România are una dintre cele mai scăzute ponderi ale absolvenților de studii superioare din rândul țărilor OCDE, în timp ce investițiile publice în educație rămân sub nivelul mediei organizației - sunt printre principalele concluzii ale raportului 'Education at a Glance 2026', lansat marți de Ministerul Educației și Cercetării și editat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Potrivit raportului, 19% dintre persoanele cu vârste între 25 și 64 de ani din România dețin o diplomă de studii superioare, comparativ cu o medie de 43% în țările OCDE.

Aproximativ 70% dintre femeile cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani care nu au absolvit învățământul secundar superior nu fac parte din populația activă, aceasta fiind una dintre cele mai ridicate rate înregistrate în țările OCDE și în țările partenere. În schimb, rata de inactivitate în cazul femeilor din aceeași grupă de vârstă care au absolvit învățământul terțiar este semnificativ mai scăzută, situându-se la aproximativ 10%.

România se remarcă prin ponderea ridicată a absolvenților din țară în domenii STEM, comparativ cu media OCDE. Aproximativ 30% dintre absolvenții de studii superioare din România sunt specializați în știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM), depășind media OCDE de 23%.

Conform sursei citate, investițiile în educație sunt reduse în România. Acest lucru se reflectă în cheltuielile publice pentru educație, indicator care arată prioritatea acordată educației în raport cu alte servicii publice. În 2023, cheltuielile publice pentru educație au reprezentat aproximativ 6,4% din totalul cheltuielilor publice, una dintre cele mai scăzute ponderi, sub media OCDE de 9,8%.

Ponderea cheltuielilor publice pentru educație în PIB a rămas relativ stabilă în România, evoluând de la 2,4% în 2015 la 2,6% în 2023. Totuși, acest nivel este scăzut în comparație cu standardele internaționale, având în vedere media OCDE de 4,2% din PIB înregistrată în 2023.

Se estimează că 2,8% din posturile didactice rămân neocupate în România, una dintre cele mai ridicate rate în rândul țărilor cu date comparabile. Acest lucru indică faptul că școlile se află adesea în imposibilitatea de a recruta cadre didactice pentru anumite posturi, mai degrabă decât să ocupe posturile vacante cu personal mai puțin calificat.

În general, deficitul de cadre didactice variază în funcție de disciplină, fiind deosebit de pronunțat la matematică și științe. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)