Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Deficitul de cont curent al Republicii Moldova a fost, în al doilea trimestru din 2026, de peste 20% din Produsul Intern Brut (PIB), însă, cu toate acestea, 'leul moldovenesc a rămas remarcabil de stabil', a declarat, joi, premierul Vasile Tofan, în cadrul conferinței internaționale 'Coordonarea politicilor pentru convergența cu UE: spațiul fiscal și ancorarea monetară în contextul integrării accelerate', organizată de Banca Națională a Moldovei.
Potrivit acestuia, stabilitatea leului moldovenesc a fost generată de credibilitatea de care Republica Moldova se bucură partenerilor internaționali.
'Moldova de astăzi prezintă un paradox economic interesant. Să analizăm trei cifre! Inflația în luna august a fost de 7%. În zona euro, aceasta a fost de puțin peste 3%. În al doilea trimestru, deficitul de cont curent al Moldovei a fost de peste 20% din PIB. Cu toate acestea, leul moldovenesc a rămas remarcabil de stabil. (...). În mod normal, o inflație mai mare și un deficit extern mare ar trebui să pună o presiune semnificativă asupra monedei. Și totuși, această presiune a fost gestionabilă. Există explicații tehnice, desigur. Dar cred că există și o explicație mai amplă și mai pozitivă. Moldova are astăzi o credibilitate pe care nu o avea înainte. Calea noastră europeană este mai clară. Economia noastră este tot mai integrată în Uniunea Europeană. Iar partenerii noștri internaționali au susținut prin angajamente financiare reale încrederea lor în viitorul european al Moldovei', a afirmat Vasile Tofan.
Acesta a subliniat că rezervele valutare ale Republicii Moldova depășesc cinci miliarde de euro.
'Rezervele noastre valutare depășesc astăzi 5,4 miliarde de euro. Și, important, în luna august, Banca Națională nu a vândut euro pentru a apăra leul; dimpotrivă, a cumpărat valută.
Așadar, stabilitatea pe care o vedem nu este stabilitatea unei economii aflate sub asediu. Ea reflectă rezerve semnificative și încredere în direcția Moldovei', a adăugat primul-ministru.
Șeful Executivului de la Chișinău a vorbit despre pachetul financiar de 1,9 miliarde de lei pe care Uniunea Europeană l-a oferit Republicii Moldova.
'Doar Planul de Creștere al UE oferă 1,9 miliarde de euro pentru Moldova - cel mai mare pachet de sprijin financiar din partea UE din istoria noastră. Aproximativ 500 de milioane de euro au fost deja deblocate. Alți parteneri - Banca Mondială, FMI, BERD, BEI și partenerii noștri bilaterali - oferă, de asemenea, finanțare, investiții și garanții. Acest lucru contează.
Pentru că încrederea nu este un concept economic abstract. Încrederea determină dacă investitorii își păstrează banii într-o țară, dacă băncile continuă să acorde credite, dacă partenerii sunt dispuși să finanțeze dezechilibrele temporare și, în ultimă instanță, dacă o monedă rămâne credibilă', a precizat Tofan.
La conferința 'Coordonarea politicilor pentru convergența cu UE: spațiul fiscal și ancorarea monetară în contextul integrării accelerate', organizată de Banca Națională a Moldovei, participă oficiali ai Comisiei Europene, reprezentanți ai băncilor centrale ale Franței, Ucrainei, Lituaniei, Macedoniei de Nord, Bulgariei, României, Cambodgiei și reprezentanți ai mediului academic. AGERPRES/ (A - editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citește și:










