Bursa de Valori București înregistrează, în 2026, un avans nominal de 47,1% al indicelui BET de la începutul anului, iar după ajustarea cu inflația acumulată randamentul real se menține la 41,8%, România ocupând locul al șaptelea la nivel mondial, potrivit unei analize semnate de președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, și Marius Acatrinei, șef Serviciu Stabilitate Financiară ASF.
Pentru calcularea randamentului real a fost utilizată inflația acumulată de la începutul anului, în perioada decembrie 2025-iunie 2026. În cazul României, aceasta a fost de 3,8%, în timp ce inflația anuală a fost de 10,4%. După ajustare, BET a avut un randament real de 41,8%, iar România își păstrează locul al șaptelea dintre cele 104 piețe pentru care există date complete.
În Europa, BET ocupă primul loc, cu un randament nominal de 47,1% și unul real de 41,8%, urmat de Ungaria, cu 31,9% nominal și 30,3% real. Slovenia, Polonia, Norvegia, Austria, Grecia și Italia au înregistrat randamente nominale de sub 29%.
La 31 iulie 2026, capitalizarea Bursei de Valori București a atins 704,8 miliarde de lei, un nou maxim istoric, în creștere cu aproximativ 35% față de sfârșitul anului 2025, când era de 523,1 miliarde de lei, și de peste 2,4 ori față de decembrie 2023.
Lichiditatea pieței principale a crescut, iar în iulie 2026 rulajul a ajuns la 4,64 miliarde de lei, de peste două ori peste media obișnuită. O parte importantă a tranzacțiilor a fost însă concentrată în câteva ședințe, în special în 16 iulie, când rulajul a depășit 1,4 miliarde de lei.
În ultimele 12 luni, indicele BET a avansat cu 79,1%, cu 33% în ultimele șase luni și cu 11,3% în luna iulie. Indicele BET-NG, al companiilor din energie, a avut cel mai mare avans, de 90% în ultimele 12 luni, în timp ce indicele BET-TR, care include și dividendele, a crescut cu 86%.
Creșterea pieței a fost susținută în special de energie și sectorul bancar. În iulie, cele două sectoare au concentrat aproximativ trei sferturi din valoarea tranzacțiilor de pe piața principală, energia reprezentând circa 49%, iar băncile aproximativ 27%. Banca Transilvania, Petrom, Romgaz și Hidroelectrica au fost printre companiile cu cele mai mari rulaje.
Numărul conturilor active ale clienților societăților de servicii de investiții financiare a crescut de la 15.726 în martie 2019 la 148.491 în martie 2026, de aproape 9,4 ori. În același timp, valoarea activelor aflate în custodie la SSIF a urcat de la 8,73 miliarde de lei la 63,75 miliarde de lei.
'La 31 iulie 2026, Bursa de Valori București se afla la maxime istorice pe toate dimensiunile relevante - capitalizare, randamente și bază de investitori. Indicele BET a depășit, pe 12 luni, toate marile piețe internaționale de referință, susținut de sectoarele energetic și bancar. Creșterea este însoțită de o extindere structurală a participării investitorilor, ceea ce sugerează o dezvoltare de fond, dincolo de dinamica de preț. Principalul factor de atenție rămâne gradul ridicat de concentrare sectorială și pe emitenți, însă pe ansamblu indicatorii de evoluție ai BVB oferă măsura reală a unui an bursier excepțional pentru România', au concluzionat autorii. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
ASF: BET a crescut cu 47,1% în 2026, iar randamentul real, după ajustarea cu inflația, este de 41,8%

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere evaluarea urgentă a pagubelor și măsuri pentru fermierii afectați de secetă
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților evaluarea de urgență a pagubelor provocate de seceta pedologică și hidrologică severă din vestul României și adoptarea unui pachet de măsuri adecvat exploatațiilor afectate, avertizând că pierderile înregistrate afectează capacitatea fermierilor de a finanța lucrările pentru anul agricol.
Ministrul Nazare, despre întâlnirile cu investitori în SUA: Președintele a transmis un mesaj de încredere privind traiectoria și credibilitatea României
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de încredere către investitorii instituționali foarte importanți pentru România în privința traiectoriei și credibilității României în perioada următoare, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, ministr
Cosmin Marinescu (BNR): Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ
Perspectivele economiei românești pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație, după doi ani cu rate modeste de creștere economică, de 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, susține viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'Economia
Apeluri de 650 de milioane de euro pentru proiecte de producere și stocare a energiei regenerabile, deschise din 28 septembrie
Instituțiile publice pot depune, din 28 septembrie, cereri de finanțare pentru realizarea de investiții în producerea și stocarea energiei verzi, prin intermediul a două programe în valoarea totală de 650 de milioane de euro, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Potrivit sursei citate, toate entitățile publice care dores
Avocatul Gheorghe Pecingină, desemnat administrator special al STB
Avocatul și practicianul în insolvență Gheorghe Pecingină a fost desemnat, marți, administrator special al Societății de Transport București (STB), urmând să aibă atribuții privind administrarea societății, reprezentarea acesteia în justiție și propunerea unui plan de reorganizare, a anunțat marți societatea de transport. 'Adunarea Genera
Mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină, în România (analiză)
România se numără printre țările europene în care încărcarea unui vehicul electric cu baterie este mai accesibilă decât alimentarea cu combustibil a unui automobil cu motor cu ardere internă, pe fondul creșterii prețurilor la benzină, susține analistul eToro, Bogdan Maioreanu. 'Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehicule
INSCOP: 86,1% dintre români se așteaptă la creșterea prețurilor în următoarele șase luni
Un procent de 86,1% dintre români se așteaptă ca prețurile să se majoreze în următoarele șase luni, procent în ușoară creștere față de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit ediției a doua a Indicelui Sentimentului Economic New Money - INSCOP (ISE). Conform cercetării, 7,9% dintre cei chestionați consideră că prețurile vo
Sectorul e-commerce din România a atins valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025 (raport)
Piața comerțului electronic din România a ajuns la valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025, în creștere cu 10% față de anul anterior, fiind astfel cel mai mare sector de e-commerce din Europa de Est, relevă datele cuprinse în European E-Commerce Report 2026, publicate marți. Potrivit cercetării realizată pentru Ecommerce Europe și Eu









