Rata de colectare a ambalajelor pentru primele șase luni a ajuns la 82%, comparativ cu 79% în aceeași perioadă a anului trecut, confirmând progresul constant al sistemului și integrarea returnării ambalajelor în comportamentul de zi cu zi al consumatorilor, informează, joi, RetuRO.
Potrivit unui comunicat al administratorului Sistemului de Garanție-Returnare, în perioada ianuarie - iunie 2026, românii au returnat prin SGR peste 2,4 miliarde de ambalaje.
La nivel teritorial, cele mai mari cantități de ambalaje au fost returnate în decurs de șase luni în București (331,3 milioane de ambalaje), urmat de județele Ilfov (117 milioane), Timiș (107,2 milioane), Cluj (101,1 milioane) și Constanța (100,4 milioane).
''Performanța sistemului se reflectă într-un grad extins de acoperire la nivel național. Infrastructura de colectare acoperă în prezent 92% dintre localitățile cu peste 1.500 de locuitori și 74% dintre localitățile cu peste 200 de locuitori, facilitând, astfel, accesul consumatorilor la SGR la nivelul întregii țări'', se arată în comunicat.
Progresul este vizibil și în ceea ce privește reciclarea, obiectivul final al Sistemului de Garanție-Returnare.
Astfel, în primul semestru al anului 2026, întreaga cantitate de materiale colectate prin SGR a ajuns în stațiile de reciclare. RetuRO a predat către reciclatori aproximativ 187.300 de tone de materiale, cu 6% mai mult decât în aceeași perioadă din 2025, când au fost predate aproximativ 176.500 de tone.
Toate materialele colectate prin Sistemul de Garanție-Returnare au ca destinație instalațiile de reciclare, unde sunt transformate în materii prime secundare și reintegrate în circuitul economic. În medie, sunt livrate zilnic către reciclatori aproximativ 70 de camioane cu materiale procesate în centrele RetuRO de numărare și sortare.
RetuRO Sistem Garanție Returnare este o companie ce funcționează pe principiul not for profit - ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR.
Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).
RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Românii au returnat prin SGR peste 2,4 miliarde de ambalaje în prima jumătate a anului; rata de colectare, 82%

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INS: Afacerile din comerțul cu autovehicule și motociclete au scăzut cu 2,4% în primele șapte luni ale anului
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut, pe serie brută, cu 2,4% în primele șapte luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, și cu 1,3% pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.
BERD estimează un declin de 0,2% al PIB-ului României în acest an și avertizează că riscurile negative persistă
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a menținut previziunile privind evoluția economiei românești în 2026 și 2027, în linie cu prognoza din iunie, și avertizează că riscurile de evoluție negativă persistă, potrivit raportului 'Regional Economic Prospects', publicat joi de instituția financiară internațională.
Bociu: Exporturile de ovine ar putea fi reluate până la sfârșitul anului
Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârșitul anului, în condițiile în care campania națională de vaccinare va debuta în jurul datei de 1 octombrie, a declarat miercuri președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu.
Petrescu (ASF): Reziliența instituțiilor, a piețelor și a economiilor contează aproape la fel de mult precum ritmul de creștere, potrivit OCDE
Un raport recent al OCDE descrie o economie mondială care pare să fi intrat într-o perioadă în care excepția riscă să devină regulă, iar reziliența instituțiilor, a piețelor și a economiilor contează aproape la fel de mult precum ritmul de creștere, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu.
Parlamentul a adoptat modificări și clarificări la schemele de ajutor de stat destinate crescătorilor de suine și de bovine (minister)
Parlamentul României a adoptat modificările aduse legislației privind schemele de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin și din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
ITM București a aplicat sancțiuni de peste două milioane de lei pentru cazuri de muncă nedeclarată
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de peste două milioane de lei unor companii care desfășurau activități fără a avea încheiate în formă scrisă contracte individuale de muncă. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) București, transmis miercuri AGERPRES, în perioada 14 - 22 septembrie
Codirlașu (CFA Romania): Este posibil ca anumiți investitori străini să fi vândut din obligațiunile deținute în lei
Este posibil ca anumiți investitori străini să fi vândut din obligațiunile deținute în lei pentru a se retrage de pe piața din România, iar aceasta să fi dus la deprecierea cursului, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu. 'Eu m-aș uita la două evenimente care cr
Leonardo Badea (BNR): Sentimentul economic este în același timp cauză și semnal pentru evoluția economiei
Sentimentul economic este în același timp cauză, prin influența asupra deciziilor de consum, economisire și investiții, și semnal pentru evoluția viitoare a economiei, susține Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), într-un articol dedicat rolului indicatorilor de sentiment. 'Atunci când analizăm me









