Tribunalul București a respins, joi, acuzațiile formulate de Partidul Național Liberal și consideră 'neavenite' presiunile exercitate, prin astfel de comunicări publice, asupra judecătorilor în cursul soluționării unor cauze.
'Măsura specializării judecătorilor, prevăzută de lege, se înscrie în abordarea managerială care urmărește buna organizare a activității Tribunalului, eficientizarea actului de justiție și unificarea practicii judiciare. În același scop, în afară de specializarea judecătorilor care soluționează în materia persoanelor juridice cauze de competența în primă instanță a tribunalului (federații, confederații, sindicate, patronate, partide politice), în cursul aceleiași luni a fost înființată o secție pentru minori și familie, iar, la solicitarea judecătoriilor sectoarelor municipiului București, se află în analiză desemnarea unor completuri specializate în materia asociațiilor și fundațiilor', precizează Tribunalul București într-un comunicat transmis AGERPRES.
În acest context, susține sursa citată, nu pot fi acceptate limitări ale capacității manageriale de gestionare a uneia dintre cele mai încărcate instanțe din țară, în condițiile în care buna administrare a activității Tribunalului presupune adoptarea unor măsuri de eficientizare, inclusiv prin valorificarea specializării judecătorilor.
Conducerea Tribunalului subliniază că toate măsurile manageriale au fost asumate în mod transparent, în temeiul legii, în vederea specializării judecătorilor, cu scopul consolidării unei practici judiciare unitare și previzibile, iar practica unitară reprezintă, așadar, un deziderat asumat, una dintre modalitățile de implementare a acestuia constituind-o specializarea judecătorilor inclusiv în acord cu recomandările instituțiilor europene.
'De altfel, același partid politic a subliniat, în propriul program de guvernare, nevoia specializării și beneficiile acesteia, propunând, cu titlu de exemplu, valorificarea specializării în materia dreptului afacerilor și în litigiile privind achizițiile publice. Astfel de acțiuni, desfășurate de un partid politic prin comunicare publică, în condițiile în care actele interne ale acestuia sunt în curs de analiză judiciară la Tribunalul București, trebuie respinse categoric', precizează Tribunalul București.
Partidul Național Liberal a transmis miercuri că decizia pronunțată de Tribunalul București de suspendare a executării și a efectelor Hotărârii Consiliului Național Extraordinar al PNL din 19 iunie referitoare la convocarea Congresului Extraordinar al formațiunii politice din 21 iunie nu influențează în mod direct partidul, ci doar suspendă anumite hotărâri, iar conducerea aleasă la Congresul Extraordinar din 21 iunie își exercită pe deplin atribuțiile și hotărârile Congresului sunt în vigoare.
PNL a anunțat că va ataca, pe toate căile legale, Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 18 din 23 iunie 2026 a Tribunalului București.
''Partidul Național Liberal a luat act de decizia pronunțată astăzi de Tribunalul București, în urma solicitărilor depuse de unii contestatari, și face următoarele precizări: această hotărâre judecătorească nu influențează în mod direct Partidul Național Liberal și realitățile din partid în acest moment, deoarece suspendă doar anumite hotărâri. Conducerea aleasă la Congresul Extraordinar al PNL din 21 iunie 2026 își exercită pe deplin atribuțiile, iar hotărârile Congresului și ale noilor organisme de conducere, alese potrivit Statutului PNL, sunt în vigoare și trebuie respectate de membrii partidului'', se arată într-un comunicat de presă al PNL.
Potrivit liberalilor, suspendarea produce efecte numai pentru viitor, iar Congresul a avut deja loc și, prin urmare, această hotărâre judecătorească nu poate afecta hotărârile adoptate de Congres.
''Dar nu putem să nu observăm că 'bătăliile politice' din partid s-au mutat în justiție. Brusc în data de 23 iunie 2026, la numai două zile după Congresul Extraordinar al PNL, Tribunalul București a constituit 6 completuri specializate pentru judecarea cauzelor având ca obiect partidele politice. Astfel, doar 6 judecători, din peste 100 ai Tribunalului București, au fost desemnați în mod direct de președintele acestei instanțe și numai aceștia pot judeca astfel de cauze'', au menționat liberalii.
PNL a apreciat că este o ''decizie fără precedent, care eludează propria lege de organizare judecătorească, potrivit căreia orice secție nou-înființată are nevoie de avizul CSM''.
Liberalii au adăugat că aceiași contestatari au înaintat mai multe cereri în instanță, iar una dintre acestea, având ca obiect hotărârile Congresului Extraordinar din 21 iunie 2026, are termen de judecată la data de 8 iulie 2026, 'dosarul fiind repartizat judecătoarei M.L., colaboratoare a doamnei Gorghiu, reclamantă în dosar'.
''În perioada în care doamna Gorghiu a fost ministrul Justiției, aceasta a solicitat detașarea doamnei judecător M.L. în cadrul ministerului, iar prin Hotărârea CSM nr. 2156 din 14 septembrie 2023, aceasta a fost detașată și a lucrat în Ministerul Justiției pe toată durata mandatului doamnei Gorghiu. Din acest motiv, PNL va solicita recuzarea acesteia'', a anunțat PNL.
''Un partid politic este condus de deciziile majorității membrilor și de deciziile luate în organele sale statutare'', a subliniat PNL, iar ''minoritatea se supune majorității'', acesta fiind ''un principiu clar și acceptat de orice membru al oricărui partid''.
PNL a menționat că va depune la tribunal, conform legii, lista noii conduceri alese în cadrul Congresului Extraordinar din 21 iunie, precum și modificările aduse Statutului PNL. 'Partidul va urma toți pașii prevăzuți de lege, cu respect față de lege și față de instituțiile statului', potrivit comunicatului.
''Ne aflăm în cadrul unui proces aflat în derulare, cu diverse faze și termene. Avocații noștri vor exercita toate căile de atac prevăzute de lege în raport cu acele decizii ale instanțelor pe care le considerăm neîntemeiate, reiterând, în același timp, adeziunea noastră la valorile și principiile democratice, inclusiv principiul separației puterilor în stat'', se precizează în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)
TB consideră 'neavenite' acuzațiile PNL după hotărârea de suspendare a deciziei de convocare a Congresului Extraordinar

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Caraș-Severin: Percheziții într-un dosar referitor la pescuitul ilegal, inclusiv prin curentare; sume de bani, confiscate
O cantitate de 374 de kilograme de pește, 5.500 de euro și 22.000 de lei, precum și un aparat care ar fi fost folosit pentru pescuit prin curentare, au fost ridicate, luni, de polițiștii din Moldova Nouă în urma a șase percheziții efectuate la persoane bănuite că ar fi încălcat legislația în domeniul pescuitului, a informat Inspectoratul de Poliție Județean
CA Alba Iulia a dispus internarea medicală provizorie a procurorului Radu George Bucurică și a revocat măsura arestării
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a dispus, luni, internarea medicală provizorie a procurorului Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, 'până la însănătoșire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii', și a revocat măsura arestării preventive a acestuia.
VIDEO Călin Georgescu, scos în cătușe din sediul DIICOT
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri. înconjurat de mascați și jurnaliști pe treptele din fața sediului DIICOT, George
Omul de afaceri Ionel Rusen, reținut în dosarul lui Georgescu (surse)
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Ionel Rusen este complice cu Georgescu în schema de înșelăciune, în care parte vătămată este omul de afaceri Răzvan Leu. AGERPRE
UPDATE Călin Georgescu, reținut de procurori (surse)
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Conform surselor citate, Georgescu nu a dorit să dea declarații în fața anchetatorilor.
ICCJ: Experții judiciari pot contesta hotărârile instanțelor prin care li s-a refuzat majorarea onorariului
înalta Curte de Casație și Justiție a decis că experții judiciari pot ataca în instanță deciziile instanțelor care refuză să le majoreze onorariile. Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept a stabilit că expertul judiciar are calitatea procesuală activă de a declara cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care i
Călin Georgescu - adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune. Georgescu a fost ridicat din trafic luni dimineața și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii au efectuat percheziții. Procurorii au stat mai bine de șase ore la locuința
O legitimație 'diplomatică' suspectă, găsită în casa lui Georgescu (surse)
O legitimație 'diplomatică' pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. 'Legitimația' este intitulată 'DIPLOMATIC ID' - Order of Malta, Sovereign Order Hospitalliers of Saint









