Sectorul bulgar al turismului a raportat un declin de 9% al vizitatorilor străini în timpul sezonului de vară din 2026, în timp ce continuă schimbările pe piețele care atrag cei mai mulți turiști, a afirmat Ivan Groshev, președintele Asociației agențiilor de turism, informează Novinite.
Pentru prima dată în ultimii ani, Germania nu mai este principala sursă de turiști în stațiunile bulgare de la Marea Neagră. Pe primul loc în funcție de numărul vizitatorilor a ajuns acum Polonia, urmată de Marea Britanie și Cehia. Germania e doar pe locul patru, reflectând modificarea semnificativă a compoziției sosirilor internaționale în Bulgaria.
Groshev a declarat că sectorul turismului continuă să se confrunte cu dificultăți structurale, conectivitatea aeriană limitată fiind unul dintre principalele obstacole în calea creșterii. Oficialul a atras atenția asupra tendinței rezervărilor last-minute, pe fondul actualelor incertitudini geopolitice.
Potrivit lui Groshev, Bulgaria are nevoie de un sprijin guvernamental mai puternic pentru zborurile programate și cele charter, alături de o strategie națională de turism mai eficientă, pentru a rămâne competitivă față de destinațiile rivale din regiune. Acesta a dat ca exemplu Aeroportul din Tirana, unde acum sunt mai multe zboruri decât pe cel din Sofia, subliniind necesitatea îmbunătățirii conectivității internaționale a țării.
Și piața internă de turism indică noi oportunități, în special prin Festivalul Turismului din Plovdiv. Dar Groshev a avertizat că prețurile de cazare ridicate din oraș riscă să limiteze potențialul său și să descurajeze vizitatorii. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Bulgaria: Turiștii polonezi i-au depășit pe cei germani în stațiunile de la Marea Neagră

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia și-a revizuit prognozele privind producția și exporturile de gaze naturale
Ministerul rus al Economiei estimează că țara va produce și va exporta mai puține gaze naturale în acest an decât s-a prognozat anterior, în contextul în care Europa se pregătește să pună capăt ultimelor sale achiziții de gaze rusești, conform unui document guvernamental consultat de Reuters. La începutul acestei
Statele UE susțin modificarea pieței certificatelor de poluare pentru a limita creșterile bruște de preț
Țările membre ale Uniunii Europene au ajuns, miercuri, la un acord privind păstrarea mai multor certificate de poluare excedentare în sistemul comunitar de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), în ideea de a evita creșterile bruște ale prețurilor la carbon, potrivit unor diplomați UE și unui document consultat de Reuters. Planul, propus
Economia Europei rezistă surprinzător de bine la șocul energetic provocat de războiul din Iran
Economia Europei dă semne neașteptate de vitalitate, deși conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina au scumpit energia pentru companii și gospodării, arată o serie de indicatori privind activitatea economică, publicați miercuri, transmite Reuters. Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) relevă faptul că activitatea economică din zon
Autoritățile modifică procedurile de intrare pe Canalul Sulina pentru a reduce perioada de așteptare a navelor
Autoritățile vor începe să autorizeze intrarea navelor care se îndreaptă spre porturile de la Dunăre prin Canalul Sulina în timp ce navele se află încă în Marea Neagră, în loc să le proceseze în interiorul canalului, în încercarea de a elimina o perioadă de așteptare care durează două săptămâni, au declarat
Fermierii din California întâmpină dificultăți în vânzarea strugurilor, pe fondul scăderii consumului de vin
Este vrema culesului viei în California, însă mulți cultivatori au probleme în a-și vinde strugurii, deoarece schimbarea obiceiurilor de consum a dus la o prăbușire a cererii de vin, iar asta îi obligă pe unii producători să defrișeze podgoriile cultivate de familiile lor timp de generații, transmite AP. Vânzările
Germanii rămân fideli utilizării numerarului, dar plățile electronice câștigă teren
Germanii nu mai fac la fel de multe plăți cu bani gheață ca în trecut, însă continuă să utilizeze bancnote și monede mai frecvent decât majoritatea celorlalți europeni, arată un raport publicat miercuri de firma de consultanță Boston Consulting Group (BCG), transmite DPA. în medie, locuitorii Germaniei au efectuat 300 d
Cumpărătorii de grâu se pregătesc de prețuri mai mari din cauza continuării războiului din Ucraina (analiză)
Cumpărătorii de grâu din întreaga lume, care au amânat refacerea stocurilor, se vor confrunta cu prețuri mai mari atunci când vor reveni pe piață, în săptămânile următoare, prețurile globale crescând vertiginos din cauza războiului dintre Rusia și Ucraina, care nu dă semne de încetare, transmite Reuters.
Alibaba vrea să își extindă centrele de date în Europa și Orientul Mijlociu
Gigantul chinez din domeniul tehnologiei Alibaba și-a dezvăluit miercuri intenția de a-și extinde centrele de date din străinătate, vizând piețele din Europa și Orientul Mijlociu, informează AFP. Alibaba este unul dintre pionierii chinezi în domeniul inteligenței artificiale (AI), în special cu Qwen, modelul său de AI, unul d









