Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat, joi, că a depistat în luna mai, prin intermediul sistemului Prevent 2.0, incidente și potențiale conflicte de interese în proceduri de achiziții publice cu o valoare cumulată de peste 115 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat al ANI transmis AGERPRES, neregulile au fost identificate în faza de verificare ex-ante, permițând stoparea sau remedierea riscurilor înainte ca fondurile publice să fie afectate și prejudiciate.
'Sistemul PREVENT 2.0 analizează în timp real procedurile de achiziție publică și detectează automat posibilele conflicte de interese înainte ca banii publici să fie cheltuiți', menționează sursa citată.
Agenția Națională de Integritate informează că algoritmii Prevent 2.0 au emis alertele în patru cazuri de achiziții publice din fonduri europene sau din bugetul național, respectiv:
* Într-o procedură de achiziție publică în valoare de aproximativ 70 milioane lei, desfășurată la nivelul unei autorități centrale, un factor decizional este detectat ca având potențiale legături cu o societate subcontractantă participantă în cadrul procedurii, explică ANI. Ca urmare a verificărilor avansate făcute de inspectorii de integritate, a reieșit faptul că societatea comercială la care factorul de decizie este unic acționar a fost fondatoarea unei alte societăți radiate (2024) împreună cu firma subcontractantă participantă în cadrul actualei proceduri de achiziție publică, arată ANI.
* O altă procedură, care implica 65 milioane lei, tot achiziții publice, a avut mai multe incidente de integritate. Sistemul Prevent 2.0. a identificat participarea unui membru în comisia de evaluare a ofertelor pentru mai multe loturi desfășurate în cadrul procedurii de atribuire, în care pentru 7 dintre acestea, ofertant este și societatea deținută de către soțul unui membru al comisiei de evaluare. Ca urmare a emiterii notificărilor de integritate sau relații către ANAP, persoana vizată a fost înlocuită în componența comisiei de evaluare.
* Două milioane de lei din fonduri europene este valoarea unei alte proceduri de achiziție publică, care a fost semnalată la nivelul unei autorități publice locale. Acționarul unei firme de consultanță în vederea întocmirii documentației tehnice pentru o procedură de achiziție publică, contractată de autoritatea locală, a fost identificat ca ofertant în cadrul procedurii derulate ca urmare a documentației întocmite printr-o altă companie, la care era unic acționar. Inspectorii de integritate, în consecință, au emis o notificare de relații către ANAP, spune ANI.
* O autoritate locală a demarat o procedură pe loturi de aproximativ 5 milioane de lei, din bugetul național. ANI arată că, în acest caz, mai mulți factori de decizie au fost detectați și cu funcții de decizie în cadrul unui subcontractant al unui ofertant participant în cadrul procedurii. Situația a impus măsuri, drept pentru care inspectorii de integritate au emis notificări de relații către ANAP și avertismente de integritate, precizează Agenția Națională de Integritate. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
ANI: Conflicte de interese ce implică achiziții publice de 115 milioane de lei, descoperite de algoritmi în luna mai

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Procurorii cer arestarea preventivă a 10 persoane care au participat la incidentele violente de la protestul din Piața Victoriei
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis, marți, să solicite judecătorilor arestarea preventivă a zece persoane care ar fi participat la incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București transmis AGERPRES,
Călin Georgescu a părăsit sediul tribunalului
Călin Georgescu a părăsit marți sediul Tribunalului București, după ce un judecător a respins cererea DIICOT privind arestarea preventivă a fostului candidat la prezidențiale, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Magistratul Vlad Andriescu a decis ca Georgescu să fie plasat sub cont
Alți șapte manifestanți violenți de la protestul din Piața Victoriei au fost reținuți de procurori
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat marți că a dispus reținerea altor șapte manifestanți violenți care au atacat forțele de ordine la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei. Reținerile vin după ce anchetatorii au efectuat în cursul zilei 29 de percheziții în 16 județe, fiind aduse 30 de pers
Hunedoara: Bărbat căutat pentru furt, prins la Petrila cu peste 33.000 de lei asupra sa
Un bărbat de 45 de ani, care era căutat de polițiștii din județul Dolj într-un dosar de furt, a fost prins, în cursul nopții de luni spre marți, în orașul Petrila, suspectul având asupra sa suma de 33.647 lei, bani despre care există suspiciunea că ar proveni în urma infracțiunii menționate, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hun
Călin Georgescu, lăsat în libertate de instanță sub control judiciar (oficial)
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Aceeași decizie a fost l
Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar (surse)
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Aceea
Pedeapsă cu amânare pentru un fost șef al DIICOT Ialomița, acuzat că reținea pentru el banii ridicați la percheziții
Alexandru Mihailiuc, fost procuror șef al DIICOT - Biroul Teritorial Ialomița, a fost condamnat definitiv marți de înalta Curte de Casație și Justiție la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei și plata unei amenzi penale de 80.000 de lei, pentru fals în declarații, fals intelectual și uz de fals, fiind acuzat că a reținut și folosit mai m
Georgescu dorea să cumpere un imobil în Toscana cu o anexă 'cum se fac casele în Italia pentru servitori' (stenograme)
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu intenționa să ceară azil politic în Italia, după ce scăpa de controlul judiciar, și să cumpere un imobil în Toscana, în valoare de 1,2 milioane de euro, care să aibă altă locuință mai mică, o anexă, 'cum se fac toate casele în Italia pentru servitori'. Detalii despre intențiile fo









