Curtea de Conturi recomandă dezvoltarea serviciilor medicale ambulatorii pentru creșterea accesului pacienților la servicii de sănătate, reducerea spitalizărilor evitabile și utilizarea mai eficientă a resurselor din sistemul sanitar.
Recomandările sunt incluse într-un audit al performanței privind modul de organizare și funcționare a ambulatoriilor integrate din unitățile sanitare subordonate Ministerului Sănătății, care a vizat perioada 2022-2024.
Potrivit unui comunicat al instituției transmis miercuri AGERPRES, în cadrul misiunii au fost analizate organizarea și funcționarea ambulatoriilor integrate din structura celor 56 de unității sanitare subordonate ministerului, investițiile realizate, dotările disponibile, resursa de personal (medici specialiști), serviciile medicale oferite în ambulatoriu, accesibilitatea acestora, precum și posibilele cazuri de spitalizare evitabile.
''În perioada auditată, ambulatoriul integrat nu a fost funcțional în toate unitățile sanitare subordonate MS. Din 56 de unități sanitare cu paturi, ambulatoriile integrate au fost funcționale numai în 47 de spitale, iar trei au asigurat aceste servicii numai pentru pacienții internați. Cauzele pentru care ambulatoriile integrate nu au funcționat sunt complexe și interdependente: limitările legate de resursele umane, lipsa spațiului adecvat și particularitățile profilului medical al unităților'', se menționează în comunicat.
Conform sursei, accesibilitatea la serviciile medicale oferite în ambulatoriul integrat al unităților sanitare din subordinea MS a fost limitată de existența unor timpi de așteptare semnificativi pentru anumite specialități medicale. Astfel, intervalul dintre data programării și data efectivă a consultației a variat de la câteva zile până la câteva luni, aspect care a afectat asigurarea acordării unor servicii medicale necesare pacienților.
Curtea de Conturi consideră că măsurile luate în perioada auditată pentru dezvoltarea serviciilor medicale oferite în ambulatoriul integrat al unităților sanitare nu au avut efectul așteptat privind reducerea spitalizărilor.
Astfel, în anul 2024 față de anul 2022, în unitățile sanitare menționate, spitalizarea de zi a crescut aproximativ cu 22%, iar spitalizarea continuă cu 21%. De asemenea, numărul de cazuri de spitalizări evitabile a crescut cu aproximativ 34% în anul 2024 față anul 2022, raportat la cele cinci patologii cuprinse în lista restrânsă de coduri ICD10-AM(OECD).
În condițiile unei finanțări insuficiente, ale deficitului de spații, dotări și medici care au asigurat servicii în ambulatoriul integrat, acesta nu a funcționat ca un filtru eficient al spitalizărilor, ceea ce se reflectă în creșterea numărului internărilor și costurilor aferente.
''Dezvoltarea serviciilor medicale ambulatorii poate avea un impact semnificativ asupra eficienței și sustenabilității sistemului de sănătate, prin reducerea presiunii asupra spitalizării și gestionarea eficientă a cazurilor ce pot fi tratate în ambulatoriu. Aceasta contribuie la scurtarea timpilor de așteptare, facilitează diagnosticarea precoce și inițierea tratamentului în stadii incipiente, prevenind astfel apariția complicațiilor și necesitatea terapiilor avansate pentru pacienți. Totodată, orientarea către îngrijirea ambulatorie favorizează utilizarea mai eficientă a resurselor sistemului de sănătate, prin reducerea costurilor asociate spitalizării continue care ar fi putut fi evitate, contribuind astfel la creșterea gradului de economicitate și la optimizarea alocării resurselor disponibile'', subliniază Curtea de Conturi.
Potrivit raportului de audit, pentru extinderea serviciilor medicale oferite în regim ambulatoriu în unitățile sanitare cu paturi este necesară o abordare integrată, care să includă aspecte privind finanțarea, investiții în infrastructură, digitalizare, resursa umană specializată și politici eficiente de accesibilitate și comunicare.
În cadrul auditului au fost adresate Ministerului Sănătății o serie de recomandări pentru: organizarea și funcționarea ambulatoriilor integrate în unitățile subordonate MS, astfel încât să fie asigurat accesul pacienților la servicii medicale specializate în regim ambulatoriu integrat; reducerea timpilor de așteptare și creșterea accesibilității pacienților la serviciile medicale din ambulatoriul integrat; dezvoltarea serviciilor medicale oferite în ambulatoriul integrat și reducerea numărului de spitalizări, ținând cont de specificul și profilul fiecărei unități sanitare. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Curtea de Conturi recomandă dezvoltarea serviciilor medicale ambulatorii pentru reducerea spitalizărilor și utilizarea eficientă a resurselor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trenul internațional IRN 461 este oprit pe podul Giurgiu-Ruse din cauza unei probleme la locomotivă
Trenul internațional IRN 461 'România', operat de CFR Călători pe teritoriul României, este oprit temporar pe podul feroviar Giurgiu - Ruse, în zona aflată pe teritoriul Bulgariei, ca urmare a unei probleme tehnice apărute la locomotivă, a anunțat duminică Compania Națională de Căi Ferate CFR SA. Potrivit administratorului de infrastr
Bursa de la București a pierdut în această săptămână 8,89 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu peste 354,03 milioane de lei (+93,16%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 680,98 miliarde de lei, în
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea și modernizarea infrastructurii de rețea din centrele de date
Distribuție Energie Electrică România (DEER) intenționează să achiziționeze un sistem pentru securizarea și modernizarea infrastructurii de rețea din centrele sale de date, valoarea estimată a contractului fiind de 7,7 milioane de lei, fără TVA, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Prin ace
ANM: Cod galben de vânt pe raza a 13 județe, luni, vremea se răcește și plouă până joi
Meteorologii au emis, duminică, o atenționare Cod Galben de intensificări ale vântului, ce vizează, luni, un număr de 13 județe. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), luni, 21 septembrie, între orele 12:00 - 21:00, vântul va avea intensificări în Oltenia, centrul și sudul Moldovei, Munții Banatului, jumătatea de vest
Nazare: Consolidarea fiscală nu este destinația. Este fundația de pe care trebuie să începem următoarea etapă de dezvoltare
România nu poate alege între consolidare și creștere, are nevoie de amândouă, trebuie să reducă cheltuielile ineficiente și să organizeze mai bine marile servicii publice, dar trebuie în același timp să protejeze investițiile, infrastructura, apărarea, energia și conectarea economică a țării, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Finanțelo
Patru companii din zece nu au politici de restricționare a utilizării aplicațiilor AI din afara platformelor aprobate (raport)
Aproape trei sferturi dintre companiile globale (73%) integrează tehnologii AI, însă 40% nu au politici care să restricționeze utilizarea aplicațiilor de acest tip din afara proceselor sau platformelor aprobate, potrivit cercetării Eset SMB Cyber Readiness Index 2026, publicată recent într-un articol de pe blogul din România al producătorului de soluții ant
Romsilva alocă aproape 2,4 milioane de lei pentru servicii de amenajare a pădurilor din Hunedoara
Direcția Silvică Hunedoara, sucursală a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, intenționează să achiziționeze servicii de amenajare a pădurilor pentru Ocolul Silvic Brad, pe o suprafață de 18.486,87 hectare, valoarea estimată a contractului fiind de 2,38 milioane de lei, fără TVA, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții
Ministerul Finanțelor a suplimentat cu peste 1 miliard de lei limita de cheltuieli pentru plata compensărilor la energie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avizat suplimentarea limitei de cheltuieli a Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale cu 1,058 miliarde de lei, pentru asigurarea plăților care trebuie efectuate în luna septembrie 2026, a anunțat sâmbătă Ministerul Finanțelor. Potrivit sursei citate, cea mai mare parte a sumei, r









