Leul ar putea continua să se deprecieze ușor față de euro în perioada următoare, pe fondul diferențialului ridicat de inflație dintre România și zona euro, însă are șanse mai mari să își mențină ratingul de țară la categoria 'investment grade' decât să fie retrogradată de agenția S&P, a declarat vineri, pentru AGERPRES, președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu.

'Cursul s-a depreciat cu 1,27%. Pe o piață internațională, deprecierea într-o zi a unei monede cu 1% este ceva normal. Noi am fost învățați cu o volatilitate redusă. La CFA România spunem că diferențialul de inflație este mare între România și Zona Euro. Automat lucrul acesta duce, pe termen mediu și lung, la o anumită depreciere a leului față de euro pe care am văzut-o până la începutul războiului din Ucraina și după aceea am văzut-o reluată de anul trecut. Deci trebuie să ne așteptăm la o ușoară depreciere a leului în următoarea perioadă', a explicat Adrian Codirlașu.

Leul s-a depreciat semnificativ vineri, în raport cu euro, moneda europeană fiind calculată de Banca Națională a României (BNR) la 5,3447 lei, în creștere cu 6,7 bani (+1,27%) față de cotația precedentă, de 5,2777 lei. Euro a atins astfel un nou maxim istoric în raport cu moneda națională.

În ceea ce privește decizia agenției de rating S&P, Codirlașu a afirmat că sunt șanse mai mari ca România să își păstreze calificativul de economie recomandată investițiilor.

'Cred că avem mai multe șanse să menținem rating-ul decât să fim downgradați. Există totuși și un risc de downgrade. Riscul e mare și s-ar putea raportul S&P să fie mai negativ decât a fost cel de anul trecut, dar cu toate astea există posibilitatea să ne mențină în rating investment grade. Ceea ce ne ține, dacă ne va ține în investment grade, va fi performanța guvernului actual în a reduce deficitul bugetar. Practic guvernul a livrat în această direcție mai mult decât a promis. Făcând o reducere a deficitului bugetar, e destul de greu de justificat reducerea ratingului. Pe de altă parte, ratingul se referă pentru viitor, pentru următoarele 12 luni. Principala incertitudine este cu privire la reversibilitatea acestor măsuri de ținere sub control a deficitului bugetar. Dacă iarăși venim la o politică fiscală de creșterea cheltuielilor și a deficitului și a datoriei, atunci, din păcate, ne vor retrograda. Deci, practic, aici se discută performanța actuală versus incertitudinile viitoare', a mai spus Adrian Codirlașu.

Agenția internațională de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) publică vineri raportul privind ratingul suveran al României, într-un context marcat de incertitudine politică și de eforturile de consolidare fiscală, raportul urmând să ofere o nouă perspectivă asupra situației finanțelor publice și a capacității țării de a-și menține ratingul în categoria recomandată investițiilor.

România are în prezent calificativul 'BBB-' din partea S&P Ratings, ultima treaptă din categoria recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă.AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)

Citeşte şi:

* Depreciere puternică a leului în raport cu euro și dolarul american; moneda europeană a fost cotată la 5,3447 lei

* Negrescu: Am intrat într-o furtună financiară din care ne va fi din ce în ce mai greu să ieșim

* Jakubowicz (AAFBR): Scenariul de bază este menținerea ratingului BBB-, cu perspectivă negativă