Companiile germane manifestă un interes în creștere pentru sectorul energetic din România, în special pentru energia solară și eoliană, a declarat ambasadoarea Germaniei în România, Angela Ganninger, la conferința de lansare a celei de-a treia ediții a Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă din România.

'În schimburile noastre regulate cu AHK România, vedem un interes în creștere și susținut din partea companiilor germane pentru sectorul energetic din România. În special, energia solară și eoliană s-au dovedit domenii foarte atractive pentru investiții și cooperare', a afirmat Angela Ganninger.

Ea a subliniat că România oferă condiții naturale favorabile, obiective ambițioase în domeniul energiei regenerabile, o încredere în creștere din partea investitorilor și oportunități semnificative pentru inovare și dezvoltare tehnologică.

Potrivit ambasadoarei, România este considerată o piață cu un potențial ridicat și de importanță strategică în cadrul programelor internaționale de promovare a afacerilor derulate de Ministerul Federal al Economiei și Energiei din Germania, inclusiv datorită rolului său în configurarea viitorului energetic al Europei de Sud-Est.

'Companiile germane sunt interesate să fie parteneri-cheie în transformarea României', a spus ambasadoarea.

Angela Ganninger a amintit, totodată, că la începutul acestui an a fost semnată o Declarație germano-română privind energia, de către ministrul german al Economiei și Energiei, Katharina Reiche, și fostul ministru român al Energiei, Bogdan Ivan. Documentul vizează consolidarea cooperării dintre Germania și România în domenii precum securitatea energetică, eficiența energetică și energia regenerabilă.

Obiectivul declarației este identificarea unor interese și proiecte comune, schimbul de expertiză și dezvoltarea unei cooperări cât mai eficiente, a precizat ambasadoarea.

Ea a evidențiat și rolul Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România), unul dintre partenerii instituționali ai evenimentului, în facilitarea cooperării dintre companiile germane și cele românești.

'AHK România sprijină companiile germane care intră pe piața românească și creează, în același timp, oportunități pentru companiile românești interesate de cooperarea cu parteneri germani', a explicat Angela Ganninger.

Ambasadoarea a arătat că relațiile economice dintre Germania și România au o bază solidă, companiile germane fiind principalii investitori străini în România începând din 2006, iar volumul schimburilor comerciale dintre cele două țări ajungând la 42,6 miliarde de euro în 2025.

În opinia sa, cooperarea dintre Germania și România în domeniul energiei regenerabile, al infrastructurii energetice, inovării și sustenabilității se va aprofunda în perioada următoare.

'Prin combinarea tehnologiei și expertizei germane cu potențialul și ambițiile considerabile ale României, putem crea valoare economică durabilă, consolida reziliența energetică a Europei și contribui la un viitor mai verde și mai prosper pentru ambele țări și pentru Europa în ansamblu', a afirmat Angela Ganninger.

Asociația Industriei Fotovoltaice și a Stocării din România (RPIA) și Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA) au lansat, joi, 1 octombrie, cea de-a treia ediție a Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă din România.
AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)