Serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor au înregistrat o cifră de afaceri în scădere, la nivelul primelor șapte luni din acest an, comparativ cu 2025, atât ca serie brută (-1,9%), cât și ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate (-2,6%), conform datelor publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS).

Astfel, în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2026, ca serie brută, au fost raportate scăderi în activitățile de transporturi (-3,2%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (-2,4%) și în activitățile de servicii informatice și în tehnologia informației (-1,7%).

La polul opus, au înregistrat creșteri activitățile de comunicații și activitățile de producție cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare și transmitere de programe (+3,5%, fiecare).

Potrivit sursei citate, în primele șapte luni din acest an, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, ca serie ajustată, s-a diminuat cu 2,6% față de aceeași perioadă din 2025.

Datele INS evidențiază că, în luna iulie a acestui an față de intervalul similar din anul precedent, afacerile rezultate din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, ca serie brută, au scăzut pe ansamblu cu 5,1%, ca urmare a scăderilor cifrei de afaceri din activitățile de transporturi (-8,3%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (-7,1%) și din activitățile de servicii informatice și în tehnologia informației (-2,1%). Creșteri au înregistrat: activitățile de comunicații (+6,5%) și activitățile de producție cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare și transmitere de programe (+5,8%).

Ca serie ajustată, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor a scăzut cu 4,7%, de la un an la altul.

Raportat la iunie 2026, în iulie 2026, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, ca serie brută, a scăzut cu 5,1%, ca urmare a scăderilor cifrei de afaceri din activitățile de producție cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare și transmitere de programe (-10,7%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (-8,4%), activitățile de servicii informatice și în tehnologia informației (-3,0%) și din activitățile de transporturi (-1,7%). Activitățile de comunicații au crescut cu 2,5%.

Totodată, afacerile consemnate în același tip de servicii, ca serie ajustată, au scăzut pe ansamblu cu 3,8%, în luna iulie din acest an față de luna precedentă. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)