Criza din agricultura românească se adâncește și pe fondul presiunii importurilor de cereale din Ucraina și al scumpirii energiei și îngrășămintelor din cauza instabilității geopolitice, iar după un nou trimestru de deteriorare numărul companiilor agricole intrate în insolvență s-a dublat, până la un nivel fără precedent în ultimii ani, arată o analiză realizată de CITR.
Riscul se manifestă acut în Bacău, Hunedoara, Vaslui, dar și în județe cu profil agricol intensiv, precum Timiș, Arad, Constanța, Teleorman, Brăila sau București.
Potrivit analizei publicată miercuri, întocmită pe baza datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) și a analizelor financiare proprii în domeniul agricol, insolvențele au înregistrat o creștere de aproape 80%, de la 127 de cazuri, în S1 2025, la 226 de cazuri în primele șase luni din acest an. Mai mult, încă de la jumătatea lunii aprilie 2026, numărul de insolvențe din agricultură atinsese, deja, nivelul înregistrat pe parcursul întregului semestru I al anului trecut.
În categoria companiilor cu active imobilizate de peste patru milioane de euro, numărul insolvențelor din agricultură a explodat, de la o singură companie în S1 2025, la 19 companii în S1 2026. Cele 19 societăți concentrează peste 235 de milioane de euro în active imobilizate, echivalentul a peste 57% din totalul activelor intrate în insolvență în acest segment, la nivelul întregii economii, relevă analiza.
'Creșterea numărului de insolvențe din sectorul agricol la șase luni reflectă o acumulare de presiuni structurale și conjuncturale asupra fermierilor români. Marjele de profit s-au comprimat sub efectul combinat al volatilității prețurilor la cereale, al costurilor ridicate de producție și finanțare, dar și al secetelor recurente, care afectează atât solul, cât și deciziile de rotație a culturilor - o parte tot mai mare a fermierilor reorientându-se spre culturi de toamnă, mai stabile decât porumbul sau floarea-soarelui', susțin analiștii CITR.
La acestea se adaugă presiunea importurilor de cereale din Ucraina și scumpirea energiei și îngrășămintelor pe fondul instabilității geopolitice.
Analiza de specialitate, derulată pe un eșantion reprezentativ de 3.700 de companii din agricultură, dintr-un total de 13.700 care și-au depus bilanțul contabil și care au active totale de cel puțin un milion de euro, indică o vulnerabilitate structurală îngrijorătoare. Astfel, 40% dintre firme se află în zona de risc financiar ridicat, 631 de companii sunt în stare de insolvență iminentă, iar 855 de companii sunt clasificate drept restructurabile, cu nevoie urgentă de măsuri de reorganizare operațională și financiară.
'Companiile aflate în risc, dar care dispun de cifre de afaceri solide și de un număr semnificativ de angajați reprezintă cazuri prioritare pentru o intervenție timpurie de restructurare, ce poate preveni efectele sociale și economice în lanț', notează sursa citată.
Harta riscului cuprinde de la exploatațiile din Vest la bazinul cerealier din Sud-Est și Moldova.
În același timp, starea de insolvabilitate a sectorului agricol este ilustrată și de evoluția ratei creditelor neperformante în rândul companiilor nefinanciare, care, conform Raportului BNR asupra Stabilității Financiare publicat în iunie 2026, a urcat la 5,6%, iar în segmentul micro și micilor întreprinderi - din care provine cea mai mare parte a fermierilor - aceasta depășește 7%.
Creditele cu garanții de stat, utilizate masiv în agricultură în perioada 2020 - 2022, au o rată a neperformanței de 11,3%, în timp ce poli ai insolvențelor mari sunt județele Bacău și Hunedoara, urmate de Vaslui, Bihor și Ialomița - zone dependente de agricultura extensivă - unde sunt în insolvență companii mari, cu active de peste patru milioane de euro. Topul județelor, în funcție de numărul total de companii agricole în risc, se continuă cu județele: Timiș - cu 147 de companii, București (85), Arad (77), Constanța (76), Teleorman (74) și Brăila (72).
'Decalajul dintre ciclul agricol și lipsa de lichiditate, mai ales în perioadele dintre recolte, a determinat un comportament de vânzare tot mai precaut - fermierii preferă să rețină stocurile decât să vândă sub pragul de rentabilitate - punând presiune atât pe fluxul de numerar, cât și pe încrederea din lanțul de aprovizionare. Aceste vulnerabilități sunt agravate de slăbiciunile structurale ale sectorului, fragmentarea excesivă a terenurilor și lipsa infrastructurii de procesare, care fac ca o mare parte din producție să rămână nevalorificată la nivel de business', afirmă directorul general al CITR, Paul-Dieter Cîrlănaru.
În acest context, sustenabilitatea sectorului depinde tot mai puțin de volumul producției și tot mai mult de eficiența operațională, disciplina financiară și managementul riscului.
CITR este liderul pieței de restructurare și insolvență din România, cu o experiență de peste 25 de ani și mai mult de 1.200 de proiecte gestionate. Anual, entitatea distribuie peste 100 de milioane de euro creditorilor, în misiunea sa de a salva valoarea din companiile românești de impact. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Daniel Badea, editor online: Ada Vîlceanu)
Insolvențele în agricultură s-au dublat, cu 19 societăți ce concentrează peste 235 de milioane de euro în active imobilizate, în S1 (analiză)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Forum dedicat transportului și infrastructurii strategice, organizat miercuri la București
Cea de-a noua ediție a forumului regional EECONNECTED, dedicat transportului multimodal, logisticii și infrastructurii strategice, va avea loc miercuri, la București, și va reuni reprezentanți ai companiilor de transport și logistică, operatorilor portuari și feroviari, industriei, infrastructurii, mediului investițional și autorităților publice din mai multe țări eu
Conferință de deschidere a evenimentului Energy Expo 2026, organizată miercuri
Specialiști din decidenți din domeniile Energie și Mediu vor fi prezenți, miercuri, la conferința de deschidere a evenimentului Energy Expo 2026, ce va avea loc în perioada 24 - 25 septembrie în incinta Romaero. Potrivit organizatorilor, în cadrul dezbaterii vor fi prezenți invitați externi, repr
Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere evaluarea urgentă a pagubelor și măsuri pentru fermierii afectați de secetă
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților evaluarea de urgență a pagubelor provocate de seceta pedologică și hidrologică severă din vestul României și adoptarea unui pachet de măsuri adecvat exploatațiilor afectate, avertizând că pierderile înregistrate afectează capacitatea fermierilor de a finanța lucrările pentru anul agricol.
Ministrul Nazare, despre întâlnirile cu investitori în SUA: Președintele a transmis un mesaj de încredere privind traiectoria și credibilitatea României
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de încredere către investitorii instituționali foarte importanți pentru România în privința traiectoriei și credibilității României în perioada următoare, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, ministr
Cosmin Marinescu (BNR): Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ
Perspectivele economiei românești pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație, după doi ani cu rate modeste de creștere economică, de 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, susține viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'Economia
Apeluri de 650 de milioane de euro pentru proiecte de producere și stocare a energiei regenerabile, deschise din 28 septembrie
Instituțiile publice pot depune, din 28 septembrie, cereri de finanțare pentru realizarea de investiții în producerea și stocarea energiei verzi, prin intermediul a două programe în valoarea totală de 650 de milioane de euro, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Potrivit sursei citate, toate entitățile publice care dores
Avocatul Gheorghe Pecingină, desemnat administrator special al STB
Avocatul și practicianul în insolvență Gheorghe Pecingină a fost desemnat, marți, administrator special al Societății de Transport București (STB), urmând să aibă atribuții privind administrarea societății, reprezentarea acesteia în justiție și propunerea unui plan de reorganizare, a anunțat marți societatea de transport. 'Adunarea Genera
Mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină, în România (analiză)
România se numără printre țările europene în care încărcarea unui vehicul electric cu baterie este mai accesibilă decât alimentarea cu combustibil a unui automobil cu motor cu ardere internă, pe fondul creșterii prețurilor la benzină, susține analistul eToro, Bogdan Maioreanu. 'Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehicule









