Blocul Național Sindical (BNS) solicită președintelui țării și Guvernului să inițieze demersurile necesare pentru revizuirea Constituției, astfel încât starea de alertă și modul de exercitare a guvernării pe durata acesteia să fie reglementate în mod explicit la nivel constituțional.
Confederația sindicală atrage atenția că starea de alertă nu este prevăzută în legea fundamentală, care reglementează explicit starea de asediu și starea de urgență, însă nu consacră distinct instituția stării de alertă. Totuși în baza Legii nr. 55/2020 se pot restrânge drepturi și libertăți cu ușurință pentru cetățenii României, pe baza unor riscuri și/sau prognoze elaborate de specialiștii în domeniu, așa cum reiese din textul legii care definește starea de alertă.
La 31 iulie, Guvernul a instituit stare de alertă, prin HG nr. 15/2026 pentru gestionarea efectelor generate de scăderea producției de energie electrică.
Liderii sindicali amintesc faptul că starea de alertă a fost instituită și reglementată pentru prima dată, în anul 2020, în timpul Guvernului Orban, în perioada pandemiei, ca măsură excepțională la o situație excepțională. În acest sens, a fost definită în Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 care a introdus o definiție amplă, în art. 2: 'Starea de alertă reprezintă răspunsul la o situație de urgență de amploare și intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporționale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia și necesare pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor iminente la adresa vieții, sănătății persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale și culturale importante ori a proprietății'.
Starea de alertă națională din 2020 a durat aproape doi ani și a fost prelungită succesiv prin numeroase hotărâri de Guvern, deoarece legea permite prelungiri repetate de câte 30 de zile dacă analiza factorilor de risc indică necesitatea menținerii acesteia.
În opinia BNS, o asemenea situație nu poate fi tratată exclusiv ca o problemă tehnică de legislație, deoarece, spre deosebire de starea de urgență, instituirea stării de alertă nu este supusă aprobării prealabile a Parlamentului, limitând rolul acestuia pentru că nu o poate încuviința, ceea ce face cu atât mai important exercitarea controlului parlamentar asupra Guvernului, în special când sunt adoptate măsuri care afectează exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale.
De aceea, Blocul Național Sindical solicită revizuirea cadrului legal prin care se poate institui stare de alertă, astfel încât să fie introdusă expres în Constituție, alături de celelalte măsuri excepționale: condițiile în care poate fi declarată și menținută starea de alertă; autoritatea competentă să o instituie și să o prelungească; durata și limitele acesteia; limitele competenței Guvernului; controlul parlamentar asupra măsurilor adoptate; limitele în care pot fi restrânse unele drepturi și libertăți; protejarea drepturilor salariaților și a dialogului social; obligația autorităților de a fundamenta și motiva măsurile adoptate; mecanismele de încetare a stării de alertă.
Sindicaliștii consideră că, în lipsa unei astfel de reglementări, instituirea stării de alertă riscă să rămână un instrument aflat la discreția Guvernului, care, printr-o justificare excepțională să dobândească prerogative asupra drepturilor și libertăților cetățenilor acestei țări, cu garanții constituționale restrânse și cu un control democratic fragil deși o asemenea ingerință în viața societății impune contrariul.
Blocul Național Sindical mai cere președintelui și Guvernului să înceapă de îndată consultările cu partenerii sociali, societatea civilă, mediul academic și specialiștii în drept constituțional și să pună în dezbatere publică un proiect de revizuire a Constituției privind regimul stării de alertă. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
BNS solicită șefului statului și Guvernului un referendum pentru revizuirea Constituției privind regimul stării de alertă

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere evaluarea urgentă a pagubelor și măsuri pentru fermierii afectați de secetă
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților evaluarea de urgență a pagubelor provocate de seceta pedologică și hidrologică severă din vestul României și adoptarea unui pachet de măsuri adecvat exploatațiilor afectate, avertizând că pierderile înregistrate afectează capacitatea fermierilor de a finanța lucrările pentru anul agricol.
Ministrul Nazare, despre întâlnirile cu investitori în SUA: Președintele a transmis un mesaj de încredere privind traiectoria și credibilitatea României
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de încredere către investitorii instituționali foarte importanți pentru România în privința traiectoriei și credibilității României în perioada următoare, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, ministr
Cosmin Marinescu (BNR): Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ
Perspectivele economiei românești pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație, după doi ani cu rate modeste de creștere economică, de 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, susține viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'Economia
Apeluri de 650 de milioane de euro pentru proiecte de producere și stocare a energiei regenerabile, deschise din 28 septembrie
Instituțiile publice pot depune, din 28 septembrie, cereri de finanțare pentru realizarea de investiții în producerea și stocarea energiei verzi, prin intermediul a două programe în valoarea totală de 650 de milioane de euro, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Potrivit sursei citate, toate entitățile publice care dores
Avocatul Gheorghe Pecingină, desemnat administrator special al STB
Avocatul și practicianul în insolvență Gheorghe Pecingină a fost desemnat, marți, administrator special al Societății de Transport București (STB), urmând să aibă atribuții privind administrarea societății, reprezentarea acesteia în justiție și propunerea unui plan de reorganizare, a anunțat marți societatea de transport. 'Adunarea Genera
Mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină, în România (analiză)
România se numără printre țările europene în care încărcarea unui vehicul electric cu baterie este mai accesibilă decât alimentarea cu combustibil a unui automobil cu motor cu ardere internă, pe fondul creșterii prețurilor la benzină, susține analistul eToro, Bogdan Maioreanu. 'Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehicule
INSCOP: 86,1% dintre români se așteaptă la creșterea prețurilor în următoarele șase luni
Un procent de 86,1% dintre români se așteaptă ca prețurile să se majoreze în următoarele șase luni, procent în ușoară creștere față de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit ediției a doua a Indicelui Sentimentului Economic New Money - INSCOP (ISE). Conform cercetării, 7,9% dintre cei chestionați consideră că prețurile vo
Sectorul e-commerce din România a atins valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025 (raport)
Piața comerțului electronic din România a ajuns la valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025, în creștere cu 10% față de anul anterior, fiind astfel cel mai mare sector de e-commerce din Europa de Est, relevă datele cuprinse în European E-Commerce Report 2026, publicate marți. Potrivit cercetării realizată pentru Ecommerce Europe și Eu









