Fermierii români au fost afectați anul acesta de creșterea costurilor de producție, costul mediu al unui hectar în cultura mare urcând la 5.000 de lei, însă cea mai mare presiune asupra fermelor este legată de lichiditate, a declarat, joi, directorul general al Agricover Holding, Liviu Dobre, într-o conferință de presă.
Potrivit acestuia, evoluțiile de pe piețele internaționale de energie au amplificat presiunea asupra costurilor. La finalul lunii iunie, prețul petrolului era cu aproximativ 36% peste nivelul din decembrie 2025, iar indicele global al prețurilor îngrășămintelor se situa cu 18% peste finalul anului trecut, după ce în aprilie înregistrase un vârf de peste 57%.
'Unul dintre lucrurile care i-au impactat pe fermieri este creșterea costurilor de producție, în special la motorină, o simțim cu toții, vedem cât costă motorina la pompă, dar și la îngrășăminte. Situația geopolitică mondială a adus aceste creșteri semnificative de preț, uneori chiar cu probleme de disponibilitate. Ce vă pot spune este că, din estimările noastre interne, astăzi, costul mediu al unui hectar în cultura mare a urcat la 5.000 lei - și vorbesc de cheltuieli directe și indirecte, directe fiind inputurile, indirecte fiind amortismente, costuri financiare, salarii și așa mai departe. Un lucru important este că, dacă ne uităm la prețul grâului, de exemplu, care este în jur de 1.000, 1.000 și ceva de lei, asta înseamnă că un fermier, la o producție medie de 5 tone, iese pe zero. Iar o producție medie de 5 tone nu este ușor de obținut, nu e la îndemâna oricui. Deci, creșteri semnificative și variații foarte mari pe aceste două categorii de inputuri', a spus Dobre.
Însă, a continuat el, impactul acestor creșteri a fost 'cât de cât diminuat', întrucât, la începutul anului, fermierii au avut 'ceva' stocuri de motorină și de îngrășăminte la niște prețuri mai mici. În paralel, creșterea cu aproximativ 10% a prețului grâului în Uniunea Europeană de la începutul conflictului a contribuit la compensarea unei părți din costurile suplimentare.
Însă, pe lângă aceste creșteri de costuri, cea mai mare presiune pe care o vedem asupra fermelor este cea legată de lichiditate. Piața finanțării agricole din România a crescut cu 4,5% în termeni nominali, în timp ce instituțiile financiare nebancare au continuat să avanseze mai rapid decât băncile, care au menținut o abordare prudentă față de sector.
'Astăzi, în fermă, lichiditatea sau cash-flow-ul este mai importantă decât profitabilitatea. Agricultura a evitat scăderea anul acesta, dar simțim cu toții o presiune foarte mare în ferme. Avem recolte bune, o să vorbim un pic și de evoluția prețurilor, însă avem creșteri semnificative de costuri pentru fermieri și, în mod normal, având în vedere performanța, vedem finanțarea din partea sistemului bancar stagnând. De asemenea, foarte important, cel puțin din punct de vedere al finanțării - și cred că finanțarea este cel mai important element în toată ecuația asta a agriculturii românești - avem niște rate ale creditelor neperformante care cresc foarte tare. Ce înseamnă asta? Rata creditelor neperformante sunt creditele care au probleme raportat la totalul creditelor', a atenționat Liviu Dobre.
Directorul general al grupului a subliniat că sectoarele care înregistrează cea mai mare rată a creditelor neperformante sunt agricultura și construcțiile.
'La nivelul țării, rata creditelor neperformante pentru IMM-uri, în general, pentru că fermele sunt IMM-uri, este de 6%. În schimb, din rapoartele publicate de Banca Națională a României, dacă facem un zoom pe agricultură, rata creditelor neperformante s-a apropiat de 10%, care este o rată mare a creditelor neperformante. Deci, din toate creditele care se dau în România, două sectoare sunt în situația asta pe credite neperformante: agricultura și construcțiile, dacă nu mă înșel. În context, performanța noastră este bună. Știm ce avem de făcut, suntem specializați și reușim să păstrăm o rată a creditelor neperformante sub media națională și în mod cert mult sub ce se vede pe finanțarea în agricultură din alte zone', a susținut acesta. AGERPRES/(A - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Dobre (Agricover): Costul mediu pe hectar în cultura mare a urcat la 5.000 lei; un fermier, la o producție medie de 5 tone, iese pe zero

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Finanțelor a suplimentat cu peste 1 miliard de lei limita de cheltuieli pentru plata compensărilor la energie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avizat suplimentarea limitei de cheltuieli a Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale cu 1,058 miliarde de lei, pentru asigurarea plăților care trebuie efectuate în luna septembrie 2026, a anunțat sâmbătă Ministerul Finanțelor. Potrivit sursei citate, cea mai mare parte a sumei, r
Nazare a discutat cu omologul său italian despre consolidarea finanțelor publice și combaterea evaziunii fiscale
România și Italia vor să intensifice cooperarea în domenii precum combaterea evaziunii și fraudei fiscale, digitalizarea administrației fiscale și dezvoltarea unor servicii publice și financiare mai simple și mai accesibile, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în urma discuției cu omologul său italian, Giancarlo Giorgetti. Minis
Hidroelectrica vrea să cumpere servicii de asigurare a răspunderii profesionale cu peste 8 milioane de lei
Hidroelectrica alocă, din fonduri proprii, 8,36 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de asigurare de răspundere civilă profesională a membrilor Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului companiei, inclusiv a președinților, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Conform documentației, o
Nazare: BID are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la fondul RoBOOST
Banca de Investiții și Dezvoltare a României (BID) are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la RoBOOST, noul fond de fonduri destinat finanțării startup-urilor, IMM-urilor și companiilor românești aflate în diferite etape de creștere, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta participă
Fitch spune că România ar putea fi retrogradată la 'junk' dacă se prelungește criza politică
România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria 'junk' (nerecomandat pentru investiții - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka, analistă la agenția de evaluare financiară Fitch Ratings, pentru Bloomberg.
CNPP: Toate situațiile semnalate de Curtea de Conturi vor fi verificate; eventualele diferențe de drepturi, soluționate potrivit legii
Rezultatele auditului financiar efectuat de Curtea de Conturi asupra situațiilor financiare ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) pentru anul 2024 sunt tratate cu maximă seriozitate, iar toate situațiile semnalate vor fi verificate, astfel încât eventualele diferențe de drepturi să fie identificate și soluționate potrivit legii, precizează CNPP, într
CONAF cere autorităților să publice câte firme sunt vizate de noile obligații privind ambalajele
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită autorităților să estimeze și să publice numărul operatorilor economici vizați de noile obligații europene privind ambalajele, defalcat pe clase de mărime, în condițiile în care regulamentul european se aplică din august. Potrivit unui comunicat al organizației, transmis vineri AG
România susține consolidarea cooperării internaționale și a finanțării europene pentru dezvoltarea energiei nucleare (minister)
La nivel european sunt necesare instrumente de finanțare mai concrete pentru noile proiecte nucleare, precum și proceduri mai rapide și mai simple pentru aprobarea ajutorului de stat, susține secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. Potrivit unui comunicat al ministerului, la reuniunea ministerială anuală sub egida OCDE, România a









