Autoritățile ar trebui să comunice dacă există un deficit fizic de motorină pe piața din România și să explice diferențele dintre mesajele transmise de principalii operatori, pentru a evita amplificarea percepției privind o posibilă penurie și noi creșteri de prețuri, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță.
'În ultimele zile, piața carburanților din România a fost alimentată cu un nou mesaj, avertismentul asupra unor întârzieri la livrarea motorinei către clienți, invocând contextul internațional actual faptul că vânzările au depășit capacitatea logistică a depozitelor. Întrebarea este simplă: vorbim despre o problemă reală a întregii piețe sau despre o situație punctuală, care riscă să creeze impresia unei penurii generale? Dacă România s-ar confrunta cu un deficit real de motorină, ar fi firesc ca același mesaj să fie transmis de toți marii operatori. Însă nu vedem acest lucru.
Rompetrol, compania statului kazah care a fost blocată o săptămână să primească țiței, nu a emis avertismente similare privind imposibilitatea onorării comenzilor. Dimpotrivă, în ultimele săptămâni compania a comunicat funcționarea normală a rafinăriei și nu a anunțat restricții comerciale generalizate. Nici în Bulgaria, unde Rompetrol este un jucător important, nu există avertizări publice privind întârzieri la livrările de motorină sau limitarea aprovizionării. Din contră, activitatea comercială continuă normal, inclusiv prin campanii de stimulare a vânzărilor', scrie specialistul.
Potrivit acestuia, OMV Petrom își produce întreaga cantitate de benzină și circa 35% din motorina vândută în România din producția internă.
'Atunci, care 'context internațional' influențează întârzieri la livrarea motorinei către clienții en-gros? Mai mult, Guvernul României a transmis recent că nu estimează apariția unei penurii de carburanți, iar măsurile adoptate urmăresc fluidizarea transporturilor și a distribuției, nu raționalizarea consumului. În aceste condiții, apar câteva întrebări la care piața merită răspunsuri: Este vorba despre o problemă logistică proprie unui operator sau despre un deficit real de motorină? Dacă este doar o dificultate logistică, de ce mesajul este transmis ca un semnal privind întreaga piață? De ce ceilalți mari producători și distribuitori nu raportează aceeași situație? De ce, în statele vecine, alimentate din aceleași fluxuri regionale, nu apar avertismente similare?', menționează Dumitru Chisăliță.
În opinia sa, experiența ultimelor săptămâni arată că simpla apariție a unor informații privind posibile probleme de aprovizionare poate genera reacții emoționale: cumpărări preventive, creșterea comenzilor și, implicit, presiune suplimentară asupra lanțului logistic. În astfel de situații, percepția poate deveni aproape la fel de importantă ca realitatea.
'Iar atunci când consumatorii sunt convinși că urmează o penurie sau că prețurile vor continua să crească, piața acceptă mult mai ușor noi scumpiri. De aceea, este esențial ca autoritățile și companiile să comunice transparent și unitar. Diferența dintre o problemă logistică punctuală și o criză reală de aprovizionare trebuie explicată clar, pentru că altfel orice mesaj poate alimenta speculațiile și poate contribui la justificarea unor prețuri tot mai mari. Consumatorii au nevoie de certitudini, nu de mesaje contradictorii. De aceea, autoritățile au obligația să răspundă public imediat la câteva întrebări simple: Există sau nu un deficit fizic de combustibil în România? Ce nivel au stocurile comerciale și cele de siguranță? De ce mesajele diferă atât de mult între principalii operatori? De ce nu vedem avertismente similare în alte state din regiune? În lipsa unor răspunsuri clare, consumatorii rămân cu impresia că fiecare nou mesaj privind întârzieri, probleme logistice sau cerere excepțională pregătește terenul pentru acceptarea unor prețuri tot mai mari. Piața are nevoie de transparență, nu de percepții. Pentru că atunci când percepția devine mai puternică decât realitatea, cel care plătește nota de plată este întotdeauna șoferul', a mai scris Dumitru Chisăliță. AGERPRES/(AS - editor: George Bănciulea, editor online: Ada Vîlceanu)
AEI: Autoritățile ar trebui să clarifice dacă există un deficit de motorină pe piața din România

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Forum dedicat transportului și infrastructurii strategice, organizat miercuri la București
Cea de-a noua ediție a forumului regional EECONNECTED, dedicat transportului multimodal, logisticii și infrastructurii strategice, va avea loc miercuri, la București, și va reuni reprezentanți ai companiilor de transport și logistică, operatorilor portuari și feroviari, industriei, infrastructurii, mediului investițional și autorităților publice din mai multe țări eu
Conferință de deschidere a evenimentului Energy Expo 2026, organizată miercuri
Specialiști din decidenți din domeniile Energie și Mediu vor fi prezenți, miercuri, la conferința de deschidere a evenimentului Energy Expo 2026, ce va avea loc în perioada 24 - 25 septembrie în incinta Romaero. Potrivit organizatorilor, în cadrul dezbaterii vor fi prezenți invitați externi, repr
Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere evaluarea urgentă a pagubelor și măsuri pentru fermierii afectați de secetă
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților evaluarea de urgență a pagubelor provocate de seceta pedologică și hidrologică severă din vestul României și adoptarea unui pachet de măsuri adecvat exploatațiilor afectate, avertizând că pierderile înregistrate afectează capacitatea fermierilor de a finanța lucrările pentru anul agricol.
Ministrul Nazare, despre întâlnirile cu investitori în SUA: Președintele a transmis un mesaj de încredere privind traiectoria și credibilitatea României
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de încredere către investitorii instituționali foarte importanți pentru România în privința traiectoriei și credibilității României în perioada următoare, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, ministr
Cosmin Marinescu (BNR): Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ
Perspectivele economiei românești pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație, după doi ani cu rate modeste de creștere economică, de 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, susține viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'Economia
Apeluri de 650 de milioane de euro pentru proiecte de producere și stocare a energiei regenerabile, deschise din 28 septembrie
Instituțiile publice pot depune, din 28 septembrie, cereri de finanțare pentru realizarea de investiții în producerea și stocarea energiei verzi, prin intermediul a două programe în valoarea totală de 650 de milioane de euro, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Potrivit sursei citate, toate entitățile publice care dores
Avocatul Gheorghe Pecingină, desemnat administrator special al STB
Avocatul și practicianul în insolvență Gheorghe Pecingină a fost desemnat, marți, administrator special al Societății de Transport București (STB), urmând să aibă atribuții privind administrarea societății, reprezentarea acesteia în justiție și propunerea unui plan de reorganizare, a anunțat marți societatea de transport. 'Adunarea Genera
Mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină, în România (analiză)
România se numără printre țările europene în care încărcarea unui vehicul electric cu baterie este mai accesibilă decât alimentarea cu combustibil a unui automobil cu motor cu ardere internă, pe fondul creșterii prețurilor la benzină, susține analistul eToro, Bogdan Maioreanu. 'Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehicule









