România este prima țară din Uniunea Europeană care a reușit să identifice o modalitate de a acorda compensații pentru sechestrarea carbonului în acvacultură, pe serviciile de mediu, un mecanism considerat unicat la nivelul statelor membre, susține Valentin Toma, directorul general al Direcției Generale Pescuit (DGP) - Autoritatea de Management pentru Programul pentru Acvacultură și Pescuit (AM POPAM).
'România a reușit să identifice o modalitate de acordare a acestor compensații pe tipurile de servicii de mediu cu privire la sechestrarea de carbon în domeniul acvaculturii. Cum am ajuns să cuantificăm sechestrarea de carbon? Cu sprijinul Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Acvacultură de la Galați. O echipă întreagă de cercetători a contribuit la elaborarea unui studiu științific. Felicitări acestora că încă au asemenea preocupări pe care le pun în practică (...)! Noi, cei de la Autoritatea de Management de la Ministerul Agriculturii, ne-am consultat apoi cu Comisia Europeană, iar Comisia Europeană l-a categorisit ca fiind unicat la nivelul statelor membre', a declarat, pentru AGERPRES, Valentin Toma.
Deși posibilitatea acordării unor astfel de compensații pentru servicii de mediu este prevăzută în regulamentul european, România este, potrivit evaluării transmise de Comisia Europeană, primul stat membru care a dezvoltat această abordare pentru sectorul acvaculturii.
'Niciun stat membru nu a mai avut această abordare pe care o are România și sunt convins că va fi preluată ca exemplu de bună practică. (...) Ideea este că prin activitatea noastră din acvacultură și, bineînțeles, același lucru se întâmplă și în celelalte sectoare ale agriculturii, putem vedea că România sechestrează carbon, nu doar emite carbon', a adăugat Toma.
Apelul de proiecte în cadrul acțiunii 2.1.4 'Servicii de mediu' a fost lansat în 24 iulie și va fi deschis până la data de 6 septembrie 2026, iar bugetul total alocat este de 14,285 milioane de euro. Potrivit oficialului MADR, cel puțin 300 de ferme de acvacultură din România ar putea fi eligibile pentru această schemă, iar în aceste condiții se așteaptă la un număr similar de cereri de finanțare.
'Noi acordăm în baza acestei măsuri o compensație maximă de 174,92 euro/ha/an pentru acvacultura extensivă și de 97,18 euro/ha/an pentru fermele semi-intensive, adică cele care administrează hrana. Mă aștept să fie eligibile cel puțin 300 de ferme din România, fără să mă pot baza deocamdată pe o analiză efectivă. De asemenea, mă aștept să fie depuse la fel de multe cereri', a subliniat Toma.
În cazul în care numărul cererilor va depăși bugetul disponibil, Autoritatea de Management pentru Programul pentru Acvacultură și Pescuit intenționează ca toți solicitanții eligibili să poată beneficia de finanțare, însă cuantumul compensației ar urma să fie diminuat proporțional.
'Ce trebuie să înțeleagă fermierii este că în momentul în care ești eligibil înseamnă că primești bani. În zona programului de acvacultură și pescuit este pentru prima dată când se procedează așa. Am inițiat acest algoritm matematic, astfel încât să nu rămână fermieri pe dinafară. Adică unii să primească și alții să nu primească. Nu a mai fost până acum o astfel de abordare pe programul dedicat pescuitului și acvaculturii. Și, atunci, dacă se depun foarte multe cereri de finanțare, bineînțeles, ca să poată să intre toate și să primească toate compensații, ele se vor diminua proporțional. Adică n-o să mai ia 175 euro/ha/an, ci mai puțin', a explicat directorul general din Ministerul Agriculturii.
Suprafața eligibilă efectivă utilizată la calcularea sprijinului reprezintă 70% din suprafața luciului de apă înscrisă în licența de acvacultură pentru care se solicită compensația. Sprijinul acordat nu poate depăși 50.000 de euro/an/solicitant, iar intensitatea maximă a sprijinului public este de 100%.
Pentru a putea beneficia de compensații, fermele trebuie să fie active și să desfășoare efectiv activități în acvacultură. Simpla deținere a unui luciu de apă, în lipsa desfășurării activității de acvacultură, nu este eligibilă pentru acordarea compensației.Cele mai importante condiții care trebuie îndeplinite vizează deținerea unei licențe de acvacultură, a unei autorizații de mediu și a vizei anuale de mediu pentru anul pentru care este solicitată compensația. De asemenea, producția comercializată trebuie să se situeze între 50 și 1.500 de kilograme de pește pe hectar pe an, calculată în raport cu suprafața eligibilă efectivă.
'Trebuie să avem de-a face cu o fermă de acvacultură care este activă. Ce înseamnă activă? Înseamnă că acea fermă desfășoară activitate de acvacultură și produce pește pe care îl vinde. Ca să fie eligibilă, una dintre condiții este ca producția vândută de pește să fie între 50 și 1.500 de kilograme de pește pe hectar pe an. Ferma trebuie să aibă licență de acvacultură, și acesta este primul element care va fi verificat, trebuie să dețină o autorizație de mediu și viza anuală de mediu. Sunt niște condiții esențiale pe care trebuie să le respecte ferma respectivă', a mai spus el.
Directorul general susține că noua schemă nu trebuie privită doar ca o compensație acordată fermierilor din acvacultură, ci și ca o posibilitate de a accesa fonduri pentru viitoare investiții. Astfel, banii primiți prin 'Servicii de mediu' pot fi utilizați pentru asigurarea cofinanțării unor proiecte de modernizare.
'Ideea este că aceste compensații pe care le dăm pot fi folosite de acești fermieri să-și asigure cofinanțarea la următoarele lor proiecte de modernizare. În septembrie, lansăm din nou, a patra oară, măsura de investiții în acvacultură, iar oamenii pot să folosească acești bani și să atragă fonduri pentru a se moderniza, pentru a-și crește producția', a precizat Toma.
Acesta a adăugat că apelul anterior dedicat investițiilor în ferme a atras doar 10 proiecte.
În România există în prezent peste 1.100 de licențe de acvacultură, însă pentru această măsură Autoritatea de Management a identificat și a contactat direct aproximativ jumătate dintre fermele considerate potențial eligibile pentru compensații, prin comunicări transmise țintit către sector.
În prezent, Autoritatea de Management pentru Programul pentru Acvacultură și Pescuit derulează o campanie amplă de promovare a acestei măsuri, inclusiv printr-o pagină web dedicată, ampeste.ro, unde fermierii pot găsi toate informațiile și documentele necesare și își pot verifica singuri eligibilitatea proiectului. Valentin Toma spune că aceeași abordare va fi folosită și pentru viitoarele măsuri de finanțare din programul pentru pescuit și acvacultură.
De asemenea, DGP AM POPAM va organiza și două evenimente de promovare a acțiunii 2.1.4 'Servicii de mediu', unul în data de 19 august, la Miroslava, județul Iași, iar cel de-al doilea la Tulcea, în data de 21 august 2026. Ulterior, va fi organizat și un webinar pentru fermierii care nu au putut participa la aceste evenimente. AGERPRES/(A - redactor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
România, prima țară din UE care va acorda compensații pentru sechestrarea carbonului în acvacultură

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere evaluarea urgentă a pagubelor și măsuri pentru fermierii afectați de secetă
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților evaluarea de urgență a pagubelor provocate de seceta pedologică și hidrologică severă din vestul României și adoptarea unui pachet de măsuri adecvat exploatațiilor afectate, avertizând că pierderile înregistrate afectează capacitatea fermierilor de a finanța lucrările pentru anul agricol.
Ministrul Nazare, despre întâlnirile cu investitori în SUA: Președintele a transmis un mesaj de încredere privind traiectoria și credibilitatea României
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de încredere către investitorii instituționali foarte importanți pentru România în privința traiectoriei și credibilității României în perioada următoare, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, ministr
Cosmin Marinescu (BNR): Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ
Perspectivele economiei românești pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație, după doi ani cu rate modeste de creștere economică, de 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, susține viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'Economia
Apeluri de 650 de milioane de euro pentru proiecte de producere și stocare a energiei regenerabile, deschise din 28 septembrie
Instituțiile publice pot depune, din 28 septembrie, cereri de finanțare pentru realizarea de investiții în producerea și stocarea energiei verzi, prin intermediul a două programe în valoarea totală de 650 de milioane de euro, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Potrivit sursei citate, toate entitățile publice care dores
Avocatul Gheorghe Pecingină, desemnat administrator special al STB
Avocatul și practicianul în insolvență Gheorghe Pecingină a fost desemnat, marți, administrator special al Societății de Transport București (STB), urmând să aibă atribuții privind administrarea societății, reprezentarea acesteia în justiție și propunerea unui plan de reorganizare, a anunțat marți societatea de transport. 'Adunarea Genera
Mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină, în România (analiză)
România se numără printre țările europene în care încărcarea unui vehicul electric cu baterie este mai accesibilă decât alimentarea cu combustibil a unui automobil cu motor cu ardere internă, pe fondul creșterii prețurilor la benzină, susține analistul eToro, Bogdan Maioreanu. 'Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehicule
INSCOP: 86,1% dintre români se așteaptă la creșterea prețurilor în următoarele șase luni
Un procent de 86,1% dintre români se așteaptă ca prețurile să se majoreze în următoarele șase luni, procent în ușoară creștere față de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit ediției a doua a Indicelui Sentimentului Economic New Money - INSCOP (ISE). Conform cercetării, 7,9% dintre cei chestionați consideră că prețurile vo
Sectorul e-commerce din România a atins valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025 (raport)
Piața comerțului electronic din România a ajuns la valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025, în creștere cu 10% față de anul anterior, fiind astfel cel mai mare sector de e-commerce din Europa de Est, relevă datele cuprinse în European E-Commerce Report 2026, publicate marți. Potrivit cercetării realizată pentru Ecommerce Europe și Eu









