Asociația Română pentru Iluminat (ARI) solicită autorităților competente, în contextul stării de alerte energetice, să ia măsuri pentru ca sistemul de iluminat public să rămână în funcțiune pe toată durata nopții prin reducerea nivelului său, nu prin oprirea sa, soluția tehnică fiind posibilă prin Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public.
'Acolo unde primăriile sunt nevoite să stingă, cauza este că sistemele plătite din bani publici nu pot fi reglate. ARI a semnalat în scris acest risc încă din aprilie 2020. (...) De ce atât de multe administrații nu dispun de posibilitatea de a reduce nivelul de iluminat, deși statul a finanțat exact această capabilitate? Între 2020 și 2024, prin Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a organizat șase sesiuni și a alocat peste trei miliarde de lei, prin contracte cu circa 2.500 de unități administrativ-teritoriale', se arată într-un comunicat al organizației.
Drept urmare, ARI cere AFM publicarea datelor privind stadiul real al programului, pe fiecare sesiune de finanțare: numărul proiectelor închise din totalul contractat, economia de energie asumată în documentațiile aprobate și cea verificată efectiv, numărul sistemelor de telegestiune finanțate și efectiv funcționale, modul de verificare a cheltuirii fondurilor, durata medie de decontare și valoarea situațiilor de plată neachitate.
Asociația solicită, de asemenea, publicarea listei principalilor contractori ai proiectelor finanțate, cu valorile aferente, defalcat pe atribuiri prin licitație și atribuiri directe, precum și a ponderii deținute de primii trei și primii zece dintre aceștia.
În plus, ARI cere Curții de Conturi și Corpului de control al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, un audit al performanței programului, nu doar al legalității plăților. 'Un program de eficiență energetică se măsoară în MWh economisiți și verificați în teren, nu în aparate de iluminat facturate', menționează comunicatul.
Totodată, organizația recomandă Ministerului Mediului modificarea Ghidului de finanțare pentru viitoarele sesiuni, în două puncte care s-au dovedit decisive: cerința ca sistemul de telegestiune să fie controlabil punct cu punct, nu doar monitorizabil; și obligația beneficiarului de a menține sistemul în funcțiune pe durata nopții, la nivelurile prevăzute, pe toată perioada de monitorizare a investiției.
Și Ministerului Energiei și Ministerului Dezvoltării li se face o recomandare tehnică unitară, adresată autorităților locale privind reducerea consumului la iluminatul public pe durata alertei, astfel încât primăriile să nu improvizeze fiecare pe cont propriu.
'Nu ne opunem economisirii de energie, este exact ceea ce promovăm de 12 ani. Ne opunem confuziei dintre a economisi energie și a opri un serviciu public de siguranță. Ce le desparte se numește telegestiune, iar statul român a plătit deja pentru ea. Am scris asta prima dată în aprilie 2020', a declarat Dan Vătăjelu, vicepreședinte al Asociației Române pentru Iluminat, citat în comunicat.
România se află, din 31 iulie 2026, în stare de alertă energetică la nivel național, iar Ministerul Energiei a solicitat reducerea voluntară a consumului în intervalul 19:00-23:00, până la 31 august.
'Asociația Română pentru Iluminat susține fără rezerve acest efort și consideră că administrațiile locale trebuie să contribuie la degrevarea Sistemului Electroenergetic Național. Contribuția trebuie însă să fie tehnică, nu improvizată', precizează Asociația.
Aceasta arată că programul AFM a oferit UAT-urilor posibilitatea de a instala sisteme de iluminat moderne ce permit reducerea fluxului luminos și implicit consumului prin telemanagement. Au fost realizate foarte multe proiecte finanțate astfel, dar în foarte multe din cazuri acestea nu sunt utilizate, fie din cauza instalărilor defectuoase, fie din cauza nerecepționării lucrărilor, fie ca nu exista un operator care să fie instruit pentru utilizarea sistemului.
Asociația Română pentru Iluminat recomandă folosirea standardului SR EN 13201, care permite explicit adaptarea clasei de iluminat în funcție de volumul de trafic, condițiile meteorologice și perioada din noapte. 'Principiul de bază: sistemul de iluminat public rămâne în funcțiune pe toată durata nopții. Se reduce nivelul, nu se stinge lumina', explică ARI.
Reducerea nivelului de iluminat în prima parte a nopții, intervalul cu cel mai intens trafic pietonal, trebuie anunțată public, explicit și în avans, împreună cu intervalele orare și zonele vizate.
În schimb, ARI susține oprirea sau limitarea consumurilor fără funcție de siguranță, care trebuie reduse primele, înaintea iluminatului rutier: firme, reclame și panouri publicitare luminoase sau digitale, oprite în intervalul critic; iluminatul decorativ al fațadelor instituțiilor publice și iluminatul exterior administrativ în afara programului de lucru.
În privința iluminatului arhitectural, se recomandă oprirea ca regulă, dar nu în mod absolut.
'Este rezonabil ca fiecare localitate să păstreze iluminat, într-un interval limitat, de exemplu o oră pe seară, unul sau două obiective de importanță majoră pentru identitatea urbană sau pentru activitatea turistică. Iluminatul arhitectural nu are funcție de siguranță, dar are o funcție economică și culturală reală, iar consumul unui număr restrâns de obiective, pe un interval scurt, este nesemnificativ la scara sistemului. O selecție restrânsă și un interval scurt reprezintă o soluție mai echilibrată decât stingerea generalizată', arată comunicatul ARI.
Se recomandă de asemenea mediului privat diminuarea iluminatului vitrinelor comerciale în afara programului de funcționare.
ARI reunește operatori ai serviciului de iluminat public și cei mai importanți producători și distribuitori de echipamente de iluminat stradal din România, având interesul ca piața să rămână deschisă și competitivă, iar banii publici să cumpere soluții care funcționează. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Asociația Română pentru Iluminat solicită reducerea nivelului iluminatului public noaptea, nu oprirea lui

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere evaluarea urgentă a pagubelor și măsuri pentru fermierii afectați de secetă
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților evaluarea de urgență a pagubelor provocate de seceta pedologică și hidrologică severă din vestul României și adoptarea unui pachet de măsuri adecvat exploatațiilor afectate, avertizând că pierderile înregistrate afectează capacitatea fermierilor de a finanța lucrările pentru anul agricol.
Ministrul Nazare, despre întâlnirile cu investitori în SUA: Președintele a transmis un mesaj de încredere privind traiectoria și credibilitatea României
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de încredere către investitorii instituționali foarte importanți pentru România în privința traiectoriei și credibilității României în perioada următoare, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, ministr
Cosmin Marinescu (BNR): Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ
Perspectivele economiei românești pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație, după doi ani cu rate modeste de creștere economică, de 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, susține viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'Economia
Apeluri de 650 de milioane de euro pentru proiecte de producere și stocare a energiei regenerabile, deschise din 28 septembrie
Instituțiile publice pot depune, din 28 septembrie, cereri de finanțare pentru realizarea de investiții în producerea și stocarea energiei verzi, prin intermediul a două programe în valoarea totală de 650 de milioane de euro, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Potrivit sursei citate, toate entitățile publice care dores
Avocatul Gheorghe Pecingină, desemnat administrator special al STB
Avocatul și practicianul în insolvență Gheorghe Pecingină a fost desemnat, marți, administrator special al Societății de Transport București (STB), urmând să aibă atribuții privind administrarea societății, reprezentarea acesteia în justiție și propunerea unui plan de reorganizare, a anunțat marți societatea de transport. 'Adunarea Genera
Mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină, în România (analiză)
România se numără printre țările europene în care încărcarea unui vehicul electric cu baterie este mai accesibilă decât alimentarea cu combustibil a unui automobil cu motor cu ardere internă, pe fondul creșterii prețurilor la benzină, susține analistul eToro, Bogdan Maioreanu. 'Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehicule
INSCOP: 86,1% dintre români se așteaptă la creșterea prețurilor în următoarele șase luni
Un procent de 86,1% dintre români se așteaptă ca prețurile să se majoreze în următoarele șase luni, procent în ușoară creștere față de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit ediției a doua a Indicelui Sentimentului Economic New Money - INSCOP (ISE). Conform cercetării, 7,9% dintre cei chestionați consideră că prețurile vo
Sectorul e-commerce din România a atins valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025 (raport)
Piața comerțului electronic din România a ajuns la valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025, în creștere cu 10% față de anul anterior, fiind astfel cel mai mare sector de e-commerce din Europa de Est, relevă datele cuprinse în European E-Commerce Report 2026, publicate marți. Potrivit cercetării realizată pentru Ecommerce Europe și Eu









