Reducerea temporară cu 20% a accizei la motorină reprezintă o măsură importantă pentru companiile cu flote, care depind de costurile de transport, însă efectul va fi unul simbolic pentru consumatorii obișnuiți, a declarat, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu.
Ministerul Finanțelor reduce cu 20% acciza la motorina standard, în perioada 16 - 31 august 2026, ca răspuns la creșterea puternică a cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
'Reducerea accizei la motorină reprezintă o veste bună pentru cei care consumă foarte mult carburant, în special pentru companiile care au flote, pentru care fiecare ban în plus sau în minus la prețul motorinei contează. E o reducere simbolică pentru clienții simpli, pentru oamenii care își fac plinul în fiecare zi, dar e o reducere semnificativă pentru cei care, într-adevăr, depind de aceste costuri de transport care au explodat în ultima vreme', a afirmat Negrescu.
În opinia sa, posibilitățile statului de a interveni asupra prețurilor carburanților sunt limitate și de necesitatea asigurării veniturilor bugetare.
'Statul e cu mâinile legate din perspectiva prețurilor la carburanți, în condițiile în care taxele, accizele, TVA-ul sunt la un nivel foarte ridicat și reducerea lor înseamnă să văduvească bugetul de niște sume extrem de importante pentru a asigura deficitul bugetar de 6% pe care ni l-am asumat', a explicat consultantul economic.
Acesta consideră că prețurile carburanților vor rămâne ridicate în contextul situației geopolitice și al nivelului cotațiilor internaționale.
'Să nu ne facem iluzii. Prețurile carburanților vor rămâne ridicate atât timp cât războiul din Orient va fi la ordinea zilei, atâta timp cât prețul petrolului va rămâne foarte ridicat și cotațiile motorinei pe piața de la Amsterdam vor rămâne, de asemenea, foarte ridicate', a susținut Negrescu.
Consultantul economic a atras atenția și asupra costurilor suplimentare generate de transportul naval de motorină către Portul Constanța.
'În plus, să sperăm că și situația din Marea Neagră se va liniști, în condițiile în care mare parte din creșterile astea de prețuri pe care le-am văzut în ultima vreme la carburanți vin din costurile suplimentare cu asigurările transportului naval de motorină în portul Constanța. Sunt foarte mulți armatori care ezită să mai aducă motorină în portul Constanța de teama atacurilor cu drone, în eventualitatea unor posibile incidente de natură militară', a mai spus Adrian Negrescu.
Potrivit unui comunicat al Ministerul Finanțelor, reducerea temporară de 20% a accizei la motorina standard se aplică, în perioada 16-31 august 2026, în urma analizei indicatorilor de piață prevăzuți de mecanismul introdus prin Legea nr.162/2026. Măsura răspunde creșterii semnificative a cotațiilor internaționale și a prețurilor la pompă și are ca obiectiv limitarea presiunii asupra populației și economiei.
Reducerea este de 560,86 lei/1.000 litri, respectiv 663,75 lei/tonă. Astfel, în perioada 16-31 august, nivelul accizei aplicabil motorinei standard comercializate pe piața internă va fi de 2.243,43 lei/1.000 litri, respectiv 2.654,99 lei/tonă.
Pentru intervalul analizat, variația cotațiilor Platts pentru motorină (VPM) este de +34,13%, iar variația prețului mediu la pompă al motorinei standard (VM) este de +23,01%. În baza acestor indicatori, mecanismul prevăzut de lege determină diminuarea cu 20% a nivelului accizei stabilit prin Codul fiscal.
Mecanismul introdus prin Legea nr.162/2026 permite ajustarea temporară a accizei în funcție de evoluția pieței, pe baza unor evaluări realizate la intervale de două săptămâni. În acest fel, intervenția fiscală este corelată cu intensitatea presiunilor din piață și poate fi ajustată atunci când condițiile se modifică.AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Negrescu: Reducerea accizei la motorină este simbolică pentru clienții simpli, dar semnificativă pentru companiile cu flote

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere evaluarea urgentă a pagubelor și măsuri pentru fermierii afectați de secetă
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților evaluarea de urgență a pagubelor provocate de seceta pedologică și hidrologică severă din vestul României și adoptarea unui pachet de măsuri adecvat exploatațiilor afectate, avertizând că pierderile înregistrate afectează capacitatea fermierilor de a finanța lucrările pentru anul agricol.
Ministrul Nazare, despre întâlnirile cu investitori în SUA: Președintele a transmis un mesaj de încredere privind traiectoria și credibilitatea României
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de încredere către investitorii instituționali foarte importanți pentru România în privința traiectoriei și credibilității României în perioada următoare, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, ministr
Cosmin Marinescu (BNR): Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ
Perspectivele economiei românești pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație, după doi ani cu rate modeste de creștere economică, de 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, susține viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'Economia
Apeluri de 650 de milioane de euro pentru proiecte de producere și stocare a energiei regenerabile, deschise din 28 septembrie
Instituțiile publice pot depune, din 28 septembrie, cereri de finanțare pentru realizarea de investiții în producerea și stocarea energiei verzi, prin intermediul a două programe în valoarea totală de 650 de milioane de euro, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Potrivit sursei citate, toate entitățile publice care dores
Avocatul Gheorghe Pecingină, desemnat administrator special al STB
Avocatul și practicianul în insolvență Gheorghe Pecingină a fost desemnat, marți, administrator special al Societății de Transport București (STB), urmând să aibă atribuții privind administrarea societății, reprezentarea acesteia în justiție și propunerea unui plan de reorganizare, a anunțat marți societatea de transport. 'Adunarea Genera
Mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină, în România (analiză)
România se numără printre țările europene în care încărcarea unui vehicul electric cu baterie este mai accesibilă decât alimentarea cu combustibil a unui automobil cu motor cu ardere internă, pe fondul creșterii prețurilor la benzină, susține analistul eToro, Bogdan Maioreanu. 'Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehicule
INSCOP: 86,1% dintre români se așteaptă la creșterea prețurilor în următoarele șase luni
Un procent de 86,1% dintre români se așteaptă ca prețurile să se majoreze în următoarele șase luni, procent în ușoară creștere față de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit ediției a doua a Indicelui Sentimentului Economic New Money - INSCOP (ISE). Conform cercetării, 7,9% dintre cei chestionați consideră că prețurile vo
Sectorul e-commerce din România a atins valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025 (raport)
Piața comerțului electronic din România a ajuns la valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025, în creștere cu 10% față de anul anterior, fiind astfel cel mai mare sector de e-commerce din Europa de Est, relevă datele cuprinse în European E-Commerce Report 2026, publicate marți. Potrivit cercetării realizată pentru Ecommerce Europe și Eu









