Accidentele rutiere și incendiile au generat cele mai mari despăgubiri achitate în primul semestru din 2026 de Omniasig Vienna Insurance Group pe segmentele RCA și Property, cea mai ridicată sumă plătită pe linia RCA fiind de aproape 9,8 milioane lei, a anunțat luni compania.
''Pe linia RCA, cea mai mare despăgubire achitată în acest interval a fost de aproape 9,8 milioane lei, în cazul unui accident produs în Italia. La efectuarea unei manevre de mers înapoi, șoferul unui ansamblu auto a lovit cu partea din spate a semiremorcii un pieton, care a decedat în urma impactului'', se menționează în comunicat.
Conform sursei citate, a doua cea mai mare despăgubire, de peste 3,5 milioane lei, a fost acordată pentru daune morale și materiale, după ce un conducător auto a intrat pe contrasens într-o curbă, într-o localitate din județul Olt, intrând în coliziune frontală cu o motocicletă. În urma accidentului, persoana vătămată a suferit leziuni care au dus la infirmitate pe viață.
''Pe locul al treilea se află o despăgubire de peste 2,6 milioane lei, acordată tot pentru daune morale și materiale, după ce șoferul unui autobuz a accidentat o persoană minoră aflată pe o trecere de pietoni, în București'', susțin reprezentanții companiei.
Pe linia CASCO, cea mai mare despăgubire în perioada ianuarie - iunie 2026 a fost de aproximativ 680.000 lei, plătită în cazul unui autocamion care a luat foc în timp ce se deplasa pe o șosea din Franța.
'Urmează o despăgubire în valoare de aproximativ 510.000 lei, achitată în urma unui accident produs în județul Hunedoara, pe autostrada A1, unde, pe fondul carosabilului umed, autoturismul a derapat și a ieșit în afara drumului', se mai arată în document.
Totodată, a treia despăgubire ca valoare, de aproximativ 500.000 lei, a fost acordată după ce un autobuz a fost acroșat de un autoturism care a intrat pe contrasens, fiind proiectat în zidul de piatră de pe marginea șoselei, în Sinaia, județul Prahova.
Pe linia Property, cea mai mare despăgubire a fost de aproximativ 5,76 milioane lei, achitată în urma unui incendiu produs la un depozit de produse.
''A doua despăgubire, în valoare de peste 3,7 milioane lei, a fost plătită în urma unui incendiu izbucnit la o rafinărie. Urmează o despăgubire de aproape 1,2 milioane lei, plătită în urma unei explozii produse la un cuptor industrial de aluminiu'', se mai arată în comunicat.
De asemenea, compania a achitat o despăgubire de circa 980.000 lei pentru un incendiu la un echipament de încărcare nave și una de aproximativ 820.000 lei pentru un furt de elemente de construcție.
În privința asigurărilor de locuințe, incendiile au generat cele mai mari despăgubiri în primul semestru al anului.
''Cea mai mare daună, de aproximativ 460.000 lei, a fost înregistrată în județul Neamț, unde o locuință a fost afectată de flăcări. Pe locul al doilea se află o despăgubire de aproximativ 450.000 lei acordată în urma unui incendiu produs la o locuință din județul Caraș-Severin, caz în care focul s-a extins de la o proprietate vecină'', precizează reprezentanții companiei.
Următoarea despăgubire, de aproximativ 420.000 lei, a fost înregistrată în Suceava, în cazul unui incendiu care a afectat locuința și anexele.
Pe linia asigurărilor de călătorie, cea mai mare despăgubire a fost de aproximativ 240.000 lei, acordată pentru tratament medical de urgență în Statele Unite, în urma unei crize biliare.
''Majoritatea celorlalte despăgubiri din top au fost generate de accidente la schi, produse în Italia, persoanele vătămate primind despăgubiri între circa 60.000 lei și 100.000 lei, pentru traumatisme suferite la nivelul membrelor superioare, inferioare și al genunchiului'', notează compania.
Pe linia asigurărilor de răspundere civilă, cea mai mare despăgubire a fost de aproximativ 450.000 lei, achitată în urma unei inundații produse într-un depozit de marfă.
''Pe locul al doilea s-a înregistrat o despăgubire de aproape 100.000 lei, acordată într-un caz de malpraxis medical. Următoarele despăgubiri, ca valoare, au fost acordate pentru un furt de cablu pentru utilaje grele dintr-un depozit (aproximativ 90.000 lei) și alte două cazuri de malpraxis medical, cu sume între 50.000 lei și 75.000 lei'', se mai precizează în comunicat.
Omniasig Vienna Insurance Group este prezentă de 31 de ani pe piața asigurărilor din România, are un portofoliu de peste 100 de produse de asigurare, o rețea de sucursale și agenții la nivel național și peste 1.200 de angajați.
Vienna Insurance Group (VIG) este un grup de asigurări din Europa Centrală și de Est, din care fac parte peste 50 de companii de asigurări și fonduri de pensii din 30 de țări. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Cea mai mare despăgubire RCA plătită de Omniasig în primul semestru a fost de aproape 9, 8 milioane lei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere evaluarea urgentă a pagubelor și măsuri pentru fermierii afectați de secetă
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților evaluarea de urgență a pagubelor provocate de seceta pedologică și hidrologică severă din vestul României și adoptarea unui pachet de măsuri adecvat exploatațiilor afectate, avertizând că pierderile înregistrate afectează capacitatea fermierilor de a finanța lucrările pentru anul agricol.
Ministrul Nazare, despre întâlnirile cu investitori în SUA: Președintele a transmis un mesaj de încredere privind traiectoria și credibilitatea României
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de încredere către investitorii instituționali foarte importanți pentru România în privința traiectoriei și credibilității României în perioada următoare, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, ministr
Cosmin Marinescu (BNR): Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ
Perspectivele economiei românești pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație, după doi ani cu rate modeste de creștere economică, de 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, susține viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'Economia
Apeluri de 650 de milioane de euro pentru proiecte de producere și stocare a energiei regenerabile, deschise din 28 septembrie
Instituțiile publice pot depune, din 28 septembrie, cereri de finanțare pentru realizarea de investiții în producerea și stocarea energiei verzi, prin intermediul a două programe în valoarea totală de 650 de milioane de euro, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Potrivit sursei citate, toate entitățile publice care dores
Avocatul Gheorghe Pecingină, desemnat administrator special al STB
Avocatul și practicianul în insolvență Gheorghe Pecingină a fost desemnat, marți, administrator special al Societății de Transport București (STB), urmând să aibă atribuții privind administrarea societății, reprezentarea acesteia în justiție și propunerea unui plan de reorganizare, a anunțat marți societatea de transport. 'Adunarea Genera
Mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină, în România (analiză)
România se numără printre țările europene în care încărcarea unui vehicul electric cu baterie este mai accesibilă decât alimentarea cu combustibil a unui automobil cu motor cu ardere internă, pe fondul creșterii prețurilor la benzină, susține analistul eToro, Bogdan Maioreanu. 'Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehicule
INSCOP: 86,1% dintre români se așteaptă la creșterea prețurilor în următoarele șase luni
Un procent de 86,1% dintre români se așteaptă ca prețurile să se majoreze în următoarele șase luni, procent în ușoară creștere față de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit ediției a doua a Indicelui Sentimentului Economic New Money - INSCOP (ISE). Conform cercetării, 7,9% dintre cei chestionați consideră că prețurile vo
Sectorul e-commerce din România a atins valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025 (raport)
Piața comerțului electronic din România a ajuns la valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025, în creștere cu 10% față de anul anterior, fiind astfel cel mai mare sector de e-commerce din Europa de Est, relevă datele cuprinse în European E-Commerce Report 2026, publicate marți. Potrivit cercetării realizată pentru Ecommerce Europe și Eu









