Piața bunurilor de larg consum din România (FMCG - Fast-Moving Consumer Goods) a înregistrat o creștere valorică de 3,4%, în prima jumătate a acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, reiese din datele unui studiu publicat joi.
Potrivit cercetării YouGov Behavior Change, aproape două treimi dintre români se așteaptă ca situația lor financiară să se înrăutățească în următoarele 12 luni, semnificativ peste media europeană de 46%, în timp ce doar 6% anticipează o îmbunătățire.
Pe acest fond, o altă concluzie a studiului de specialitate este că una dintre cele mai importante schimbări ale consumatorului român este reorientarea către produse din zona de preț mainstream. Astfel, mărcile din acest segment au generat 60% din creșterea valorică a pieței, restul fiind generat de brandurile private premium. La polul opus, mărcile premium, dar și cele economy și private label budget continuă să piardă teren.
În primele luni din 2026, ponderea valorică a promoțiilor a urcat la 26,5%, cu 2,5 puncte procentuale peste nivelul de anul trecut, iar în paralel se observă o creștere a misiunilor de cumpărare de tip 'cherry-picking', caracterizate prin coșuri mici în care produsele la promoție au o pondere de peste 50%.
În același timp, magazinele de tip discount depășesc pentru prima oară pragul de 30% cotă de piață, prima jumătate a anului curent confirmând consolidarea discounterilor, cu un salt de 8,9% în valoare absolută, de la un an la altul.
Totodată, comerțul tradițional continuă să piardă teren (21,3% cotă de piață) și rămâne principala sursa de creștere pentru liderul pieței de retail.
Datele centralizate în studiu relevă faptul că, deși zona de online reprezintă doar 2% din totalul pieței FMCG, canalul a crescut cu 27,1% în valoare, atât prin câștigarea de noi cumpărători, cât și prin achiziții mai dese și coșuri mai mari.
La capitolul retaileri, Penny a raportat cea mai bună performanță, în primul semestru, cu cele mai puternice creșteri, atât la acoperire națională, cât și în loialitate, în timp ce Lidl, Supeco și LaDoiPași și-au extins baza de cumpărători.
YouGov Shopper (anterior GfK Consumer Panel până în 2023) monitorizează, în mod continuu, un panel de 6.000 de gospodării, reprezentativ la nivel național. Compania este parte a YouGov - un grup global de cercetare de piață, cu operațiuni în SUA, Europa, Orientul Mijlociu, India și Asia Pacific. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)
Piața bunurilor de larg consum din România a raportat o creștere de 3,4%, în primul semestru (studiu)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere evaluarea urgentă a pagubelor și măsuri pentru fermierii afectați de secetă
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților evaluarea de urgență a pagubelor provocate de seceta pedologică și hidrologică severă din vestul României și adoptarea unui pachet de măsuri adecvat exploatațiilor afectate, avertizând că pierderile înregistrate afectează capacitatea fermierilor de a finanța lucrările pentru anul agricol.
Ministrul Nazare, despre întâlnirile cu investitori în SUA: Președintele a transmis un mesaj de încredere privind traiectoria și credibilitatea României
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de încredere către investitorii instituționali foarte importanți pentru România în privința traiectoriei și credibilității României în perioada următoare, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, ministr
Cosmin Marinescu (BNR): Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ
Perspectivele economiei românești pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație, după doi ani cu rate modeste de creștere economică, de 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, susține viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'Economia
Apeluri de 650 de milioane de euro pentru proiecte de producere și stocare a energiei regenerabile, deschise din 28 septembrie
Instituțiile publice pot depune, din 28 septembrie, cereri de finanțare pentru realizarea de investiții în producerea și stocarea energiei verzi, prin intermediul a două programe în valoarea totală de 650 de milioane de euro, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Potrivit sursei citate, toate entitățile publice care dores
Avocatul Gheorghe Pecingină, desemnat administrator special al STB
Avocatul și practicianul în insolvență Gheorghe Pecingină a fost desemnat, marți, administrator special al Societății de Transport București (STB), urmând să aibă atribuții privind administrarea societății, reprezentarea acesteia în justiție și propunerea unui plan de reorganizare, a anunțat marți societatea de transport. 'Adunarea Genera
Mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină, în România (analiză)
România se numără printre țările europene în care încărcarea unui vehicul electric cu baterie este mai accesibilă decât alimentarea cu combustibil a unui automobil cu motor cu ardere internă, pe fondul creșterii prețurilor la benzină, susține analistul eToro, Bogdan Maioreanu. 'Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehicule
INSCOP: 86,1% dintre români se așteaptă la creșterea prețurilor în următoarele șase luni
INSCOP: 86,1% dintre români se așteaptă la creșterea prețurilor în următoarele șase luni
Sectorul e-commerce din România a atins valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025 (raport)
Piața comerțului electronic din România a ajuns la valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025, în creștere cu 10% față de anul anterior, fiind astfel cel mai mare sector de e-commerce din Europa de Est, relevă datele cuprinse în European E-Commerce Report 2026, publicate marți. Potrivit cercetării realizată pentru Ecommerce Europe și Eu









