Cele 11 programe finanțate prin cea de-a doua Contribuție Elvețiană, în valoare totală de aproximativ 221,5 milioane franci elvețieni (peste 1,2 miliarde lei), sunt în implementare, primele cereri de rambursare, însumând 805.269,17 CHF (peste 4.5 milioane lei), fiind depuse, iar alte cereri se află în proces de certificare, informează Ministerul Finanțelor, printr-un comunicat.
Potrivit sursei citate, cele mai mari decontări sunt estimate pentru perioada 2027-2028.
Miercuri, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat la reuniunea anuală a Programului de cooperare elvețiano-român, găzduită de Ministerul Finanțelor. Discuțiile au vizat stadiul celor 11 programe finanțate prin contribuția elvețiană, primele plăți, economiile care pot fi refolosite și direcțiile viitoare ale parteneriatului dintre România și Elveția.
Programele finanțate acoperă domenii cu impact direct: sănătate, educație duală, cercetare, siguranță publică, justiție, eficiență energetică, dezvoltare regională, incluziune socială și sprijin pentru IMM-uri.
În prezent, toate programele se află în implementare, acestea vizând atât beneficiari de la nivel central (instituții din domeniul justiției și siguranței publice, educației duale, sănătății, institute de cercetare, Metrorex S.A), cât și beneficiari de la nivel local (UAT-ri, centre de sănătate mintală pediatrice, școli), IMM-uri, ONG-uri.
'România are astăzi o dublă responsabilitate: să continue corecția fiscală și, în același timp, să accelereze investițiile care produc dezvoltare. De aceea, parteneriatele stabile, precum cel cu Elveția, sunt foarte importante. Parteneriatul cu Elveția înseamnă proiecte care trebuie să se vadă concret: competențe mai bune prin educație duală, sprijin pentru IMM-uri, servicii publice mai bune, investiții în eficiență energetică și soluții pentru comunități vulnerabile. Toate cele 11 programe sunt acum în implementare, iar prioritatea noastră este să folosim fiecare resursă disponibilă cu seriozitate, transparență și impact real pentru beneficiari. Într-o perioadă în care România trebuie să își consolideze credibilitatea economică și să avanseze în procesul de aderare la OCDE, astfel de programe contează nu doar prin prisma finanțării, ci și prin standardele de lucru, predictibilitate și responsabilitate financiară pe care le aduc', a declarat ministrul Finanțelor, citat în comunicat.
Primele rambursări depuse acoperă, în această etapă, în principal costuri de management. Cererile consistente pentru activitățile de fond sunt așteptate din a doua parte a anului 2026, iar vârful plăților este estimat pentru 2027 și 2028.
În cadrul reuniunii de miercuri au fost discutate și dificultățile apărute în implementare, inclusiv întârzieri generate de proceduri de achiziții sau contestații.
'Ministerul Finanțelor susține o abordare pragmatică: proiectele care au blocaje temporare trebuie sprijinite să avanseze, nu penalizate automat prin tăieri sau modificări majore de buget', se subliniază în comunicat.
Cele două părți au discutat și despre viitorul cooperării bilaterale, în contextul dezbaterilor din Elveția privind un mecanism mai stabil de sprijin pentru coeziunea europeană.
'Partea română susține un cadru predictibil, care să permită planificarea proiectelor pe termen lung și extinderea apelurilor competitive pentru selectarea beneficiarilor și partenerilor', precizează sursa citată.
Potrivit reprezentanților ministerului, o direcție importantă pentru următoarea etapă este deschiderea unor competiții mai largi de proiecte. Aceasta ar permite atragerea unui număr mai mare de beneficiari, mai multă inovație și parteneriate mai diverse între instituții românești, organizații elvețiene și actori internaționali.
Programul are și o dimensiune economică importantă. Elveția este un investitor relevant în România, în sectoare cu valoare adăugată ridicată, precum industria farmaceutică, construcțiile, sectorul bancar, iar cooperarea poate susține această prezență prin educație duală, finanțare pentru IMM-uri, tehnologii curate și standarde corporative solide.
'Parteneriatul este relevant și pentru obiectivul strategic al României de aderare la OCDE. Programele finanțate de Elveția sprijină valori și standarde asociate economiilor avansate: stabilitate, reformă, transparență, coeziune și responsabilitate financiară', transmite MF.
La reuniune au participat reprezentanți ai Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, ai Secretariatului de Stat pentru Afaceri Economice, ai Biroului Contribuției Elvețiene, precum și reprezentanți ai instituțiilor române implicate în coordonarea, plata și auditarea programului. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
MF : Cele 11 programe, în valoare de peste 1,2 miliarde lei, finanțate prin Contribuția Elvețiană, se află în implementare

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trenul internațional IRN 461 este oprit pe podul Giurgiu-Ruse din cauza unei probleme la locomotivă
Trenul internațional IRN 461 este oprit pe podul Giurgiu-Ruse din cauza unei probleme la locomotivă
Bursa de la București a pierdut în această săptămână 8,89 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la București a pierdut în această săptămână 8,89 miliarde de lei la capitalizare
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea și modernizarea infrastructurii de rețea din centrele de date
Distribuție Energie Electrică România (DEER) intenționează să achiziționeze un sistem pentru securizarea și modernizarea infrastructurii de rețea din centrele sale de date, valoarea estimată a contractului fiind de 7,7 milioane de lei, fără TVA, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Prin ace
ANM: Cod galben de vânt pe raza a 13 județe, luni, vremea se răcește și plouă până joi
Meteorologii au emis, duminică, o atenționare Cod Galben de intensificări ale vântului, ce vizează, luni, un număr de 13 județe. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), luni, 21 septembrie, între orele 12:00 - 21:00, vântul va avea intensificări în Oltenia, centrul și sudul Moldovei, Munții Banatului, jumătatea de vest
Nazare: Consolidarea fiscală nu este destinația. Este fundația de pe care trebuie să începem următoarea etapă de dezvoltare
România nu poate alege între consolidare și creștere, are nevoie de amândouă, trebuie să reducă cheltuielile ineficiente și să organizeze mai bine marile servicii publice, dar trebuie în același timp să protejeze investițiile, infrastructura, apărarea, energia și conectarea economică a țării, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Finanțelo
Patru companii din zece nu au politici de restricționare a utilizării aplicațiilor AI din afara platformelor aprobate (raport)
Aproape trei sferturi dintre companiile globale (73%) integrează tehnologii AI, însă 40% nu au politici care să restricționeze utilizarea aplicațiilor de acest tip din afara proceselor sau platformelor aprobate, potrivit cercetării Eset SMB Cyber Readiness Index 2026, publicată recent într-un articol de pe blogul din România al producătorului de soluții ant
Romsilva alocă aproape 2,4 milioane de lei pentru servicii de amenajare a pădurilor din Hunedoara
Direcția Silvică Hunedoara, sucursală a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, intenționează să achiziționeze servicii de amenajare a pădurilor pentru Ocolul Silvic Brad, pe o suprafață de 18.486,87 hectare, valoarea estimată a contractului fiind de 2,38 milioane de lei, fără TVA, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții
Ministerul Finanțelor a suplimentat cu peste 1 miliard de lei limita de cheltuieli pentru plata compensărilor la energie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avizat suplimentarea limitei de cheltuieli a Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale cu 1,058 miliarde de lei, pentru asigurarea plăților care trebuie efectuate în luna septembrie 2026, a anunțat sâmbătă Ministerul Finanțelor. Potrivit sursei citate, cea mai mare parte a sumei, r









