Țările din Europa Centrală și de Est au nevoie de reforme pentru a stimula creșterea economică, pe fondul intensificării presiunilor demografice și al provocărilor crescute generate de exporturile Chinei, a declarat marți reprezentantul regional al Fondului Monetar Internațional, transmite Reuters.
Perspectivele de creștere economică pe termen mediu pentru regiunea Europei Centrale și de Est (CEE) au scăzut până la o medie de 2,5% în 2026, de la aproximativ 5% înainte de aderarea la Uniunea Europeană, a precizat Carlos Mulas-Granados în cadrul unei conferințe organizate de portalul de știri financiare portfolio.hu.
'Perspectivele de creștere sunt mai puțin favorabile. Durata necesară pentru a recupera decalajul de convergență (față de Europa de Vest) este mult mai mare', a spus Carlos Mulas-Granados. 'Nu te poți aștepta ca regiunea să crească la fel de rapid în anii următori dacă nu își îmbunătățește potențialul de creștere. Iar acest lucru nu va fi ușor', a adăugat oficialul FMI.
Potrivit lui Carlos Mulas-Granados, contribuția regiunii CEE la creșterea economică a Uniunii Europene a scăzut până la 27% în perioada 2020-2026, de la 30% înainte de pandemia de COVID-19, unul dintre motive fiind înrăutățirea perspectivelor de export ale Germaniei, principalul partener comercial al Europei Centrale.
Mulas-Granados a afirmat că țările din regiunea CEE ar trebui să continue să își diversifice schimburile comerciale ca motor de creștere, să răspundă la declinul demografic prin creșterea ratei de participare pe piața muncii a tinerilor, femeilor și lucrătorilor vârstnici, precum și să accelereze inovarea și pregătirea în domeniul inteligenței artificiale (AI). De asemenea, oficialul FMI a susținut că statele din regiune ar trebui să își transforme sectoarele energie, climă și apărare în noi motoare de creștere, în loc să se bazeze în principal pe furnizori din SUA sau Coreea de Sud pentru achiziția de echipamente, în contextul creșterii cheltuielilor în domeniul apărării. Mulas-Granados a adăugat că viitorul buget al UE ar putea oferi regiunii CEE oportunitatea de a-și transforma modelul de creștere. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
FMI: Europa Centrală are nevoie de reforme pentru a-și îmbunătăți potențialul de creștere

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Circa 800 de expozanți la ALUMINIUM 2026 Dusseldorf
Dusseldorf - Trimisul special AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Circa 800 de expozanți sunt prezenți anul acesta la ALUMINIUM 2026, care se desfășoară în perioada 6-8 octombrie, la Dusseldorf, în Germania, acesta fiind cel mai important eveniment din lume dedicat sectorului aluminiului. Printre companiile participante se
Eurostat: România, Suedia și Germania, cel mai semnificativ avans din UE al vânzărilor cu amănuntul, în august
Volumul comerțului cu amănuntul a crescut cu 0,1% în Uniunea Europeană și în zona euro, în august, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un declin de 0,5% în UE și de 0,6% în zona euro, conform datelor publicate marți de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). în rândul
Ursula von der Leyen: Exportatorii se vor conforma din 2028 normelor comunitare privind emisiile de metan
Comisia Europeană intenționează să acorde firmelor care exportă în UE combustibili fosili o amânare cu un an pentru a se conforma normelor comunitare privind emisiile de metan, în încercarea de a reduce prețurile la energie, a anunțat marți președinta CE, Ursula von der Leyen, transmit DPA și Reuters. 'Astfel preven
China a redus drastic avantajul SUA în domeniul IA (analiză Bloomberg)
Progresele recente ale Chinei în domeniul inteligenței artificiale (IA) au redus 'drastic' avantajul companiilor americane în acest sector, care, în ultimele luni, a devenit unul din principalele fronturi ale rivalității tehnologice dintre Beijing și Washington, a informat agenția Bloomberg, relatează marți EFE. Princ
Noul director financiar al Renault va fi Carine Damois
Directorul financiar al Renault, Duncan Minto, va părăsi compania pentru 'a explora noi oportunități profesionale în afara grupului', la mai puțin de doi după numirea în funcție, a anunțat luni producătorul auto francez, transmite Reuters. Minto, director financiar al Renault din martie 2025, fusese director interimar pentr
Trump îi autorizează pe toți americanii să cumpere motorină scutită de taxe
Președintele american Donald Trump a semnat luni un decret care permite oricui să cumpere motorină scutită de taxe, rezervată în mod normal utilajelor agricole și altor vehicule rutiere, notează AFP. Vorbind la un miting în Nebraska, președintele Statelor Unite a declarat că acest decret 'va permite tuturor să cumpere motorină
Putin a aprobat vânzarea subsidiarei rusești a băncii italiene UniCredit
Președintele Vladimir Putin a aprobat reorganizarea subsidiarei rusești a băncii italiene UniCredit și vânzarea ulterioară a noii entități create în urma procesului de reorganizare, conform unui decret publicat luni pe site-ul Guvernului rus, informează Reuters. Reorganizarea și vânzarea au necesitat aprobarea președintelui,
Șeful BIS avertizează că datoria în creștere ar putea complica gestionarea viitoarelor crize de către băncile centrale
Băncile centrale vor rămâne în centrul gestionării viitoarelor crize financiare, însă creșterea datoriei publice și alte schimbări majore ar putea face sarcina acestora mai dificilă și mai controversată, a declarat luni directorul Băncii Reglementelor Internaționale (BIS), Pablo Hernandez de Cos, transmite Reuters. Hernandez









