Blocul Național Sindical (BNS) îi invită pe lucrătorii de pe platformele digitale care activează în România să se alăture Sindicatului Lucrătorilor Europeni (SLE), o structură dedicată celor care activează prin aplicații, precum Uber, Bolt, Glovo, Wolt, pentru a beneficia de reprezentare, sprijin și protecție în fața platformelor și a autorităților.
De altfel, organizația sindicală își exprimă profunda indignare față de incidentul petrecut duminică, 14 iunie, la Arad, unde un livrator, cetățean din Sri Lanka, a fost agresat fizic și verbal în timpul serviciului, în curtea unei unități medicale.
'Astfel de comportamente sunt inadmisibile și contravin valorilor fundamentale ale unei societăți care respectă munca, demnitatea și drepturile omului. BNS dezaprobă cu fermitate orice formă de agresiune la adresa lucrătorilor - fie ei români sau străini - și atrage atenția că munca trebuie respectată, indiferent de domeniu sau de forma contractuală. Din păcate, aceste cazuri sunt tot mai des întâlnite, iar asta ne îngrijorează profund. Pentru toți lucrătorii din economia digitală (livratori, șoferi, colaboratori ai platformelor), BNS oferă asistență juridică și sprijin gratuit în situații de abuz, hărțuire sau violență. BNS îi invită pe lucrătorii de pe platformele digitale care activează în România să se alăture Sindicatului Lucrătorilor Europeni (SLE), o structură dedicată celor care activează prin aplicații precum Uber, Bolt, Glovo, Wolt și altele', se arată într-un comunicat al BNS.
Potrivit sursei citate, cei care vor adera la SLE vor beneficia, astfel, de reprezentare, sprijin și protecție în fața platformelor și a autorităților, dar și de o voce comună în lupta pentru condiții de muncă echitabile și demne. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lăzăroiu)
BNS invită lucrătorii de pe platformele digitale care activează în România să se alăture Sindicatului Lucrătorilor Europeni

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Finanțelor a suplimentat cu peste 1 miliard de lei limita de cheltuieli pentru plata compensărilor la energie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avizat suplimentarea limitei de cheltuieli a Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale cu 1,058 miliarde de lei, pentru asigurarea plăților care trebuie efectuate în luna septembrie 2026, a anunțat sâmbătă Ministerul Finanțelor. Potrivit sursei citate, cea mai mare parte a sumei, r
Nazare a discutat cu omologul său italian despre consolidarea finanțelor publice și combaterea evaziunii fiscale
România și Italia vor să intensifice cooperarea în domenii precum combaterea evaziunii și fraudei fiscale, digitalizarea administrației fiscale și dezvoltarea unor servicii publice și financiare mai simple și mai accesibile, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în urma discuției cu omologul său italian, Giancarlo Giorgetti. Minis
Hidroelectrica vrea să cumpere servicii de asigurare a răspunderii profesionale cu peste 8 milioane de lei
Hidroelectrica alocă, din fonduri proprii, 8,36 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de asigurare de răspundere civilă profesională a membrilor Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului companiei, inclusiv a președinților, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Conform documentației, o
Nazare: BID are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la fondul RoBOOST
Banca de Investiții și Dezvoltare a României (BID) are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la RoBOOST, noul fond de fonduri destinat finanțării startup-urilor, IMM-urilor și companiilor românești aflate în diferite etape de creștere, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta participă
Fitch spune că România ar putea fi retrogradată la 'junk' dacă se prelungește criza politică
România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria 'junk' (nerecomandat pentru investiții - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka, analistă la agenția de evaluare financiară Fitch Ratings, pentru Bloomberg.
CNPP: Toate situațiile semnalate de Curtea de Conturi vor fi verificate; eventualele diferențe de drepturi, soluționate potrivit legii
Rezultatele auditului financiar efectuat de Curtea de Conturi asupra situațiilor financiare ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) pentru anul 2024 sunt tratate cu maximă seriozitate, iar toate situațiile semnalate vor fi verificate, astfel încât eventualele diferențe de drepturi să fie identificate și soluționate potrivit legii, precizează CNPP, într
CONAF cere autorităților să publice câte firme sunt vizate de noile obligații privind ambalajele
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită autorităților să estimeze și să publice numărul operatorilor economici vizați de noile obligații europene privind ambalajele, defalcat pe clase de mărime, în condițiile în care regulamentul european se aplică din august. Potrivit unui comunicat al organizației, transmis vineri AG
România susține consolidarea cooperării internaționale și a finanțării europene pentru dezvoltarea energiei nucleare (minister)
La nivel european sunt necesare instrumente de finanțare mai concrete pentru noile proiecte nucleare, precum și proceduri mai rapide și mai simple pentru aprobarea ajutorului de stat, susține secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. Potrivit unui comunicat al ministerului, la reuniunea ministerială anuală sub egida OCDE, România a









