Salariul mediu net în România a crescut în iunie 2026 față de luna precedentă cu 50 lei (+0,9%), până la valoarea de 5.734 de lei, în timp ce câștigul mediu brut a înregistrat un avans de 81 lei (+0,9%), arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS).
Conform statisticii oficiale, la nivelul lunii iunie din acest an, câștigul salarial mediu brut a fost 9.564 lei.
În luna iunie 2026, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanțe deosebite), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creșterile câștigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (în funcție de contracte/proiecte), cât și reducerilor de personal cu câștiguri salariale mai mici față de medie, din unele activități economice.
Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în activități de programare și activități de consultanță în tehnologia informației (13.474 lei) și în activități de editare (11.999 lei), iar cele mai mici în alte activități de servicii (2.897 lei) și în pescuit și acvacultură (2.912 lei).
Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel: între 9% și 14% în telecomunicații, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, activități de editare, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice; între 5,5% și 7,5% în tipărire și reproducerea pe suporți a înregistrărilor, activități ale portalurilor web, prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe, fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a., fabricarea produselor textile; între 4% și 5,5% în fabricarea echipamentelor electrice, colectarea și epurarea apelor uzate, fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice, cercetare-dezvoltare, publicitate, activități de studiere a pieței și relații publice, alte activități extractive, fabricarea substanțelor și a produselor chimice, fabricarea produselor din tutun.
În schimb, scăderile câștigului salarial mediu net față de luna mai 2026 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanțe deosebite ori pentru sărbătorile de Paște), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar și de nerealizările de producție ori încasările mai mici (în funcție de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: între 11,5% și 13% în extracția minereurilor metalifere, extracția petrolului brut și a gazelor naturale; între 5% și 7% în depozitare și activități auxiliare pentru transporturi, activități auxiliare pentru intermedieri financiare, activități de asigurare și fonduri de pensii, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat; între 2% și 4,5% în activități de difuzare și transmitere de programe, agenții de știri și alte activități de distribuție de conținut, intermedieri financiare, cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii, repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și echipamentelor, fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, activități și servicii de decontaminare.
În sectorul bugetar, comparativ cu luna precedentă, câștigul salarial mediu net a scăzut în învățământ (-1,9%), respectiv în sănătate și asistență socială (-0,3%) și a crescut ușor în administrația publică (+0,8%).
În luna iunie 2026 comparativ cu aceeași lună a anului precedent, câștigul salarial mediu net a crescut cu 3,5%.
Conform INS, indicele câștigului salarial real a fost 93,7% în luna iunie 2026 față de luna iunie 2025.
De asemenea, indicele câștigului salarial real a fost 100,8% în luna iunie 2026 față de luna mai 2026.
Față de luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost 238,9%, cu 1,9 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna mai 2026.
INS precizează că în cursul anului se înregistrează fluctuații ale câștigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale și a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparație (decembrie, martie/aprilie). Acestea influențează creșterile sau scăderile în funcție de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuațiilor câștigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluția câștigului salarial real depinde atât de fluctuațiile câștigului salarial mediu net, cât și de rata inflației. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
INS: Salariul mediu net a crescut în iunie 2026 cu 50 lei față de luna mai

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere evaluarea urgentă a pagubelor și măsuri pentru fermierii afectați de secetă
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților evaluarea de urgență a pagubelor provocate de seceta pedologică și hidrologică severă din vestul României și adoptarea unui pachet de măsuri adecvat exploatațiilor afectate, avertizând că pierderile înregistrate afectează capacitatea fermierilor de a finanța lucrările pentru anul agricol.
Ministrul Nazare, despre întâlnirile cu investitori în SUA: Președintele a transmis un mesaj de încredere privind traiectoria și credibilitatea României
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de încredere către investitorii instituționali foarte importanți pentru România în privința traiectoriei și credibilității României în perioada următoare, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, ministr
Cosmin Marinescu (BNR): Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ
Perspectivele economiei românești pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație, după doi ani cu rate modeste de creștere economică, de 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, susține viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'Economia
Apeluri de 650 de milioane de euro pentru proiecte de producere și stocare a energiei regenerabile, deschise din 28 septembrie
Instituțiile publice pot depune, din 28 septembrie, cereri de finanțare pentru realizarea de investiții în producerea și stocarea energiei verzi, prin intermediul a două programe în valoarea totală de 650 de milioane de euro, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Potrivit sursei citate, toate entitățile publice care dores
Avocatul Gheorghe Pecingină, desemnat administrator special al STB
Avocatul și practicianul în insolvență Gheorghe Pecingină a fost desemnat, marți, administrator special al Societății de Transport București (STB), urmând să aibă atribuții privind administrarea societății, reprezentarea acesteia în justiție și propunerea unui plan de reorganizare, a anunțat marți societatea de transport. 'Adunarea Genera
Mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină, în România (analiză)
România se numără printre țările europene în care încărcarea unui vehicul electric cu baterie este mai accesibilă decât alimentarea cu combustibil a unui automobil cu motor cu ardere internă, pe fondul creșterii prețurilor la benzină, susține analistul eToro, Bogdan Maioreanu. 'Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehicule
INSCOP: 86,1% dintre români se așteaptă la creșterea prețurilor în următoarele șase luni
Un procent de 86,1% dintre români se așteaptă ca prețurile să se majoreze în următoarele șase luni, procent în ușoară creștere față de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit ediției a doua a Indicelui Sentimentului Economic New Money - INSCOP (ISE). Conform cercetării, 7,9% dintre cei chestionați consideră că prețurile vo
Sectorul e-commerce din România a atins valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025 (raport)
Piața comerțului electronic din România a ajuns la valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025, în creștere cu 10% față de anul anterior, fiind astfel cel mai mare sector de e-commerce din Europa de Est, relevă datele cuprinse în European E-Commerce Report 2026, publicate marți. Potrivit cercetării realizată pentru Ecommerce Europe și Eu









