Energia eoliană contează și este importantă pentru că pune o presiune mai mică pe importuri, iar prognozele sunt bune și pentru zilele următoare, a declarat, joi, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi.
''Într-adevăr, aseară (miercuri - n.r.) a contat foarte mult energia eoliană. Avem prognoze bune și pentru zilele următoare și pentru acest weekend, o medie de 500 de megawați, cu o creștere chiar peste 1.000, la un minim de 100. Important este că (energia eoliană - n.r.) va compensa într-o bună măsură, cel puțin pentru astăzi și mâine. În weekend, în general, lucrurile sunt mai calme și importurile au fost mai scăzute chiar și în weekend-urile trecute destul de călduroase. Lucrul acesta este important pentru că pune o presiune și mai mică pe importuri. (...) Cel puțin în ceea ce privește seara trecută, lucrurile au stat destul de bine. Evident, aseară încă funcționa Unitatea doi de la Cernavodă, dar importul a fost mai scăzut decât era prognozat'', a precizat secretarul de stat, la Digi24.
Întrebat dacă Ministerul Energiei are o estimare a contribuției prosumatorilor în Sistemul Energetic Național, mai ales în perioadele de criză, Bușoi a explicat că nu se pot face cu exactitate măsurători.
''E foarte dificil să facem prognoze. Sistemul Energetic Național nu poate măsura cu exactitate. Aseară, vârful de sarcină a fost de 7.000 de megawați, cu valori de circa 300 de megawați mai mici decât prognoza de consum. Dispecerul Energetic Național are o prognoză de consum, evident, ia în calcul toate anunțurile legate de reducerea de consum, cum ar fi în zona marilor consumatori. Acești 300 de megawați sunt reducerile voluntare, în principal, din zona populației, din zona rezidențială, dar nu prosumatorii, atenție!'', a menționat secretarul de stat.
Potrivit acestuia, ar putea exista, în viitor, recompense nu numai pentru prosumatorii care au baterii și care furnizează energie la orele serii, ci și pentru toți consumatorii care consumă energie responsabil.
''Acest lucru ar trebui să se întâmple (recompensarea consumatorilor responsabili - n.r.). Una dintre direcțiile de acțiune pe care premierul, care este și ministru interimar al energiei, a dat-o foarte clar este să accelerăm partea de contorizare inteligentă. Sigur, în ceea ce privește prosumatorii, lucrul acesta se întâmplă, se poate vedea exact pe ore, pe minute. Acest gen de comportament și de consum responsabil prin recompense ar trebui să se extindă către toți consumatorii. Deja cu marii distribuitori am pornit un apel de proiecte finanțat din fondul de modernizare. În ceea ce privește acest gen de recompensă către prosumatori, care își pot încărca bateriile în jurul prânzului și pot descărca seara, reducând presiunea pe Sistemul Energetic Național, este un lucru foarte bun'', a afirmat Cristian Bușoi.
Nuclearelectrica a început manevrele pentru oprirea controlată a Unității 2 a CNE Cernavodă joi dimineața, a anunțat compania, printr-un comunicat transmis Bursei de la București. Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național în data de 28 iulie, pe fondul debitului scăzut al Dunării.
Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă operează Unitățile 1 și 2, care au fiecare o capacitate de 700 MWe și utilizează uraniu natural drept combustibil și apa grea ca moderator și agent de răcire. Cu cele două unități în operare, SNN acoperă aproximativ 20% din totalul producției cu unități dispecerizabile din România.
Miercuri seara, Ministerul Energiei a anunțat că Sistemul Electroenergetic Național dispune de mai multe resurse pentru acoperirea deficitului de producție rezultat din oprirea Unității 2 de la Cernavodă, printre care producția eoliană, Grupul energetic Rovinari 4 și producția hidro.
Totodată, Sistemul Electroenergetic Național dispune de o capacitate transfrontalieră ridicată, de aproximativ 4.000 MW, care să permită importuri de energie electrică. Toți operatorii de transport și sistem din Europa cunosc situația de criză energetică regională și se coordonează pentru asigurarea securității în alimentarea cu energie electrică pentru toate sistemele energetice afectate de condițiile meteorologice, a mai precizat ministerul de resort.
În aceste condiții, Ministerul Energiei a menținut apelul la un consum responsabil, în special în intervalul 19:00-23:00, pentru reducerea presiunii asupra sistemului în orele de vârf. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Bușoi: Energia eoliană pune o presiune mai mică pe importuri; prognozele sunt bune în zilele următoare

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere evaluarea urgentă a pagubelor și măsuri pentru fermierii afectați de secetă
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților evaluarea de urgență a pagubelor provocate de seceta pedologică și hidrologică severă din vestul României și adoptarea unui pachet de măsuri adecvat exploatațiilor afectate, avertizând că pierderile înregistrate afectează capacitatea fermierilor de a finanța lucrările pentru anul agricol.
Ministrul Nazare, despre întâlnirile cu investitori în SUA: Președintele a transmis un mesaj de încredere privind traiectoria și credibilitatea României
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de încredere către investitorii instituționali foarte importanți pentru România în privința traiectoriei și credibilității României în perioada următoare, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, ministr
Cosmin Marinescu (BNR): Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ
Perspectivele economiei românești pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație, după doi ani cu rate modeste de creștere economică, de 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, susține viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'Economia
Apeluri de 650 de milioane de euro pentru proiecte de producere și stocare a energiei regenerabile, deschise din 28 septembrie
Instituțiile publice pot depune, din 28 septembrie, cereri de finanțare pentru realizarea de investiții în producerea și stocarea energiei verzi, prin intermediul a două programe în valoarea totală de 650 de milioane de euro, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Potrivit sursei citate, toate entitățile publice care dores
Avocatul Gheorghe Pecingină, desemnat administrator special al STB
Avocatul și practicianul în insolvență Gheorghe Pecingină a fost desemnat, marți, administrator special al Societății de Transport București (STB), urmând să aibă atribuții privind administrarea societății, reprezentarea acesteia în justiție și propunerea unui plan de reorganizare, a anunțat marți societatea de transport. 'Adunarea Genera
Mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină, în România (analiză)
România se numără printre țările europene în care încărcarea unui vehicul electric cu baterie este mai accesibilă decât alimentarea cu combustibil a unui automobil cu motor cu ardere internă, pe fondul creșterii prețurilor la benzină, susține analistul eToro, Bogdan Maioreanu. 'Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehicule
INSCOP: 86,1% dintre români se așteaptă la creșterea prețurilor în următoarele șase luni
Un procent de 86,1% dintre români se așteaptă ca prețurile să se majoreze în următoarele șase luni, procent în ușoară creștere față de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit ediției a doua a Indicelui Sentimentului Economic New Money - INSCOP (ISE). Conform cercetării, 7,9% dintre cei chestionați consideră că prețurile vo
Sectorul e-commerce din România a atins valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025 (raport)
Piața comerțului electronic din România a ajuns la valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025, în creștere cu 10% față de anul anterior, fiind astfel cel mai mare sector de e-commerce din Europa de Est, relevă datele cuprinse în European E-Commerce Report 2026, publicate marți. Potrivit cercetării realizată pentru Ecommerce Europe și Eu









