Federația Coaliția Natura 2000 România solicită tuturor factorilor de decizie implicați - Guvern, Parlament, ministere de resort - să trateze cu prioritate adoptarea Strategiei Naționale pentru Conservarea Biodiversității 2026 - 2030, aceasta fiind un jalon obligatoriu asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (Jalonul 31), iar neîndeplinirea acestuia până la 31 august 2026 va atrage penalități financiare estimate la peste 972 de milioane de euro, care ar afecta întreaga economie a țării, nu doar sectorul de mediu.
Într-un comunicat remis joi AGERPRES, Coaliția atrage atenția asupra faptului că România găzduiește o diversitate biogeografică excepțională la nivel european: cele mai importante populații de carnivore mari de pe continent, suprafețe extinse de pajiști seminaturale cu înaltă valoare naturală și o rețea vastă de zone umede și păduri virgine sau cvasivirgine, în special în Carpați.
'Biodiversitatea nu înseamnă doar protejarea speciilor sau a habitatelor, ci și infrastructura naturală de care depind direct economia și viața de zi cu zi a românilor: păduri ce reduc riscul de inundații, polenizatori fără de care agricultura ar pierde miliarde, ecosisteme care asigură apă potabilă și susțin turismul local. Strategia nu este un document pentru protecția naturii de dragul naturii, ci un instrument pentru gestionarea acestui capital natural - o infrastructură care, lăsată nefuncțională, ne face mai vulnerabili la secetă, inundații și costuri economice tot mai mari. Un asemenea patrimoniu natural necesită un cadru de protecție unitar, modern și previzibil, iar Strategia Națională pentru Conservarea Biodiversității 2026-2030 este exact acest instrument', se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, strategia asigură: coerență și conformitate internațională - un cadru aliniat la responsabilitățile asumate de România prin Convenția privind Diversitatea Biologică și la direcțiile Cadrului Global pentru Biodiversitate Kunming-Montreal, precum și la Strategia UE privind Biodiversitatea pentru 2030, reflectând angajamentul țării noastre de a contribui la oprirea și inversarea pierderii biodiversității până în 2030; o abordare adaptată realității naționale, capabilă să mențină funcționalitatea ecosistemelor, să sprijine practicile agricole și silvice favorabile biodiversității, să asigure utilizarea durabilă a resurselor naturale și să recunoască rolul comunităților locale în conservarea patrimoniului natural, dar și restaurare activă, nu doar conservare pasivă.
Astfel, strategia nu se limitează la protejarea ariilor deja desemnate, ci vizează refacerea ecosistemelor degradate și a coridoarelor ecologice, esențială pentru a contracara degradarea și fragmentarea habitatelor provocate de schimbările de utilizare a terenurilor, infrastructura de transport, expansiunea urbană și intervențiile asupra cursurilor de apă.
În plus, strategia implică și integrare sectorială - conservarea și restaurarea biodiversității sunt integrate în politicile majore privind agricultura, silvicultura, gospodărirea apelor, energia și transporturile, astfel încât impactul antropic să fie evaluat riguros încă din faza de planificare a proiectelor.
Dincolo de miza ecologică, adoptarea Strategiei reprezintă un jalon obligatoriu asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (Jalonul 31). Neîndeplinirea acestui angajament până la 31 august 2026 atrage penalități financiare estimate la peste 972 de milioane de euro - bani care ar afecta întreaga economie a țării, nu doar sectorul de mediu, atrage atenția Coaliția Natura 2000.
'Federația Coaliția Natura 2000 România nu ia poziție cu privire la disputele instituționale care au dus la retragerea Hotărârii de Guvern din 23 iulie. Ceea ce ne preocupă este consecința practică: în lipsa unui cadru strategic aprobat, România riscă să mențină un domeniu esențial - conservarea biodiversității - într-o zonă nedefinită, fără priorități clare de acțiune și fără finanțare corespunzătoare, exact în perioada în care presiunile asupra ecosistemelor naturale sunt tot mai mari. Solicităm Parlamentului adoptarea rapidă a proiectului de lege depus la Senat, în forma convenită cu Comisia Europeană, fără amendamente care să-i dilueze conținutul sau să pună în pericol jalonul asumat. Solicităm totodată tuturor instituțiilor implicate să trateze acest subiect cu responsabilitatea pe care o merită un patrimoniu natural unic în Europa. Strategia nu este o frână pentru dezvoltare, ci un set de reguli prin care economia românească se poate dezvolta împreună cu mediul, nu pe seama lui', se menționează în comunicat.
Federația Coaliția Natura 2000 România reunește peste 20 de organizații neguvernamentale active în domeniul protecției naturii, conservării biodiversității și implementării rețelei Natura 2000 în România. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
România riscă să rămână fără o strategie de conservare a biodiversității, jalon în PNRR; penalitățile, estimate la 972 milioane euro

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BERD estimează un declin de 0,2% al PIB-ului României în acest an și avertizează că riscurile negative persistă
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a menținut previziunile privind evoluția economiei românești în 2026 și 2027, în linie cu prognoza din iunie, și avertizează că riscurile de evoluție negativă persistă, potrivit raportului 'Regional Economic Prospects', publicat joi de instituția financiară internațională.
Bociu: Exporturile de ovine ar putea fi reluate până la sfârșitul anului
Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârșitul anului, în condițiile în care campania națională de vaccinare va debuta în jurul datei de 1 octombrie, a declarat miercuri președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu.
Petrescu (ASF): Reziliența instituțiilor, a piețelor și a economiilor contează aproape la fel de mult precum ritmul de creștere, potrivit OCDE
Un raport recent al OCDE descrie o economie mondială care pare să fi intrat într-o perioadă în care excepția riscă să devină regulă, iar reziliența instituțiilor, a piețelor și a economiilor contează aproape la fel de mult precum ritmul de creștere, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu.
Parlamentul a adoptat modificări și clarificări la schemele de ajutor de stat destinate crescătorilor de suine și de bovine (minister)
Parlamentul României a adoptat modificările aduse legislației privind schemele de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin și din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
ITM București a aplicat sancțiuni de peste două milioane de lei pentru cazuri de muncă nedeclarată
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de peste două milioane de lei unor companii care desfășurau activități fără a avea încheiate în formă scrisă contracte individuale de muncă. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) București, transmis miercuri AGERPRES, în perioada 14 - 22 septembrie
Codirlașu (CFA Romania): Este posibil ca anumiți investitori străini să fi vândut din obligațiunile deținute în lei
Este posibil ca anumiți investitori străini să fi vândut din obligațiunile deținute în lei pentru a se retrage de pe piața din România, iar aceasta să fi dus la deprecierea cursului, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu. 'Eu m-aș uita la două evenimente care cr
Leonardo Badea (BNR): Sentimentul economic este în același timp cauză și semnal pentru evoluția economiei
Sentimentul economic este în același timp cauză, prin influența asupra deciziilor de consum, economisire și investiții, și semnal pentru evoluția viitoare a economiei, susține Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), într-un articol dedicat rolului indicatorilor de sentiment. 'Atunci când analizăm me
Vaslui: Provocările din industria HORECA și promovarea turismului regional, discutate la Gala 'Descoperă Nord-Est'
Reprezentanți ai industriei HORECA din România, Republica Moldova, Ucraina, Turcia și Olanda, alături de autorități locale din zona Moldovei, participă, miercuri, la Vaslui la cea de-a 11-a ediție a evenimentului Gala Turismului 'Descoperă Nord-Est'. Evenimentul este organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și Centrul Regional de









