Numai patru din zece persoane juridice active au declarat angajați, la sfârșitul anului trecut, în cadrul raportărilor anuale către ANAF, iar din totalul de 1.297.596 de firme înregistrate la RECOM la 31 decembrie 2025, circa 900.000 au depus bilanțuri, potrivit unei analize de specialitate, dată joi publicității.
Astfel, peste 570.000 de firme active, adică 44% din totalul înregistrat de RECOM, au declarat angajați în 2025, iar dintre acestea aproximativ 44.000 au declarat 'zero angajați', în timp ce toate celelalte firme care au depus bilanț (până la 900.000) nu au declarat nimic la capitolul 'angajați', relevă analiza realizată de ICAP CRIF, furnizor în soluții pentru riscul de credit și informații de afaceri din sud-estul Europei.
'Este perfect legal ca în România o firmă să nu aibă salariați, ci numai acționar sau acționari, respectiv administrator. O analiză a acestor companii poate releva însă tendințe interesante pentru mediul antreprenorial din România', explică directorul executiv al companiei, Theodoros Polydoros, într-un comunicat.
Pe de altă parte, cele aproximativ 526.000 de firme care au declarat cel puțin un angajat în bilanțul pe 2025 au raportat, cumulat, 3,88 milioane de salariați. Spre comparație, la finalul lunii septembrie, în România erau înregistrați 5,68 milioane salariați, potrivit Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, relevă analiza .
Compania cu cel mai mare număr de angajați, la 31 decembrie 2025, era Compania Națională De Căi Ferate CFR SA, cu 23.666 salariați. Pe locul doi era Kaufland, cu 15.359 salariați, iar pe locul trei era Regia Națională a Pădurilor Romsilva, cu puțin peste 13.000 de salariați.
Dedeman și Carrefour au ocupat locurile patru și cinci, cu 12.702, respectiv 12.673 salariați fiecare.
ICAP CRIF face parte din grupul CRIF, care oferă soluții de risc de credit și informații de afaceri în Europa de Sud-Est, cu expertiză integrată pe piețele din Grecia, România, Bulgaria și Cipru. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Doar patru din zece persoane juridice active au declarat angajați, la sfârșitul anului trecut (analiză)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Frăsineanu: România trebuie să fie competitivă pe piața energiei electrice, în plan economic și industrial
Descoperă lumea prin imagini de impact
ANSVSA: Campania de vaccinare a ovinelor și caprinelor este prevăzută să înceapă cel târziu la 1 octombrie
Campania de vaccinare a ovinelor și caprinelor este prevăzută să înceapă cel târziu la 1 octombrie, imediat după primirea dozelor de la Banca Europeană de Vaccinuri, iar în paralel vor fi urgentate procedurile administrative pentru achiziția restului de doze necesare, a anunțat Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
Bușoi (MMAP): Situația din această vară a fost cu totul neașteptată pentru România, neprevăzută de cei mai buni specialiști
Ceea ce s-a întâmplat în această vară din punct de vedere hidrometeorologic nu a putut fi prevăzut nici de cele mai bune prognoze europene și internaționale și, în ciuda unor eforturi, n-am reușit să asigurăm un debit corespunzător al apei la intrarea în țară pentru redeschiderea în siguranță a reactoarelor de la Cernavodă, a decla
Conferință de deschidere a evenimentului Energy Expo 2026, organizată miercuri
Specialiști din decidenți din domeniile Energie și Mediu vor fi prezenți, miercuri, la conferința de deschidere a evenimentului Energy Expo 2026, ce va avea loc în perioada 24 - 25 septembrie în incinta Romaero. Potrivit organizatorilor, în cadrul dezbaterii vor fi prezenți invitați externi, reprezentanți ai Cancelariei prim-
Forum dedicat transportului și infrastructurii strategice, organizat miercuri la București
Cea de-a noua ediție a forumului regional EECONNECTED, dedicat transportului multimodal, logisticii și infrastructurii strategice, va avea loc miercuri, la București, și va reuni reprezentanți ai companiilor de transport și logistică, operatorilor portuari și feroviari, industriei, infrastructurii, mediului investițional și autorităților publice din mai multe țări eu
Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere evaluarea urgentă a pagubelor și măsuri pentru fermierii afectați de secetă
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită autorităților evaluarea de urgență a pagubelor provocate de seceta pedologică și hidrologică severă din vestul României și adoptarea unui pachet de măsuri adecvat exploatațiilor afectate, avertizând că pierderile înregistrate afectează capacitatea fermierilor de a finanța lucrările pentru anul agricol.
Ministrul Nazare, despre întâlnirile cu investitori în SUA: Președintele a transmis un mesaj de încredere privind traiectoria și credibilitatea României
New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de încredere către investitorii instituționali foarte importanți pentru România în privința traiectoriei și credibilității României în perioada următoare, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, ministr
Cosmin Marinescu (BNR): Perspectivele economice pentru acest an se mentin rezervate sau chiar în teritoriu negativ
Perspectivele economiei românești pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație, după doi ani cu rate modeste de creștere economică, de 0,9% în 2024 și 0,7% în 2025, susține viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'Economia









