ARAS Salvage a încheiat miercuri, în jurul orei 14:35, prima etapă a operațiunii de ridicare a remorcherului scufundat lângă portul Midia de la o adâncime de 26 de metri, la aproximativ 8 kilometri în largul Mării Negre, informează Midia Marine Terminal.
Potrivit unui comunicat al companiei, intervenția continuă cu evacuarea apei din interiorul navei, proces estimat să dureze până la 12 ore. Evacuarea apei din interiorul remorcherului este realizată cu pompe specializate, introduse fără accesarea interiorului navei, aceasta rămânând securizată.
'În cursul dimineții, scafandrii ARAS Salvage au identificat, în timpul operațiunilor de pregătire a remorcherului pentru ridicare, trupul unuia dintre colegii dispăruți, care a fost ulterior recuperat și transferat către Portul Midia, cu respectarea procedurilor de siguranță, dar și a dispozițiilor organelor de anchetă. Aceleași proceduri rămân aplicabile pe parcursul operațiunii de ranfluare și în cazul celorlalți doi colegi rămași dispăruți, până la această oră', se arată în comunicat.
Remorcherul va fi adus la cheu la finalul săptămânii, cu mențiunea că estimările contractorului au caracter orientativ și pot suferi modificări în funcție de evoluția operațiunilor, condițiile meteorologice și cerințele de siguranță aplicabile.
Remorcherul Astana al companiei Midia Marine Terminal s-a scufundat, în luna martie, în timpul manevrelor de asistență la descărcare efectuate pentru un tanc petrolier aflat la terminalul off-shore din Portul Midia. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Prima etapă a operațiunii de ridicare la suprafață a remorcherului scufundat la Midia, încheiată; a fost găsit trupul unui marinar

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trenul internațional IRN 461 este oprit pe podul Giurgiu-Ruse din cauza unei probleme la locomotivă
Trenul internațional IRN 461 'România', operat de CFR Călători pe teritoriul României, este oprit temporar pe podul feroviar Giurgiu - Ruse, în zona aflată pe teritoriul Bulgariei, ca urmare a unei probleme tehnice apărute la locomotivă, a anunțat duminică Compania Națională de Căi Ferate CFR SA. Potrivit administratorului de infrastr
Bursa de la București a pierdut în această săptămână 8,89 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la București a pierdut în această săptămână 8,89 miliarde de lei la capitalizare
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea și modernizarea infrastructurii de rețea din centrele de date
Distribuție Energie Electrică România (DEER) intenționează să achiziționeze un sistem pentru securizarea și modernizarea infrastructurii de rețea din centrele sale de date, valoarea estimată a contractului fiind de 7,7 milioane de lei, fără TVA, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Prin ace
ANM: Cod galben de vânt pe raza a 13 județe, luni, vremea se răcește și plouă până joi
Meteorologii au emis, duminică, o atenționare Cod Galben de intensificări ale vântului, ce vizează, luni, un număr de 13 județe. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), luni, 21 septembrie, între orele 12:00 - 21:00, vântul va avea intensificări în Oltenia, centrul și sudul Moldovei, Munții Banatului, jumătatea de vest
Nazare: Consolidarea fiscală nu este destinația. Este fundația de pe care trebuie să începem următoarea etapă de dezvoltare
România nu poate alege între consolidare și creștere, are nevoie de amândouă, trebuie să reducă cheltuielile ineficiente și să organizeze mai bine marile servicii publice, dar trebuie în același timp să protejeze investițiile, infrastructura, apărarea, energia și conectarea economică a țării, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Finanțelo
Patru companii din zece nu au politici de restricționare a utilizării aplicațiilor AI din afara platformelor aprobate (raport)
Aproape trei sferturi dintre companiile globale (73%) integrează tehnologii AI, însă 40% nu au politici care să restricționeze utilizarea aplicațiilor de acest tip din afara proceselor sau platformelor aprobate, potrivit cercetării Eset SMB Cyber Readiness Index 2026, publicată recent într-un articol de pe blogul din România al producătorului de soluții ant
Romsilva alocă aproape 2,4 milioane de lei pentru servicii de amenajare a pădurilor din Hunedoara
Direcția Silvică Hunedoara, sucursală a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, intenționează să achiziționeze servicii de amenajare a pădurilor pentru Ocolul Silvic Brad, pe o suprafață de 18.486,87 hectare, valoarea estimată a contractului fiind de 2,38 milioane de lei, fără TVA, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții
Ministerul Finanțelor a suplimentat cu peste 1 miliard de lei limita de cheltuieli pentru plata compensărilor la energie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avizat suplimentarea limitei de cheltuieli a Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale cu 1,058 miliarde de lei, pentru asigurarea plăților care trebuie efectuate în luna septembrie 2026, a anunțat sâmbătă Ministerul Finanțelor. Potrivit sursei citate, cea mai mare parte a sumei, r









