Costurile cu energia se conturează drept cea mai mare 'surpriză financiară' a directorilor executivi la nivel global în 2026, depășind toate celelalte presiuni de cost, potrivit sondajului global PwC CEO Survey Mid-Year Snapshot, dat marți publicității.
Sondajul arată că aproape unul din cinci directori (19%) a semnalat majorări de peste 10% ale cheltuielilor cu energia ca urmare a șocurilor globale. Totuși, executivii rămân la fel de încrezători ca la începutul anului că, în 2026, vor crește veniturile companiilor.
'În România, companiile sunt preocupate că prețurile la energie ar putea rămâne ridicate o perioadă mai lungă sau ar putea oscila puternic, scumpind producția, cu atât mai mult cu cât avem o economie deschisă și dependentă de importuri energetice. Prețurile la energia electrică au avut cea mai mare creștere din Uniunea Europeană, taxele - TVA și accizele - au fost majorate, combustibilii s-au scumpit cu circa 20% de la începutul anului, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu. Ca urmare, inflația a fost ridicată în ultimii ani, cea mai mare din UE, vulnerabilizând economia. Astfel, un nou șoc energetic se transmite mai amplu în economie. Concluzionând, este un context care testează competitivitatea companiilor din România', a declarat Daniel Anghel, Country Managing Partner PwC România.
Toate aceste majorări se reflectă în prețurile de producție ale companiilor și, în final, la consumatori. Potrivit datelor INS pentru luna iunie 2026, prețurile de producție a energiei erau cu 23,3% mai mari decât în iunie 2025. Pe acest fond, tot mai multe companii, în special din industrie, reclamă povara facturilor la energie.
De asemenea, BNR avertizează, în cel mai recent raport asupra inflației, că majorarea costurilor în sectoare intensive în energie și transport se propagă de-a lungul lanțurilor de valoare, exercitând presiuni suplimentare asupra prețurilor, iar competitivitatea externă prin preț este afectată, în bună măsură, de costurile cu energia.
Conform sondajului, mai mult de unul din patru directori, adică 27%, spune că deciziile de preț au devenit greu de luat într-o măsură mare sau foarte mare.
În paralel, sunt urmate îndeaproape de gestionarea lanțului de aprovizionare, cu 26%, adoptarea inteligenței artificiale, care continuă să evolueze. Deși impactul mediu al AI asupra veniturilor și costurilor a rămas în linii mari neschimbat, companiile individuale avansează mai rapid. Peste jumătate dintre respondenți, 51%, au înregistrat o schimbare a impactului AI în ultimele opt luni, aproape patru din zece, adică 39%, raportează deja rezultate pozitive, iar 38% au folosit AI pentru a valorifica noi oportunități create de perturbările globale.
În pofida acestor presiuni, directorii executivi își mențin încrederea în perspectivele de creștere. Sondajul PwC constată că încrederea generală în creșterea veniturilor a rămas neschimbată în ultimele șase până la opt luni. Aproximativ 42% dintre directori rămân foarte sau extrem de încrezători în privința creșterii veniturilor în următoarele 12 luni, practic la același nivel cu cele 39% de acum opt luni, și 51% pe orizontul de trei ani. O treime, adică 33%, declară că încrederea lor a crescut efectiv, comparativ cu 26% a căror încredere a scăzut.
'Diferența o vor face companiile bine pregătite și cu 'rezistență tehnologică' ridicată, care combină gândirea pe termen lung cu fundații solide de AI. Acestea au cu 74% mai multe șanse să raporteze succes cu AI, respectiv 55% față de 32%, și cu 66% mai multe șanse să exprime încredere puternică în creșterea viitoare a veniturilor, 48% față de 29%, decât companiile cu rezistență tehnologică scăzută. Concluzia sondajului este că reziliența devine mai degrabă un avantaj competitiv decât o simplă capabilitate defensivă', spun realizatorii sondajului.
CEO Survey Mid-Year Snapshot realizat de PwC surprinde modul în care sentimentul directorilor și prioritățile de afaceri s-au schimbat în contextul unor condiții geopolitice și economice în rapidă evoluție, în ultimele șase până la opt luni. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Scumpirea energiei în 2026 pune cea mai mare presiune pe costuri (sondaj)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere evaluarea urgentă a pagubelor și măsuri pentru fermierii afectați de secetă
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților evaluarea de urgență a pagubelor provocate de seceta pedologică și hidrologică severă din vestul României și adoptarea unui pachet de măsuri adecvat exploatațiilor afectate, avertizând că pierderile înregistrate afectează capacitatea fermierilor de a finanța lucrările pentru anul agricol.
Ministrul Nazare, despre întâlnirile cu investitori în SUA: Președintele a transmis un mesaj de încredere privind traiectoria și credibilitatea României
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de încredere către investitorii instituționali foarte importanți pentru România în privința traiectoriei și credibilității României în perioada următoare, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, ministr
Cosmin Marinescu (BNR): Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ
Perspectivele economiei românești pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație, după doi ani cu rate modeste de creștere economică, de 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, susține viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'Economia
Apeluri de 650 de milioane de euro pentru proiecte de producere și stocare a energiei regenerabile, deschise din 28 septembrie
Instituțiile publice pot depune, din 28 septembrie, cereri de finanțare pentru realizarea de investiții în producerea și stocarea energiei verzi, prin intermediul a două programe în valoarea totală de 650 de milioane de euro, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Potrivit sursei citate, toate entitățile publice care dores
Avocatul Gheorghe Pecingină, desemnat administrator special al STB
Avocatul și practicianul în insolvență Gheorghe Pecingină a fost desemnat, marți, administrator special al Societății de Transport București (STB), urmând să aibă atribuții privind administrarea societății, reprezentarea acesteia în justiție și propunerea unui plan de reorganizare, a anunțat marți societatea de transport. 'Adunarea Genera
Mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină, în România (analiză)
România se numără printre țările europene în care încărcarea unui vehicul electric cu baterie este mai accesibilă decât alimentarea cu combustibil a unui automobil cu motor cu ardere internă, pe fondul creșterii prețurilor la benzină, susține analistul eToro, Bogdan Maioreanu. 'Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehicule
INSCOP: 86,1% dintre români se așteaptă la creșterea prețurilor în următoarele șase luni
Un procent de 86,1% dintre români se așteaptă ca prețurile să se majoreze în următoarele șase luni, procent în ușoară creștere față de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit ediției a doua a Indicelui Sentimentului Economic New Money - INSCOP (ISE). Conform cercetării, 7,9% dintre cei chestionați consideră că prețurile vo
Sectorul e-commerce din România a atins valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025 (raport)
Piața comerțului electronic din România a ajuns la valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025, în creștere cu 10% față de anul anterior, fiind astfel cel mai mare sector de e-commerce din Europa de Est, relevă datele cuprinse în European E-Commerce Report 2026, publicate marți. Potrivit cercetării realizată pentru Ecommerce Europe și Eu









