Rectorul Universității de Vest Timișoara (UVT), Marilen Pirtea, a declarat, vineri, în cadrul ceremoniei oficiale de deschidere a noului an academic, că tinerii care au ales această instituție de învățământ superior vor găsi aici mediul în care să învețe să gândească critic, să se adapteze permanent progresului tehnic, unii dintre ei având privilegiul de a crea noi joburi ale viitorului.
Marilen Pirtea a subliniat că astăzi nu mai are relevanță răspunsul la întrebarea 'ce vrei să devii', ci câte meserii cunoști, pentru a accede mai ușor pe piața muncii.
'Dinamica educațională este atât de alertă, încât permanent trebuie să ne adaptăm tehnicilor de învățare, pentru parcurgerea drumului pe care vrem să mergem. Întrebarea de azi nu mai este ce vrei să devii când vei fi mare, ci câte meserii vrei să ai, pentru că profesia pentru care vă pregătiți în tipul facultății ar putea dispărea după finalizarea studiilor, poate apărea alta, iar la angajare vei fi întrebat ce știi să faci cel mai bine și cât de repede poți învăța lucruri noi. Este esențial discernământul, pentru că joburile viitorului sunt în permanentă schimbare, vor fi joburi pe care voi le veți putea inventa. (...) Acum este importantă întrebarea corectă care să ne ducă la răspunsul cel bun, pentru că Inteligența Artificială ne oferă multe răspunsuri, sunt instrumente menite să ne ajută, nu să gândească în locul nostru. De aceea, trebuie să știm să punem întrebarea corectă pentru răspunsul care să ne ajute. De aceea, la UVT învățăm să gândim, să avem o gândire critică, să ne punem întrebări, să participăm la cursuri, să le punem întrebări pertinente profesorilor, să fim cât mai curioși pentru a afla acele răspunsuri corecte la întrebările noastre', a arătat Marilen Pirtea.
El a subliniat că 'Universitatea de Vest Timișoara este o instituție care dă viață și energie orașului, UVT nu este un scop, ci o poartă deschisă pentru experiența europeană de învățare'.
'De aceea, UVT le creează studenților toate posibilitățile pentru experiențe în străinătate, dar și motivele pentru care tinerii să revină, iar experiența de care au beneficiat să o ofere comunității în care se vor stabili', a mai transmis acesta.
Ziua festivităților de deschidere a anului universitar continuă cu evenimentul de seară, prin festivalul 'UNIVIBES by UVT'- ediția a IX-a, unde vor evolua artiști pe trei scene, cu acorduri de Rock, Hip-Hop, DnB, Electro, Acustic, dar și ateliere, activități & zone de relaxare, food & drinks. AGERPRES/(A - redactor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Timiș/Rectorul UVT, la deschiderea anului universitar: Studenții de azi vor putea inventa noi joburi

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Rectorul Universității Alexandru 'Ioan Cuza' vrea mai multă predictibilitate în privința reglementărilor și a finanțării
Rectorul celei mai vechi universități din țară, Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' (UAIC) Iași, Liviu George Maha, a declarat, sâmbătă, înainte de festivitatea de deschidere a noului an universitar, că își dorește mai multă predictibilitate în privința reglementărilor și a finanțării.
Academia de Studii Economice redeschide pe 7 octombrie sediul din Deva, după trei ani de reabilitare
Academia de Studii Economice (ASE) din București începe anul universitar 2026-2027 cu peste 11.000 de studenți noi, cel mai mare număr din ultimii ani, și redeschide pe 7 octombrie sediul extensiei universitare de la Deva, după trei ani de lucrări de reabilitare și restaurare, a anunțat rectorul instituției de învățămân
PF Daniel - mesaj la început de an universitar: Tinerii - mare binecuvântare a lui Dumnezeu pentru familie, Biserică și societate
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat un mesaj cu prilejul noului an universitar, în care subliniază că este necesar ca îndrumarea și susținerea tinerilor să fie luminată de convingerea că aceștia sunt mare binecuvântare a lui Dumnezeu pentru familie, Biserică și societate. 'Dezvoltare
Consiliul Național al Elevilor solicită tuturor parlamentarilor să respingă proiectul privind introducerea uniformei școlare obligatorii
Consiliul Național al Elevilor le solicită tuturor parlamentarilor, indiferent de apartenența politică, să respingă proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii, susținând că măsura nu răspunde problemelor reale cu care se confruntă sistemul de educație. Reprezentanții elevilor susțin că nu au fost co
Suceava: Școli închise temporar în patru localități, după alerta cu drone
Suceava: Școli închise temporar în patru localități, după alerta cu drone
Buzău: Elevii studiază seismologia în cadrul unui proiect pilot în parteneriat cu INCDFP (FOTO-VIDEO)
Colegiul Național 'Mihai Eminescu' din Buzău a fost desemnat unitate de învățământ pilot în cadrul unui proiect derulat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), prin intermediul căruia elevii vor învăța despre tipurile de seisme și interpretarea datelelor cule
Primarul Iașiului: Stabilitatea sistemului de educație să nu mai depindă de schimbările politice succesive
Stabilitatea sistemului de educație și renunțarea la schimbările permanente ar trebui să fie obiective pe termen lung pentru România, a declarat, miercuri, primarul Iașiului, Mihai Chirica, în cadrul unei dezbateri organizate în cadrul celei de-a doua ediții a 'Concordia Hub Est - Forum pentru dezvoltare'.
Arad: Doar una din cele trei creșe construite funcționează; nu s-au făcut angajări și nu e curent
Arad: Doar una din cele trei creșe construite funcționează; nu s-au făcut angajări și nu e curent









