Regimul termic va oscila în următoarele două săptămâni (20 iulie - 2 august), la nivelul întregii țări fiind semnalate atât perioade cu vreme călduroasă, cât și cele în care maximele termice vor scădea cu până la nouă grade, în medie, iar instabilitatea atmosferică își va face simțită prezența, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în prognoza de specialitate, publicată luni.
În Banat, în primele două zile vremea va fi călduroasă, cu o medie a temperaturilor maxime de 31 - 32 de grade, apoi se va răcori până vineri (24 iulie), când temperaturile maxime vor ajunge să atingă în medie 25 - 27 de grade. Între 25 și 27 iulie vremea se va încălzi cu aproximativ șapte grade, apoi media maximelor termice va avea variații între 31 și 36 de grade. Temperaturile minime vor urma aceeași tendință, vor fi în scădere de la o medie de 15 grade în primele nopți, până la 12 - 13 grade, în data de 25 iulie. Va urma o ușoară tendință de creștere, iar media minimelor termice se va situa între 15 și 19 grade. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi în prima săptămână, trecător și pe arii restrânse, apoi vor fi posibile pe spații mai extinse.
În Crișana, media maximelor termice va fi de 30...31 de grade în primele două zile, va scădea până spre 24 - 25 de grade în data de 24 iulie, după care se va încălzi treptat și va avea oscilații în general între 29 și 34 de grade. Media minimelor termice se va situa între 11 și 15 grade în prima săptămână și între 15 și 19 grade în cea de-a doua. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi în prima săptămână, trecător și pe arii restrânse, apoi vor fi posibile pe spații mai extinse.
În Transilvania, temperaturile maxime vor scădea de la o medie de 27 de grade în zilele de 20 și de 21 iulie, până spre valori de 22 - 23 de grade, în data de 24 iulie. În următoarele trei zile se va încălzi cu 8 - 9 grade, apoi media maximelor de temperatură se va situa între 28 și 32 de grade. Media minimelor termice va fi în scădere, de la 14 grade în prima noapte, până la 9 - 10 grade, în intervalul 23 - 26 iulie. Va urma o încălzire, astfel încât media temperaturilor minime va avea valori de la 12 la 16 grade. Perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică vor fi posibile aproape zilnic.
În Maramureș, media maximelor termice va scădea de la 28...29 de grade în primele două zile, până la 23 de grade în ziua de 24 iulie. Vor urma trei zile de încălzire (cu 7 - 8 grade), iar ulterior maximele termice vor fi în medie între 29 și 33 de grade. Se va resimți și o scădere a minimelor termice, a căror medie va fi de 13 grade la începutul intervalului, respectiv de 11 - 12 grade între 23 și 25 iulie. Din data de 26 iulie media temperaturilor minime va crește și va avea valori în general între 12 și 17 grade. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi posibile aproape în fiecare zi.
În Moldova, în prima săptămână media maximelor termice se va situa între 23 și 28 de grade, iar în cea de-a doua între 29 și 34 de grade. Media minimelor termice va scădea de la 17 grade în prima noapte, până la 12 grade în jurul datei de 25 iulie, apoi va crește și se va încadra în general între 14 și 19 grade. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi posibile aproape în fiecare zi.
În Dobrogea, media maximelor termice va fi de 30 de grade în primele două zile, va scădea până spre 24 - 25 de grade în data de 22 iulie, apoi se va încălzi treptat și va avea valori între 27 și 32 de grade. Media minimelor termice va coborî de la 20 de grade în prima noapte, până la 15 - 17 grade, între 23 și 26 iulie. Va urma o perioadă de creștere a minimelor termice, până la o medie de 19 - 20 de grade în ultimele zile de prognoză. Vor fi posibile manifestări de instabilitate atmosferică aproape zilnic.
În Muntenia, media maximelor termice va fi în scădere de la 32 de grade în prima zi, la 24 de grade în 22 iulie. Se va încălzi cu aproximativ opt grade până la începutul celei de-a doua săptămâni, apoi temperaturile maxime vor avea o medie care se va încadra între 31 și 35 de grade. Minimele termice vor scădea de la o medie de 18 grade la începutul intervalului, la una de 13 - 15 grade între 23 și 27 iulie. Va urma o săptămână în care minimele termice vor fi în general în creștere, dar ușoară. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii relativ extinse în prima săptămână, apoi pe suprafețe mici.
În Oltenia, temperaturile maxime vor scădea de la o medie de 27 de grade în zilele de 20 și de 21 iulie, până spre valori de 24 - 25 de grade, în data de 24 iulie. În următoarele trei zile se va încălzi cu 8 - 9 grade, apoi media maximelor de temperatură se va situa între 30 și 35 de grade. Media minimelor termice va fi în scădere, de la 19 grade în prima noapte, până la 12 - 13 grade în intervalul 23 - 26 iulie. Va urma o încălzire, astfel încât media temperaturilor minime va avea valori de la 15 la 19 grade. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi posibile aproape în fiecare zi.
La munte, vremea va fi în răcire până în jurul datei de 24 iulie, când media maximelor termice va scădea de la o medie de 19 grade la începutul intervalului, la una de 12. - 13 grade între 23 și 25 iulie, iar a minimelor de temperatură, de la 11 grade la 6 grade. Din 26 iulie se va încălzi ușor și treptat, astfel că, în ultimele zile de prognoză, maximele termice vor fi în medie de 18 - 22 de grade, iar minimele de 11 - 13 grade. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi posibile pe tot parcursul intervalului de referință. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
ANM: Vreme oscilantă în următoarele două săptămâni, în întreaga țară

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un loc de cazare la 4,5 studenți în principalele centre universitare din România (analiză)
București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara concentrează peste 361.000 de studenți, respectiv 62% din totalul la nivel național, în timp ce oferta publică și privată de locuri de cazare însumează aproximativ 80.000 de locuri, ceea ce înseamnă, în medie, un loc la aproximativ 4,5 studenți, potrivit unei analize reali
Bursa de la București a deschis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de miercuri, cu un rulaj de 4,9 milioane de lei (930.000 euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,17%, iar indicele BET-Plus, c
Frăsineanu: România trebuie să fie competitivă pe piața energiei electrice, în plan economic și industrial
România trebuie să accelereze competitivitatea pe piața energiei electrice, în plan economic și industrial, a declarat, miercuri, consiliera de stat în Cancelaria prim-ministrului, Mihaela Frăsineanu, într-o conferință pe teme de energie. 'Am văzut anul acesta, mai mult ca oricând, suprapunerea dintre schimbăr
ANSVSA: Campania de vaccinare a ovinelor și caprinelor este prevăzută să înceapă cel târziu la 1 octombrie
ANSVSA: Campania de vaccinare a ovinelor și caprinelor este prevăzută să înceapă cel târziu la 1 octombrie
Buşoi (ME): Situaţia din această vară a fost cu totul neaşteptată pentru România, neprevăzută de cei mai buni specialişti
Ceea ce s-a întâmplat în această vară din punct de vedere hidrometeorologic nu a putut fi prevăzut nici de cele mai bune prognoze europene şi internaţionale şi, în ciuda unor eforturi, n-am reuşit să asigurăm un debit corespunzător al apei la intrarea în ţară pentru redeschiderea în siguranţă a reactoarelor de la Cernavodă, a decla
Conferință de deschidere a evenimentului Energy Expo 2026, organizată miercuri
Specialiști din decidenți din domeniile Energie și Mediu vor fi prezenți, miercuri, la conferința de deschidere a evenimentului Energy Expo 2026, ce va avea loc în perioada 24 - 25 septembrie în incinta Romaero. Potrivit organizatorilor, în cadrul dezbaterii vor fi prezenți invitați externi, reprezentanți ai Cancelariei prim-
Forum dedicat transportului și infrastructurii strategice, organizat miercuri la București
Cea de-a noua ediție a forumului regional EECONNECTED, dedicat transportului multimodal, logisticii și infrastructurii strategice, va avea loc miercuri, la București, și va reuni reprezentanți ai companiilor de transport și logistică, operatorilor portuari și feroviari, industriei, infrastructurii, mediului investițional și autorităților publice din mai multe țări eu
Buzoianu: Nu ne încântă să tăiem panglici la proiecte care nu mai produc energia pe care și-au propus-o de la început
Nu ne încântă să tăiem panglici la proiecte care nu mai ajung niciodată să producă energia pe care și-au propus-o de la bun început, a declarat, miercuri, într-o conferință pe teme de energie, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. 'Când am ajuns la Ministerul Med









