Aproximativ 2.500 de ucraineni au trecut granița în România prin zona montană în primele șase luni ale anului 2026, fenomenul înregistrând o scădere de aproximativ 33% față de aceeași perioadă a anului trecut, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației, Iulia Stan.
Conform sursei citate, fenomenul trecerii ilegale a graniței dinspre Ucraina continuă să se manifeste la frontiera de nord a României.
'În perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2026, polițiștii de frontieră au depistat aproximativ 2.500 de cetățeni ucraineni care au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, dintre care circa 1.200 pe raza județului Maramureș, aproximativ 1.000 pe raza județului Suceava și peste 300 la frontiera județului Satu Mare cu Ucraina. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când au fost depistați peste 3.700 de cetățeni ucraineni, fenomenul înregistrează o scădere de aproximativ 33%. Cu toate acestea, tentativele de trecere ilegală a frontierei continuă să fie înregistrate, majoritatea persoanelor depistate declarând că au părăsit Ucraina din cauza conflictului armat și solicitând autorităților române o formă de protecție, în conformitate cu prevederile legale', a spus Iulia Stan.
Aceasta a arătat că traversarea ilegală a frontierei continuă să reprezinte un risc major pentru viața celor care aleg această variantă. O parte dintre cetățenii ucraineni încearcă să traverseze râul Tisa, iar alții aleg trasee prin Munții Maramureșului, unde relieful accidentat, condițiile meteorologice schimbătoare și lipsa echipamentului adecvat pot transforma orice deplasare într-o situație critică.
'În primul semestru al anului 2026, polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au intervenit, împreună cu salvatorii montani ai Salvamont Maramureș, în 22 de misiuni de căutare și salvare, în urma cărora au fost recuperați și salvați 38 de cetățeni ucraineni aflați în dificultate în zona montană de frontieră', a precizat purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmației.
De la izbucnirea conflictului din Ucraina și până în prezent, polițiștii de frontieră au depistat peste 34.000 de cetățeni ucraineni la frontiera de nord a României și au intervenit alături de Salvamont Maramureș în peste 230 de misiuni de căutare și salvare desfășurate în Munții Maramureșului, fiind salvați peste 430 de cetățeni ucraineni.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației asigură permanent supravegherea și securizarea celor 366 de kilometri ai frontierei româno-ucrainene, acoperind județele Satu Maramureș, Satu Maramureș și Suceava, o parte însemnată a zonei acoperite fiind situată în zona montană. AGERPRES/(AS - redactor : Leontin Cupar, editor: Anamaria Constantin, editor online: Ady Ivaşcu)
Maramureș: 2.500 de ucraineni au trecut granița prin munți în primul semestru; scădere cu 33% a trecerilor ilegale

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Caraș-Severin: Percheziții într-un dosar referitor la pescuitul ilegal, inclusiv prin curentare; sume de bani, confiscate
O cantitate de 374 de kilograme de pește, 5.500 de euro și 22.000 de lei, precum și un aparat care ar fi fost folosit pentru pescuit prin curentare, au fost ridicate, luni, de polițiștii din Moldova Nouă în urma a șase percheziții efectuate la persoane bănuite că ar fi încălcat legislația în domeniul pescuitului, a informat Inspectoratul de Poliție Județean
CA Alba Iulia a dispus internarea medicală provizorie a procurorului Radu George Bucurică și a revocat măsura arestării
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a dispus, luni, internarea medicală provizorie a procurorului Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, 'până la însănătoșire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii', și a revocat măsura arestării preventive a acestuia.
VIDEO Călin Georgescu, scos în cătușe din sediul DIICOT
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri. înconjurat de mascați și jurnaliști pe treptele din fața sediului DIICOT, George
Omul de afaceri Ionel Rusen, reținut în dosarul lui Georgescu (surse)
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Ionel Rusen este complice cu Georgescu în schema de înșelăciune, în care parte vătămată este omul de afaceri Răzvan Leu. AGERPRE
UPDATE Călin Georgescu, reținut de procurori (surse)
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Conform surselor citate, Georgescu nu a dorit să dea declarații în fața anchetatorilor.
ICCJ: Experții judiciari pot contesta hotărârile instanțelor prin care li s-a refuzat majorarea onorariului
înalta Curte de Casație și Justiție a decis că experții judiciari pot ataca în instanță deciziile instanțelor care refuză să le majoreze onorariile. Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept a stabilit că expertul judiciar are calitatea procesuală activă de a declara cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care i
Călin Georgescu - adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune. Georgescu a fost ridicat din trafic luni dimineața și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii au efectuat percheziții. Procurorii au stat mai bine de șase ore la locuința
O legitimație 'diplomatică' suspectă, găsită în casa lui Georgescu (surse)
O legitimație 'diplomatică' pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. 'Legitimația' este intitulată 'DIPLOMATIC ID' - Order of Malta, Sovereign Order Hospitalliers of Saint









