Riscul unor noi valuri de căldură în luna iulie ține prețurile la energie electrică la un nivel ridicat, după ce temperaturile record din iunie au împins prețurile la cel mai înalt nivel de după criza energetică din 2022, transmite Bloomberg.
Prețurile la energie au crescut brusc, pe măsură ce Europa a înregistrat temperaturi record, stimulând cererea de aer condiționat și limitând în același timp oferta. Acest episod a scos în evidență modul în care căldura extremă, legată de schimbările climatice, poate perturba piețele de energie electrică în mai multe moduri, un fenomen care poate fi constatat în întreaga lume.
Prognozele arată un risc ridicat de noi valuri de căldură în Marea Britanie, Spania, Germania și Franța în această lună. Următorul episod de caniculă, deși nu se va ridica la valorile extreme din iunie, ar putea aduce un val de căldură în Marea Britanie încă din acest weekend, a avertizat agenția britanică de meteorologie, Met Office.
Matthew Dros, meteorolog la Vaisala, estimează că în mare parte a Europei temperaturile vor fi cu 2°C până la 8°C peste valorile normale. Până la jumătatea lunii, Franța ar putea deveni, din nou, epicentrul caniculei, deoarece presiunea ridicată, mările neobișnuit de calde și solurile uscate de valurile de căldură anterioare se influențează reciproc, a spus Matthew Dros.
În Germania, contractele futures la energie cu livrare în luna următoare au crescut joi cu 2,2%, până la 103,58 euro pentru un megawatt-oră la bursa Epex. Este vorba de o valoare puțin sub vârful din iunie și aproape de cel mai ridicat nivel de la începutul anului.
Valul de căldură din luna iunie a redus oferta de energie electrică prin reducerea producției de energie eoliană și limitarea producției centralelor nucleare din Franța și Elveția din cauza încălzirii apei de răcire. De asemenea, a crescut cererea de energie electrică pentru funcționarea aparatelor de aer condiționat.
Luna trecută, prețurile medii la electricitate cu livrare în ziua următoare în Germania și Marea Britanie au urcat până la 109,50 euro, respectiv 115,76 euro pe megawatt-oră. Acesta este cel mai ridicat nivel înregistrat după luna iunie 2022, potrivit datelor Epex Spot SE. În Franța, prețurile au atins cel mai ridicat nivel de după 2023.
'Un nou val de căldură ar putea pune o presiune similară asupra sistemului energetic, cu o producție eoliană slabă și constrângeri asupra centrelor nucleare din Franța', a declarat Nathalie Gerl, analist la London Stock Exchange Group.
De asemenea, piețele urmăresc o repetare a creșterilor bruște de prețuri înregistrate în timpul valului de căldură din iunie. În acea perioadă, prețurile pentru anumite intervale orare au ajuns până la 665,82 euro pe megawatt-oră în Germania și 313,36 euro în Franța, potrivit Epex Spot SE.
Nathalie Gerl a precizat că, deși pe partea de aprovizionare, imaginea generală nu a fost una excepțional de dificilă, totuși producătorii de energie au transmis în mod repetat oferte de seară cu mult peste costurile marginale estimate. Motivul pentru acest fenomen este acela că producătorii au trebuit să țină cont și de riscul ca unitățile de generare să nu pornească la timp sau să-și piardă eficiența în condiții de căldură extremă, ceea ce crește riscul ca producătorii să fie nevoiți să cumpere energie de pe piață în scurt timp.
'Ofertele de seară ridicate înregistrate în timpul ultimului val de căldură ar putea reapărea în condiții similare', a spus Nathalie Gerl. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Valul de căldură din iulie amenință să țină prețurile la energie electrică la un nivel ridicat

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia și-a revizuit prognozele privind producția și exporturile de gaze naturale
Ministerul rus al Economiei estimează că țara va produce și va exporta mai puține gaze naturale în acest an decât s-a prognozat anterior, în contextul în care Europa se pregătește să pună capăt ultimelor sale achiziții de gaze rusești, conform unui document guvernamental consultat de Reuters. La începutul acestei
Statele UE susțin modificarea pieței certificatelor de poluare pentru a limita creșterile bruște de preț
Țările membre ale Uniunii Europene au ajuns, miercuri, la un acord privind păstrarea mai multor certificate de poluare excedentare în sistemul comunitar de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), în ideea de a evita creșterile bruște ale prețurilor la carbon, potrivit unor diplomați UE și unui document consultat de Reuters. Planul, propus
Economia Europei rezistă surprinzător de bine la șocul energetic provocat de războiul din Iran
Economia Europei dă semne neașteptate de vitalitate, deși conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina au scumpit energia pentru companii și gospodării, arată o serie de indicatori privind activitatea economică, publicați miercuri, transmite Reuters. Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) relevă faptul că activitatea economică din zon
Autoritățile modifică procedurile de intrare pe Canalul Sulina pentru a reduce perioada de așteptare a navelor
Autoritățile vor începe să autorizeze intrarea navelor care se îndreaptă spre porturile de la Dunăre prin Canalul Sulina în timp ce navele se află încă în Marea Neagră, în loc să le proceseze în interiorul canalului, în încercarea de a elimina o perioadă de așteptare care durează două săptămâni, au declarat
Fermierii din California întâmpină dificultăți în vânzarea strugurilor, pe fondul scăderii consumului de vin
Este vrema culesului viei în California, însă mulți cultivatori au probleme în a-și vinde strugurii, deoarece schimbarea obiceiurilor de consum a dus la o prăbușire a cererii de vin, iar asta îi obligă pe unii producători să defrișeze podgoriile cultivate de familiile lor timp de generații, transmite AP. Vânzările
Germanii rămân fideli utilizării numerarului, dar plățile electronice câștigă teren
Germanii nu mai fac la fel de multe plăți cu bani gheață ca în trecut, însă continuă să utilizeze bancnote și monede mai frecvent decât majoritatea celorlalți europeni, arată un raport publicat miercuri de firma de consultanță Boston Consulting Group (BCG), transmite DPA. în medie, locuitorii Germaniei au efectuat 300 d
Cumpărătorii de grâu se pregătesc de prețuri mai mari din cauza continuării războiului din Ucraina (analiză)
Cumpărătorii de grâu din întreaga lume, care au amânat refacerea stocurilor, se vor confrunta cu prețuri mai mari atunci când vor reveni pe piață, în săptămânile următoare, prețurile globale crescând vertiginos din cauza războiului dintre Rusia și Ucraina, care nu dă semne de încetare, transmite Reuters.
Alibaba vrea să își extindă centrele de date în Europa și Orientul Mijlociu
Gigantul chinez din domeniul tehnologiei Alibaba și-a dezvăluit miercuri intenția de a-și extinde centrele de date din străinătate, vizând piețele din Europa și Orientul Mijlociu, informează AFP. Alibaba este unul dintre pionierii chinezi în domeniul inteligenței artificiale (AI), în special cu Qwen, modelul său de AI, unul d









