Centrele de Aport Voluntar sunt o primă verigă a lanțului de valorificare pentru deșeurile provenite din renovări și lucrări de construcții realizate de populație, dar acestea ar trebui mai departe să poată să fie preluate și valorificate, a declarat, joi, într-o conferință de specialitate, Anca Ginavar, directoarea Direcției Generale Dezvoltare Teritorială din Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLAP).
'Sectorul construcțiilor este un sector care este responsabil de un consum foarte ridicat și de materii prime, dar și generează cea mai mare cantitate de deșeuri la nivel european. Din această cauză este un domeniu extrem de important, chiar dacă cu problematici particulare, în care economia circulară poate să aibă un impact foarte puternic. Dar obiectivul nu mai este doar cum gestionăm deșeurile rezultate din construcții și demolări, ci cum prevenim producerea acestora, cum prelungim durata de viață a clădirilor prin renovare și modernizare, dar și cum valorificăm materialele rezultate atunci când o construcție este modificată sau demolată. Evident, la momentul la care se face o renovare de școală, o demolare a unei clădiri publice vechi și reconstruirea unei clădiri noi la standardele actuale, nu mai putem vorbi de ducerea acestor lucruri la Centrele de Aport Voluntar(...) Bineînțeles, Centrele de Aport Voluntar sunt o primă verigă a lanțului de valorificare pentru deșeurile provenite din renovări și lucrări de construcții realizate de populație, dar acestea ar trebui mai departe să poată să fie preluate și valorificate. Întrebarea este ce se întâmplă cu ele după ce le-am dus acolo la Centru?', a afirmat Ginavar.
În acest context, reprezentanta MDLAP a precizat că se lucrează împreună cu o serie de factori din mediul public și privat din cadrul Comitetului 4 privind construcțiile, din totalul comitetelor care implementează Strategia Națională de Economie Circulară, la un proiect de lege pentru economia circulară în construcții.
'Nu este o lege de gestionarea deșeurilor, este o lege legată de economia circulară în construcții pentru că, așa cum am spus, este importantă atât înțelegerea întregului ciclu de la concepere, planificare, proiectare, execuție, utilizare, post-utilizare a construcției, stabilirea unor obligativități pentru fiecare tip de factori (...) Sunt multe lucruri pe care trebuie să le facem împreună și să le facem mai bine, pentru că pe lângă toate instrumentele pe care noi le gândim și le asigurăm, așa cum se vede, până la urmă ajunge să fie o chestiune și de comportament, și de înțelegere și de acceptabilitate socială. Nu vreau să spun unde locuiesc în București, că nu are importanță, dar realitatea ne arată că aceste Centre de Aport Voluntari, acele insule, în clipa de față, sunt puse cu bune intenții, dar într-o modalitate în care ele nu sunt accesibile. Cantitatea, evoluția societății și societatea de consum exagerat a făcut să se genereze o cantitate enormă de deșeuri care nu mai are unde să fie depozitată. Pe de o parte, cetățenii le lasă în fața acelor insule pentru că acele insule sunt deja pline când se duc cu deșeurile acolo. Sau sunt situații în care persoane foarte în vârstă nu au posibilitatea financiară sau logistică să scape de deșeuri (...) Avem situații în țară în care insulele au fost înghesuite undeva, unde s-a mai găsit teren, după retrocedări (...) s-au retrocedat rezervele de teren, iar acele noi insule ecologice acum au anulat trotuarul și cetățenii, mama cu copilul nu mai are pe unde să meargă, sau bunica cu bastonul', a explicat Anca Ginavar.
În opinia acesteia, Centrele de Aport Voluntar sunt un lucru extrem de important și 'le așteptăm cu mare interes și în București'.
Centrele de Aport Voluntar sunt spații publice amenajate unde cetățenii pot aduce gratuit deșeurile care nu pot fi aruncate în pubela obișnuită sau preluate prin sistemul stradal. Lista cuprinde deșeuri voluminoase (mobilier vechi, saltele, covoare), deșeuri periculoase (vopseluri, solvenți, baterii auto, uleiuri uzate), deșeuri din construcții și demolări (resturi de la renovări, precum: moloz, gresie, faianță), alte reciclabile (anvelope, sticlă, materiale textile, metal, lemn) și echipamente electrice și electronice (DEEE) - televizoare, frigidere, mașini de spălat.
Reprezentanți ai administrației publice locale și centrale, din partea Consiliilor Județene, primăriilor, ai operatorilor de salubritate și furnizori de soluții pentru infrastructura de mediu participă, joi, la o nouă conferință dedicată accelerării implementării și operaționalizării Sistemelor de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) și Centrelor cu Aport Voluntar (CAV). AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Ginavar (MDLAP): Centrele de Aport Voluntar sunt o primă verigă a lanțului de valorificare a deșeurilor provenite din construcții

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Majoritatea firmelor de construcții percep contextul politic și fiscal actual o amenințare directă la adresa propriilor afaceri (analiză)
Peste trei sferturi (76,9%) dintre companiile din construcții se așteaptă la impact negativ din cauza instabilității politice și fiscale, potrivit celei mai recente ediții a analizei 'TOP 100 Antreprenori în Construcții din România', publicată joi. Cercetarea, realizată de IBC Focus, arată, totodată, faptul că, dintre antre
Nazare: România discută cu DFC pentru construirea unui fond de investiții România-SUA
România discută cu US International Development Finance Corporation (DFC) pentru construirea unui fond de investiții România-SUA, care să reunească Banca de Investiții și Dezvoltare, capital privat american și alte surse de finanțare, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Proiecte concrete România-SUA, după u
Curtea de Conturi: Administrațiile locale trebuie să găsească un echilibru între veniturile proprii și transferurile de la bugetul de stat
Curtea de Conturi: Administrațiile locale trebuie să găsească un echilibru între veniturile proprii și transferurile de la bugetul de stat
Vicepreședintele ARICE: România a avut și are întotdeauna relații excelente cu toate țările latino-americane
România a avut și are întotdeauna relații excelente cu toate țările latino-americane, iar numeroasele domenii în care există bani europeni pot reprezenta oportunități pentru companiile din America Latină de a înființa firme în țara noastră și accesa, astfel, miliardele de euro din programele Uniunii Europene, a declarat, joi, la un forum
Stocklosa (CCIB): Dorim să încurajăm companiile din America Latină să privească România ca pe o destinație de investiții
Firmele românești trebuie să devină mai active și pe piețele din afara Uniunii Europene (UE), iar pe de altă parte dorim să încurajăm companiile din America Latină să privească România ca pe o destinație de investiții și ca pe o poartă de acces către UE, a declarat, joi, la un forum de specialitate, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Muni
APIA: Sprijin financiar de peste 2,1 milioane lei pentru crescătorii de animale
Peste 2,1 milioane de lei au ajuns la crescătorii de animale în baza cererilor de plată aferente serviciilor prestate în luna iulie 2026, a anunțat joi, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Potrivit unui comunicat al instituției, APIA, prin intermediul centrelor județene, efectuează plata ajutorului de stat &i
Cifra de afaceri din serviciile de piață prestate populației, în scădere cu 9% în primele șapte luni
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației a scăzut cu 9%, pe serie brută, în primele șapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca urmare a scăderilor înregistrate la activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (-16,6%), serviciile de coafură și alte activități de înfrumuse
INS: Afacerile din comerțul cu autovehicule și motociclete au scăzut cu 2,4% în primele șapte luni ale anului
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut, pe serie brută, cu 2,4% în primele șapte luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, și cu 1,3% pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.









