Un bărbat este cercetat de anchetatorii prahoveni pentru agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, surse judiciare precizând, joi, pentru AGERPRES, că persoana vizată de acuzații este un antrenor de înot din cadrul Clubului Sportiv (CS) Câmpina.

Polițiștii au pus în executare, joi, în acest caz un mandat de percheziție domiciliară în comuna Scorțeni, la adresa persoanei bănuite de săvârșirea faptelor, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.

''Cercetările au fost demarate la data de 15 mai 2026, ca urmare a unei sesizări formulate de o femeie din municipiul Câmpina, cu privire la faptul că fiica sa, o minoră de 12 ani, ar fi fost agresată sexual de un bărbat de 42 de ani, în timpul unor activități de pregătire sportivă'', arată IJP.

Bărbatul vizat ar fi antrenor de înot în cadrul Clubului Sportiv Câmpina, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Conform acestora, el ar fi agresat-o sexual pe minoră de mai multe ori pe parcursul unui an.

''În urma activităților desfășurate, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată și condusă la sediul unității de poliție pentru audieri. În prezent, cercetările sunt continuate de către polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale care se impun'', a mai transmis IJP Prahova. AGERPRES / (AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)