Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Certificatele vizează exporturile de ovine și caprine vii, bovine vii, carne și organe de ovine și caprine, produse din sectorul ovin, carne de pasăre, precum și pește și produse din pește.

'Semnarea și parafarea celor șase certificate sanitar-veterinare reprezintă un rezultat important al acestei misiuni și un pas concret în consolidarea relațiilor comerciale cu partenerii libieni. Prioritatea noastră este să facem toate demersurile necesare pentru reluarea exporturilor cât mai rapid, atât către piețele tradiționale, cât și pentru dezvoltarea unor noi oportunități comerciale pentru România. Lucrăm pentru îndeplinirea cerințelor sanitar-veterinare, pentru consolidarea încrederii partenerilor internaționali și pentru a le oferi fermierilor și producătorilor români acces la piețe care să le valorifice munca și investițiile. Obiectivul nostru este ca rezultatele acestor eforturi să se concretizeze în intensificarea fluxurilor comerciale, noi contracte și perspective de dezvoltare pentru întregul sector agroalimentar românesc', a transmis președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, într-o postare pe pagina de Facebook a autorității.

În cadrul vizitelor de lucru, delegația libiană a evaluat unități din județele Vâlcea și Olt, după verificările desfășurate anterior în județul Constanța.

Potrivit sursei citate, în județul Vâlcea, reprezentanții libieni au vizitat abatorul de păsări al companiei Avicarvil - La Provincia, din localitatea Frâncești, unde au analizat condițiile de biosecuritate, fluxurile tehnologice și standardele de siguranță alimentară.

În județul Olt, programul a inclus vizitarea unei ferme de sturioni, fiind evaluat și potențialul sectorului piscicol românesc.

'Continuăm să lucrăm pentru reluarea exporturilor și pentru susținerea fermierilor români! Prin cooperare internațională, dialog și respectarea standardelor sanitar-veterinare, construim premisele necesare pentru ca animalele și produsele românești să ajungă din nou pe piețele externe', se mai arată în postarea ANSVSA.

O delegație tehnică din Libia se află în România în perioada 5-10 octombrie 2026, pentru evaluarea condițiilor necesare reluării și securizării exporturilor de animale vii. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)