Electrocentrale București S.A. (Elcen) a oprit, vineri, preventiv și controlat, CET Grozăvești pentru protejarea echipamentelor în condiții de caniculă, dar apa caldă menajeră este asigurată fără întrerupere prin funcționarea unui Cazan de Apă Fierbinte (CAF).
Potrivit unui comunicat de presă al societății, transmis AGERPRES, luni dimineață este programată pornirea CET Progresu, măsură ce va suplimenta producția de energie electrică în Sistemul Energetic Național (SEN) în contextul actual al stării de alertă energetică.
Măsura de oprire a CET Grozăvești a fost luată exclusiv pentru protejarea echipamentelor și pentru a evita declanșarea unei avarii majore, în condițiile meteorologice dificile din această perioadă.
Grupul energetic de la CET Grozăvești a fost repus în funcțiune la data de 3 august, funcționând în regim de cogenerare și livrând zilnic 30 MW în Sistemul Energetic Național pentru sprijinirea rețelei electrice în starea de alertă energetică.
'Exploatarea grupului energetic în condițiile actuale de vară a întâmpinat două limitări tehnice majore provocate de caniculă și de configurația rețelei: temperaturile ridicate ale apei de răcire - apa preluată din râul Argeș a atins temperaturi foarte ridicate (27-30 grade Celsius) din cauza caniculei, determinând o tendință de supraîncălzire la lagărele turbinei; consumul termic redus și lucrările din rețea - în această perioadă de vară, consumul de energie termică al orașului este minim. În plus, aria deservită de CET Grozăvești este temporar limitată de lucrările de reabilitare executate de Compania Municipală Termoenergetica în rețeaua de transport. Din acest motiv, volumul redus de apă aflat în circulație nu a putut prelua căldura generată în regim de cogenerare, ceea ce a dus la creșterea temperaturilor agentului termic la valori foarte ridicate: aproximativ 95-100 grade C, pe tur, și peste 75 grade C, pe retur. Un astfel de regim a împiedicat răcirea corespunzătoare a ansamblului cazan-turbină și a limitat menținerea agregatului în parametri tehnici optimi', explică reprezentanții Elcen.
Aceștia menționează că, în toată perioada în care CET Grozăvești va fi oprită, apa caldă este asigurată neîntrerupt prin punerea imediată în funcțiune a unui Cazan de Apă Fierbinte (CAF).
În prezent, parametrii tehnici ai CET Grozăvești sunt monitorizați permanent, iar repornirea turbinei va fi analizată imediat ce condițiile meteorologice vor permite o răcire optimă a echipamentelor. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Elcen a oprit preventiv CET Grozăvești, din cauza caniculei; apa caldă menajeră va fi asigurată neîntrerupt

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere evaluarea urgentă a pagubelor și măsuri pentru fermierii afectați de secetă
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților evaluarea de urgență a pagubelor provocate de seceta pedologică și hidrologică severă din vestul României și adoptarea unui pachet de măsuri adecvat exploatațiilor afectate, avertizând că pierderile înregistrate afectează capacitatea fermierilor de a finanța lucrările pentru anul agricol.
Ministrul Nazare, despre întâlnirile cu investitori în SUA: Președintele a transmis un mesaj de încredere privind traiectoria și credibilitatea României
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de încredere către investitorii instituționali foarte importanți pentru România în privința traiectoriei și credibilității României în perioada următoare, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, ministr
Cosmin Marinescu (BNR): Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ
Perspectivele economiei românești pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație, după doi ani cu rate modeste de creștere economică, de 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, susține viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'Economia
Apeluri de 650 de milioane de euro pentru proiecte de producere și stocare a energiei regenerabile, deschise din 28 septembrie
Instituțiile publice pot depune, din 28 septembrie, cereri de finanțare pentru realizarea de investiții în producerea și stocarea energiei verzi, prin intermediul a două programe în valoarea totală de 650 de milioane de euro, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Potrivit sursei citate, toate entitățile publice care dores
Avocatul Gheorghe Pecingină, desemnat administrator special al STB
Avocatul și practicianul în insolvență Gheorghe Pecingină a fost desemnat, marți, administrator special al Societății de Transport București (STB), urmând să aibă atribuții privind administrarea societății, reprezentarea acesteia în justiție și propunerea unui plan de reorganizare, a anunțat marți societatea de transport. 'Adunarea Genera
Mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină, în România (analiză)
România se numără printre țările europene în care încărcarea unui vehicul electric cu baterie este mai accesibilă decât alimentarea cu combustibil a unui automobil cu motor cu ardere internă, pe fondul creșterii prețurilor la benzină, susține analistul eToro, Bogdan Maioreanu. 'Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehicule
INSCOP: 86,1% dintre români se așteaptă la creșterea prețurilor în următoarele șase luni
Un procent de 86,1% dintre români se așteaptă ca prețurile să se majoreze în următoarele șase luni, procent în ușoară creștere față de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit ediției a doua a Indicelui Sentimentului Economic New Money - INSCOP (ISE). Conform cercetării, 7,9% dintre cei chestionați consideră că prețurile vo
Sectorul e-commerce din România a atins valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025 (raport)
Piața comerțului electronic din România a ajuns la valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025, în creștere cu 10% față de anul anterior, fiind astfel cel mai mare sector de e-commerce din Europa de Est, relevă datele cuprinse în European E-Commerce Report 2026, publicate marți. Potrivit cercetării realizată pentru Ecommerce Europe și Eu









