcării Legionare, apărarea inculpatului privind faptul că ar reprezenta mai multe cruci neputând fi primită având în vedere geometria perfectă a liniilor verticale și orizontale care se întrepătrund. Mai mult, analizând lucrarea depusă de către inculpat la dosarul cauzei privind simbolurile crucii întreite, instanța constată că diferitele troițe realizate de-a lungul timpului au, într-adevăr, simbolul crucii întreite, însă ceea ce le caracterizează pe acestea este inegalitatea liniilor verticale și orizontale care se întâlnesc și formează simbolul crucii', explică judecătorul.
Mai departe, magistratul respinge ideea că troița respectivă a fost ridicată în scopul artei, deoarece din probele de la dosar rezultă că aceasta a fost ridicată în memoria unui tânăr decedat din comună, 'cu toate că instanța nu poate nega calitatea de artist a inculpatului'.
Pe cale de consecință, instanța a constatat că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de Sechila, dar judecătorul a apreciat că se impune aplicarea unui avertisment, având în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunii.
Astfel, magistratul a reținut 'periculozitate redusă a inculpatului' și faptul că Sechila a realizat 'o expunere publică minimă'.
'La dosarul cauzei a fost anexată fișa de cazier privind pe inculpatul (...), din care rezultă că nu este cunoscut cu antecedente penale. (...) Instanța reține că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate. În continuare, instanța reține un grad de pericol social redus al faptei și o periculozitate redusă a inculpatului, care, deși a realizat o troiță având la baza un însemn legionar, despre care chiar inculpatul a recunoscut că avea cunoștință că este asociat cu mișcarea legionară, intrând în sfera interdicțiilor impuse de OUG 31/2002, totuși prin modul său de acțiune, a realizat o expunere publică minimă', se mai arată în motivare.
Eugen Sechila, fost luptător în Legiunea Străină, s-a ocupat în perioada campaniei electorale din anul 2024 cu centralizarea tabelelor cu semnături pentru candidatura lui Călin Georgescu, el participând și la întâlnirea de la Ciolpani, alături de Horațiu Potra. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Judecător: Simbolul legionar nu e 'în mod direct rasist'; Troița lui Sechila - expunere publică minimă (motivare)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Caraș-Severin: Percheziții într-un dosar referitor la pescuitul ilegal, inclusiv prin curentare; sume de bani, confiscate
O cantitate de 374 de kilograme de pește, 5.500 de euro și 22.000 de lei, precum și un aparat care ar fi fost folosit pentru pescuit prin curentare, au fost ridicate, luni, de polițiștii din Moldova Nouă în urma a șase percheziții efectuate la persoane bănuite că ar fi încălcat legislația în domeniul pescuitului, a informat Inspectoratul de Poliție Județean
CA Alba Iulia a dispus internarea medicală provizorie a procurorului Radu George Bucurică și a revocat măsura arestării
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a dispus, luni, internarea medicală provizorie a procurorului Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, 'până la însănătoșire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii', și a revocat măsura arestării preventive a acestuia.
VIDEO Călin Georgescu, scos în cătușe din sediul DIICOT
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri. înconjurat de mascați și jurnaliști pe treptele din fața sediului DIICOT, George
Omul de afaceri Ionel Rusen, reținut în dosarul lui Georgescu (surse)
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Ionel Rusen este complice cu Georgescu în schema de înșelăciune, în care parte vătămată este omul de afaceri Răzvan Leu. AGERPRE
UPDATE Călin Georgescu, reținut de procurori (surse)
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Conform surselor citate, Georgescu nu a dorit să dea declarații în fața anchetatorilor.
ICCJ: Experții judiciari pot contesta hotărârile instanțelor prin care li s-a refuzat majorarea onorariului
înalta Curte de Casație și Justiție a decis că experții judiciari pot ataca în instanță deciziile instanțelor care refuză să le majoreze onorariile. Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept a stabilit că expertul judiciar are calitatea procesuală activă de a declara cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care i
Călin Georgescu - adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune. Georgescu a fost ridicat din trafic luni dimineața și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii au efectuat percheziții. Procurorii au stat mai bine de șase ore la locuința
O legitimație 'diplomatică' suspectă, găsită în casa lui Georgescu (surse)
O legitimație 'diplomatică' pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. 'Legitimația' este intitulată 'DIPLOMATIC ID' - Order of Malta, Sovereign Order Hospitalliers of Saint









