Transgaz intenționează să devină acționar al companiei americane Argent LNG, dezvoltator al unui terminal de export de gaze naturale lichefiate în Louisiana, în baza unui Memorandum de Înțelegere semnat între cele două companii.
'Memorandum-ul de Înțelegere semnat astăzi (joi, n.r.) stabilește un cadru neangajant pentru ca părțile să exploreze, să structureze și să negocieze termenii acestei investiții de capital. Transgaz și-a exprimat intenția de a deveni acționar în Argent LNG, alături de alte companii americane importante. Pentru Transgaz, investiția reflectă un interes strategic în asigurarea accesului pe termen lung la aprovizionarea cu GNL din SUA și în deținerea unei participații directe în compania care supraveghează platforma mai largă de dezvoltare a Argent LNG', se menționează în comunicatul Transgaz transmis Bursei de la București.
Potrivit sursei citate, obiectivele principale ale investiției sunt facilitarea tranzitului gazelor naturale lichefiate din Statele Unite prin România către Republica Moldova și Ucraina, iar ulterior către Ungaria, Austria, Republica Cehă, Slovacia și Germania, precum și diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale ale României.
'În semn de recunoaștere a acestui rol și a poziției strategice a României în regiune, Argent LNG a invitat Transgaz să devină acționar la Argent LNG. Obiectivele principale sunt de a permite tranzitul GNL-ului american prin România către Republica Moldova și Ucraina, și apoi către Ungaria, Austria, Republica Cehă, Slovacia și Germania, printre altele, diversificând în același timp sursele de gaze naturale ale României', precizează compania.
Conform comunicatului, infrastructura dezvoltată de Transgaz și integrarea acesteia în Coridorul Vertical susțin diversificarea rutelor și surselor de aprovizionare cu gaze naturale și contribuie la consolidarea securității energetice în România și în regiune.
'Coroborată cu Coridorul Vertical, această infrastructură susține diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare cu gaze, reduce dependența de gazul rusesc și consolidează securitatea energetică a României, Republicii Moldova, Ucrainei și a regiunii mai largi din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est și a Balcanilor', se mai arată în document.
România, prin Transgaz, susține din 2016 dezvoltarea Coridorului Vertical, inițiativă care urmărește reducerea dependenței de gazele naturale rusești și facilitarea aprovizionării cu gaze naturale lichefiate din Statele Unite.
SNTGN Transgaz SA este operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale din România, responsabil pentru operarea, mentenanța și dezvoltarea rețelei de transport al gazelor naturale a țării.
Argent LNG dezvoltă un terminal de export de gaze naturale lichefiate în Port Fourchon, statul Louisiana, cu o capacitate planificată de 25 de milioane de tone metrice pe an și primul transport estimat pentru anul 2030. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Transgaz vrea să devină acționar la dezvoltatorul unui terminal american de gaze naturale lichefiate

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere evaluarea urgentă a pagubelor și măsuri pentru fermierii afectați de secetă
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților evaluarea de urgență a pagubelor provocate de seceta pedologică și hidrologică severă din vestul României și adoptarea unui pachet de măsuri adecvat exploatațiilor afectate, avertizând că pierderile înregistrate afectează capacitatea fermierilor de a finanța lucrările pentru anul agricol.
Ministrul Nazare, despre întâlnirile cu investitori în SUA: Președintele a transmis un mesaj de încredere privind traiectoria și credibilitatea României
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de încredere către investitorii instituționali foarte importanți pentru România în privința traiectoriei și credibilității României în perioada următoare, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, ministr
Cosmin Marinescu (BNR): Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ
Perspectivele economiei românești pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație, după doi ani cu rate modeste de creștere economică, de 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, susține viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'Economia
Apeluri de 650 de milioane de euro pentru proiecte de producere și stocare a energiei regenerabile, deschise din 28 septembrie
Instituțiile publice pot depune, din 28 septembrie, cereri de finanțare pentru realizarea de investiții în producerea și stocarea energiei verzi, prin intermediul a două programe în valoarea totală de 650 de milioane de euro, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Potrivit sursei citate, toate entitățile publice care dores
Avocatul Gheorghe Pecingină, desemnat administrator special al STB
Avocatul și practicianul în insolvență Gheorghe Pecingină a fost desemnat, marți, administrator special al Societății de Transport București (STB), urmând să aibă atribuții privind administrarea societății, reprezentarea acesteia în justiție și propunerea unui plan de reorganizare, a anunțat marți societatea de transport. 'Adunarea Genera
Mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină, în România (analiză)
România se numără printre țările europene în care încărcarea unui vehicul electric cu baterie este mai accesibilă decât alimentarea cu combustibil a unui automobil cu motor cu ardere internă, pe fondul creșterii prețurilor la benzină, susține analistul eToro, Bogdan Maioreanu. 'Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehicule
INSCOP: 86,1% dintre români se așteaptă la creșterea prețurilor în următoarele șase luni
Un procent de 86,1% dintre români se așteaptă ca prețurile să se majoreze în următoarele șase luni, procent în ușoară creștere față de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit ediției a doua a Indicelui Sentimentului Economic New Money - INSCOP (ISE). Conform cercetării, 7,9% dintre cei chestionați consideră că prețurile vo
Sectorul e-commerce din România a atins valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025 (raport)
Piața comerțului electronic din România a ajuns la valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025, în creștere cu 10% față de anul anterior, fiind astfel cel mai mare sector de e-commerce din Europa de Est, relevă datele cuprinse în European E-Commerce Report 2026, publicate marți. Potrivit cercetării realizată pentru Ecommerce Europe și Eu









