Helsinki - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Europa are o dependență uriașă de combustibilii fosili și, deși are un drum lung de parcurs, nu există altă cale decât să își ia independența energetică în propriile mâini, a declarat, miercuri Georgios Stassis, vicepreședinte al Eurelectric și președinte și CEO al PPC.
'Cu cât introducem mai multe surse regenerabile în sistemul nostru, cu atât prețurile se vor relaxa mai mult în anii următori. Desigur, asta nu este suficient. Interconectările sunt, de asemenea, foarte importante. Lipsa acestora în Est este o problemă majoră. Există o discuție amplă în Comisie despre interconectările transfrontaliere necesare în sistemul european pentru a permite electronilor să treacă dintr-o țară în alta. Și flexibilitate - avem nevoie de resurse flexibile pentru a completa intermitența surselor regenerabile. Așadar, cu siguranță avem un drum lung de parcurs, dar nu există altă cale: ori rămânem dependenți de terți, ori ne luăm independența energetică în propriile mâini', a spus Stassis, la o conferință de presă organizată în cadrul la Eurelectric Power Summit 2026.
Pe de altă parte, el a subliniat că orice țară care se abate de la actualul sistem ETS (Emissions Trading System - sistemul comercializare a certificatelor de emisii) va ajunge să plătească costurile cu electricitatea altor țări.
'Din partea noastră, am oferit PPA-uri (contracte Power Purchase Agreement, n.r.) industriilor cu consum energetic intensiv și continuăm să facem acest lucru - în prezent construim centrale PPA pentru utilizatori intensivi ai industriei din Grecia', a spus Stassis.
Acesta a atras atenția că în Europa va exista o cerere uriașă din partea centrelor de date și va trebui combinată cu o capacitate suplimentară pentru a proteja facturile cetățenilor.
'Statele Unite sunt lideri în dezvoltarea centrelor de date. Trebuie să învățăm din asta. State precum Virginia au cunoscut o creștere bruscă a numărului de centre de date, iar facturile la electricitate ale locuitorilor au crescut. Când adaugi brusc o cerere foarte mare fără să schimbi sistemul, acel utilizator mare obține cele mai bune prețuri, iar restul sunt dezavantajați. De aceea trebuie construite noi capacități de producție pentru a răspunde cererii suplimentare. În Europa, va exista o cerere suplimentară uriașă din partea centrelor de date și trebuie să o combinăm cu o capacitate suplimentară pentru a proteja facturile cetățenilor. Asta facem în Grecia cu proiectul nostru Kozani - transformarea fostei văi carbonifere într-o zonă de producție de energie curată, adăugând capacitate suplimentară de producție lângă centrul de date fără a afecta deloc utilizatorii existenți', a punctat vicepreședintele Eurelectric.
Lideri din industria energetică, inovatori sau furnizori de servicii se reunesc miercuri și joi, în capitala Finlandei, la Eurelectric Power Summit, care anul acesta se va desfășura sub tema 'Bringing Power to Life' ('Dând energie vieții').
Potrivit organizatorilor, evenimentul oferă instrumentele, conexiunile și perspectivele necesare pentru a rămâne cu un pas înaintea schimbărilor rapide care modelează sistemele energetice ale viitorului.
Ediția din 2026 a summitului se va concentra pe: importanța accelerării electrificării în toate sectoarele pentru atingerea obiectivelor climatice ale Europei; securitatea aprovizionării cu energie într-o lume în schimbare; asigurarea competitivității Europei pe scena globală prin soluții energetice inovatoare; mobilizarea investițiilor și a infrastructurii necesare pentru a transforma această viziune în realitate.
Eurelectric este federația industriei europene de energie electrică și reprezintă peste 3.500 de companii europene de utilități active în producerea, distribuția și furnizarea energiei electrice. AGERPRES/(AS-editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Stassis (Eurelectric): Ori rămânem dependenți de terți, ori ne luăm independența energetică în propriile mâini, nu există altă cale
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 3 minute

Alte știri din categorie
Prințul William cere 'protejarea' culturii pub-urilor britanice
Prințul William cere 'protejarea' culturii pub-urilor britanice
Comisia Europeană a propus un pachet de măsuri pentru a consolida autonomia digitală și reziliența Europei
Comisia Europeană a propus un pachet de măsuri pentru a consolida autonomia digitală și reziliența Europei
BTA: Ministerul bulgar al Apărării mizează pe o cooperare industrială de peste 20%
BTA: Ministerul bulgar al Apărării mizează pe o cooperare industrială de peste 20%
Stassis (PPC): Suntem într-o nouă fază, în care electricitatea și inteligența artificială sunt complet inseparabile - era inteligenței electrice
Stassis (PPC): Suntem într-o nouă fază, în care electricitatea și inteligența artificială sunt complet inseparabile - era inteligenței electrice
Eurelectric: Energia electrică rentabilă atrage investiții industriale și creștere digitală în Europa
Eurelectric: Energia electrică rentabilă atrage investiții industriale și creștere digitală în Europa
Eurostat: Bulgaria, Lituania și România, cel mai semnificativ avans din UE al prețurilor producției industriale, în aprilie
Eurostat: Bulgaria, Lituania și România, cel mai semnificativ avans din UE al prețurilor producției industriale, în aprilie
Administrația SUA propune noi tarife vamale, în numele combaterii muncii forțate
Administrația SUA propune noi tarife vamale, în numele combaterii muncii forțate
Președintele Finlandei: Nu ar fi minunat să fie Canada al 28-lea stat al UE, în loc să devină al 51-lea stat al SUA?
Președintele Finlandei: Nu ar fi minunat să fie Canada al 28-lea stat al UE, în loc să devină al 51-lea stat al SUA?



