Influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, a fost reținut joi, pentru 24 de ore, într-un dosar de evaziune fiscală, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Makaveli a fost ridicat joi dimineața de polițiști și dus la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, pentru a fi audiat.
La un moment dat, în timpul audierilor, i s-a făcut rău, astfel încât a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale, după care a fost adus înapoi la sediul Poliției.
Este vorba de un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în care sunt vizate patru persoane, Makaveli și trei prieteni ai acestuia, pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată și complicitate la evaziune fiscală.
Activitatea infracțională ar fi constat în faptul că persoanele în cauză ar fi ascuns, în mod repetat și nu ar fi declarat veniturile generate din activitatea de creator de conținut pe platforme de social-media, în total 3.324.147 de lei.
Astfel, a fost cauzat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 574.000 de lei.
Makaveli a fost consilierul Dianei Șoșoacă și a candidat la ultimele alegeri locale pentru Primăria Capitalei, retrăgându-se în favoarea Ancăi Alexandrescu.
De asemenea, el a făcut campanie de promovare pe TikTok fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. AGERPRES/(AS - redactori: Eusebi Manolache, Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niță, editor online: Irina Giurgiu)
Influencerul Makaveli, reținut pentru 24 de ore într-un dosar de evaziune fiscală (surse)
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
Procurorul Sandu critică 'listele negre' de la CSM: Afirmația că 3.580 de judecători susțin acest demers e o minciună
Procurorul Sandu critică 'listele negre' de la CSM: Afirmația că 3.580 de judecători susțin acest demers e o minciună
Gorj: Anchetă la IPJ după ce un bărbat a fugit în timpul unei intervenții de încătușare
Gorj: Anchetă la IPJ după ce un bărbat a fugit în timpul unei intervenții de încătușare
PTB: Reprezentanți ai unor instituții de creditare, cercetați pentru înșelăciune; prejudiciu - peste 8 milioane de lei
PTB: Reprezentanți ai unor instituții de creditare, cercetați pentru înșelăciune; prejudiciu - peste 8 milioane de lei
MApN: Armata României participă la ASTROFEST; generalul Dumitru Prunariu va susține o conferință
MApN: Armata României participă la ASTROFEST; generalul Dumitru Prunariu va susține o conferință
Mureș: Cântărețul Cristian Pomohaci, arestat preventiv și în al doilea dosar; deciziile sunt definitive
Mureș: Cântărețul Cristian Pomohaci, arestat preventiv și în al doilea dosar; deciziile sunt definitive
Influencerul Makaveli, dus la audieri într-un dosar de evaziune fiscală (surse)
Influencerul Makaveli, dus la audieri într-un dosar de evaziune fiscală (surse)
IGPF: Peste 343.000 de euro, descoperiți ascunși într-un microbuz condus de un ucrainean urmărit...
IGPF: Peste 343.000 de euro, descoperiți ascunși într-un microbuz condus de un ucrainean urmărit...








