Producătorii români care livrează produse ambalate către clienți din alte state membre ale Uniunii Europene pot deveni titularii obligațiilor privind ambalajele în fiecare stat în care produsele sunt introduse pe piață, în contextul aplicării noilor reguli europene în domeniu, potrivit unei analize Deloitte România.
Conform sursei citate, Regulamentul UE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (PPWR) se aplică începând cu 12 august 2026.
''Aplicarea Regulamentului UE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (PPWR), începând cu 12 august 2026, schimbă semnificativ obligațiile de conformare la care se supun producătorii români atunci când livrează produse ambalate către clienți din alte state membre. Noul regulament schimbă modul în care producătorii români gestionează obligațiile privind ambalajele în Uniunea Europeană. PPWR extinde responsabilitatea privind ambalajele, până acum limitată la produsele vândute local, către firma care l-a produs și l-a livrat către o persoana juridică sau o persoană fizică din alt stat UE, dacă sunt văzute drept consumatori'', arată autorii analizei, Adrian Teampău, Director, Taxe de mediu și Economie circulară, și Anca Andrei-Cimbru, Manager, Taxe de mediu și Economie circulară, Deloitte România.
Aceștia explică și când un producător român poate deveni responsabil într-un alt stat membru.
''În multe situații, producătorii români consideră că obligațiile lor se limitează la România deoarece ambalarea produselor are loc local. Totuși, din perspectiva noului Regulament UE, analiza nu se oprește la locul ambalării. Relevant este statul membru în care produsul ambalat este pus la dispoziția utilizatorului final (persoana fizică sau juridică) și cine este operatorul considerat producător conform legislației aplicabile. În cazul vânzărilor directe către clienți din alte state membre, producătorul român poate deveni titularul obligațiilor în fiecare stat în care produsele ambalate sunt introduse pe piață. Acest lucru este valabil în special pentru vânzările la distanță către consumatori, unde regulile PPWR urmăresc să evite situațiile în care ambalajele ajung pe piață fără un operator responsabil identificat. Regulile se aplică și pentru celelalte situații'', precizează specialiștii.
Analiza mai arată că obligațiile diferă în funcție de fluxul comercial.
''Totuși, nu toate livrările în Uniunea Europeană generează aceleași obligații. Un producător român care vinde către un distribuitor local într-un stat membru poate avea un regim diferit față de un producător care vinde direct prin magazin online către consumatori din același stat. De asemenea, trebuie analizate separat ambalajele de vânzare, ambalajele grupate și ambalajele de transport. În anumite situații, responsabilitatea pentru diferitele categorii de ambalaje poate reveni unor operatori diferiți, în funcție de structura contractuală și de modul efectiv în care produsele sunt introduse pe piață'', se menționează în document.
Totodată, pentru anumite fluxuri transfrontaliere poate fi necesară desemnarea unui reprezentant autorizat.
''Pentru anumite fluxuri transfrontaliere, Regulamentul UE impune desemnarea unui reprezentant autorizat în statul membru în care există obligații. Acesta acționează în numele producătorului și facilitează îndeplinirea obligațiilor de înregistrare, declarare și finanțare a gestionării deșeurilor de ambalaje. În practică, producătorii români care comercializează produse în mai multe state membre trebuie să analizeze dacă este necesară desemnarea unor reprezentanți autorizați și să verifice cerințele specifice aplicabile fiecărei țări. Lipsa unei astfel de evaluări poate genera situații în care obligațiile există, dar nu sunt îndeplinite corespunzător'', avertizează autorii materialului.
O altă provocare vizează evidența cantităților de ambalaje.
''Una dintre provocările majore pentru producători este capacitatea de a identifica ce cantități de ambalaje trebuie declarate efectiv în fiecare stat membru. Sistemele dezvoltate pentru raportarea locală pot să nu fie suficiente pentru a răspunde cerințelor de conformare transfrontalieră. Companiile trebuie să poată demonstra tipul ambalajului, materialul utilizat, masa acestuia, destinația produsului și statul membru în care ambalajul este pus la dispoziția utilizatorului final. În lipsa unor procese robuste de colectare și validare a datelor, riscul unor raportări incomplete crește semnificativ'', susțin reprezentanții Deloitte România.
Companiile trebuie să își analizeze și fluxurile de vânzare către celelalte state membre, susțin autorii analizei.
''Prima etapă este realizarea unei radiografii complete a fluxurilor de vânzare către alte state membre și identificarea statelor în care există aceste obligații. Ulterior, trebuie să efectueze o analiză a responsabilităților pentru fiecare model de distribuție și să verifice dacă sunt necesare înregistrări locale sau reprezentanți autorizați. Echipele de vânzări, logistică, fiscalitate, mediu și juridic dintr-o companie trebuie să utilizeze aceeași clasificare a ambalajelor și aceleași reguli de alocare a responsabilităților și metodă de ținere a informațiilor privind materialele de ambalare'', se mai arată în materialul de opinie semnat de Adrian Teampău și Anca Andrei-Cimbru. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Deloitte: Producătorii români care livrează produse ambalate în UE pot avea obligații în fiecare stat membru

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Industria HoReCa oferă gratuit hrană și băuturi de peste 3 milioane de lei pentru pelerinii Sfintei Parascheva
Descoperă lumea prin imagini de impact
UNTRR: Solicităm suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie
Transportatorii solicită suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie, a declarat miercuri secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Radu Dinescu, în cadrul unei conferințe de presă. ''Ne dorim ca același me
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura în 63 de locații; aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), se va desfășura în 63 de locații din București și din țară, unde 962 de agenți economici vor oferi 16.296 de locuri de muncă. Dintre acestea, 827 de locuri sunt destinate absolvenților de învățământ superior, i
ANIS: 57 de proiecte universitare au intrat în evaluare pentru granturi; peste jumătate sunt axate pe inteligența artificială
Un număr de 57 de proiecte universitare din opt centre din țară au intrat în etapa de evaluare a Burselor ANIS 2026, iar 52% dintre aplicațiile înscrise sunt concentrate în categoriile Artificial Intelligence & Machine Learning și AI for All, informează miercuri Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS).
ANOFM: Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național
Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național și alte 84 sunt vacante în Spațiul Economic European, a anunțat, miercuri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). în România, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru conducător auto transport rutier (4.077); manipulant mărfuri (1
ARIR a premiat 16 companii listate pentru excelență în relația cu investitorii
Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR) a premiat, miercuri, 16 companii listate pentru performanța în relația cu investitorii, în cadrul celei de-a opta ediții a Galei by ARIR, eveniment care reunește reprezentanți ai pieței de capital, companii listate, investitori și profesioniști în Investor Relations (IR).
Atacurile din Marea Neagră pot pune presiune suplimentară pe prețul motorinei în România (analiză)
Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră pot pune o presiune suplimentară pe prețul motorinei în România, prin creșterea costurilor cu asigurările, transportul și aprovizionarea, într-o piață în care cotațiile produselor petroliere sunt deja ridicate, arată o analiză realizată de Frames. Potrivit sursei cita
AEI: Energia electrică pentru consumatorii casnici s-ar putea scumpi cu 22%
Prețul mediu al ofertelor de energie electrică pentru consumatorii casnici ar putea ajunge la aproximativ 1,67 lei/kWh, cu TVA, în cazul ofertelor noi pe 12 luni emise în toamna acestui an, în creștere cu 22% față de o ofertă comparabilă din toamna anului trecut, estimează Asociația Energia Inteligentă (AEI). Conform sursei c









