Acumulările Măneciu și Paltinu au avut un rol esențial în atenuarea a două viituri semnificative formate în urma precipitațiilor abundente din județul Prahova, unde s-au înregistrat cantități de apă de peste 200 l/mp, a anunțat luni Administrația Națională 'Apele Române'.

Potrivit instituției, în zona acumulărilor Măneciu și Paltinu s-a manifestat un nucleu de precipitații cu intensitate deosebit de mare, iar la Măneciu au fost înregistrate valori istorice ale debitelor afluente.

'La acumularea Măneciu, de pe râul Teleajen, viitura formată în amonte a fost preluată și atenuată în lacul de acumulare. În urma precipitațiilor cu intensitate ridicată înregistrate în bazinele hidrografice din amonte, debitul afluent a crescut rapid, ajungând la aproximativ 250 mc/s, iar debitul evacuat în aval a fost de maximum 60 mc/s', precizează Apele Române.



De asemenea, la acumularea Paltinu au fost dispuse măsuri preventive de exploatare, prin evacuarea controlată a unui debit de aproximativ 18 mc/s.

'În acumularea Paltinu au fost atenuate peste 6 milioane de metri cubi de apă, evacuarea realizându-se controlat, cu debite de aproximativ 18 mc/s', arată sursa citată.

Instituția avertizează că riscul de inundații și de creștere a turbidității apei se menține în zona celor două acumulări, motiv pentru care sunt monitorizate permanent precipitațiile, debitele și exploatarea lucrărilor hidrotehnice.

Totodată, autoritățile au anunțat măsuri pentru menținerea alimentării cu apă a localităților deservite de stațiile de tratare Voila și Vălenii de Munte. În acest scop, va începe umplerea controlată a bazinului de apă curată și vor fi amplasate două motopompe de mare capacitate la priza polderului Izvoarele.

În județul Vrancea, în zona satului Bogza, au fost înregistrate precipitații de peste 100 l/mp, iar echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea sunt pregătite să intervină pentru recalibrarea albiei pârâului Slimnic.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare hidrologică valabilă până marți la ora 12:00 pentru mai multe bazine hidrografice din țară, iar pentru râul Miletin, la stația hidrometrică Șipote din județul Iași, este în vigoare un Cod portocaliu până pe 9 iunie, ora 06:00. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)